Să vizitezi Locurile Sfinte, să calci pe urmele Domnului Iisus Hristos, cred că e visul de-o viaţă al fiecărui creştin. Prin Ţara Sfântă sau Locurile Sfinte se înţelege patria pământească a lui Hristos, unde Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, „a pătimit şi a înviat pentru noi oamenii şi a noastră mântuire”. Vizita la Locurile Sfinte duce la întâlnirea personală cu Iisus Hristos. Sigur fiecare avem o imagine, un film în mintea noastră despre felul cum ne-am construit noi înşine aceste locuri sfinte şi evenimentele din viaţa Mântuitorului. Însă după ce am călcat şi am văzut cu ochii mei aceste locuri, am înţeles că trebuie luată în considerare istoria de 2000 de ani a Ţării Sfinte, evoluţia ei istorică, dezvoltarea ei. Mulţumesc Dumnezeului cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane, Preacuratei Maicii Sale şi tuturor sfinţilor că am fost învrednicit ca împreună cu soţia să gustăm tainic o arvună a Crucii şi Învierii lui Hristos chiar pe locurile unde s-au petrecut evenimentele. Îi sunt recunoascător şi unui bun şi nedespărţit prieten, părintele Pascu Niculiţă, pentru că ne-a oferit posibilitatea şi ne-a uşurat luarea deciziei de a merge în Ţara Sfântă, alipindu-ne de un grup de pelerini de la Alba-Iulia.
Călătoria noastră a început la Alba-Iulia, cu autocarul spre Aeroportul Otopeni. A urmat trecerea prin „furcile caudine”, prin exigenţa şi intransigenţa angajaţilor companiei de transport israeliene El Al. Până la urmă este justificată exigenţa lor, deoarece mergi într-o ţară care are conflicte armate şi a suferit atâtea atentate. În fond este vorba de siguranţa vieţii pasagerilor. Şi după aproximativ 2 ore şi jumătate de zbor iată-ne aterizând pe aeroportul Ben Gurion (întemeietorul statului Israel) din Tel Aviv. Era deja ora 14. În aeroport am făcut cunoştinţă cu ghidul nostru, cea care ne va fi însoţitoare pe tot timpul şederii noastre în Ţara Sfântă, doamna Cohen Miriam (în traducere liberă Preotul Maria), o evreică ai cărei părinţi au emigrat cu ani în urmă în Israel. La ieşire din aeroport am respirat pentru prima dată aerul Ţării Sfinte (încă parcă nu-mi venea să cred că am păşit pe pământul acestei ţări), un aer cald de luna lui cuptor de la noi şi cu un vânt la fel de cald. Ne-am instalat în autocarul confortabil cu aer condiţionat şi după ce ghida s-a prezentat am primit şepci de aceeaşi culoare (alb cu roşu) inscripţionate cu numele firmei de turism din Israel care ne va purta de grijă pe tot parcursul pelerinajului (aceste şepci se vor dovedi de mare folos în a ne recunoaşte grupul în aglomeraţia din Cetatea Sfântă şi de pe Muntele Eleonului). Apoi a început periplul nostru pe urmele Mântuitorului. Ochii îmi fug pe amândouă părţile ale autobuzului. Nu-mi vine să cred: lanuri de grâu secerate, doar brazde de paie, lanuri de porumb cu spic şi cu rod – şi să nu uităm că suntem în 7 mai, iar la noi abia acum răsare porumbul. Călătorim spre Galileea (provincia de nord a Ţării Sfinte), de-a lungul Mării Mediterane, pe o autostradă excelentă, iar din când în când drumul nostru pe partea stângă se apropie de ţărmul mării. Ne sunt prezentate localităţile pe lângă care trecem, iar treptat ne apropiem de portul Haifa, primul obiectiv al călătoriei noastre. Un oraş deosebit, curat, îngrijit, cu flori multe. Urcăm undeva sus. Oprim într-o parcare şi ni se spune că suntem pe Muntele Carmel (cred că toţi cititorii îşi amintesc de Sfântul Ilie). Aici am vizitat mânăstirea carmelită Stela Maris şi ne-am închinat în grota unde a sălăşluit Sfântul Prooroc Ilie. Am urcat şi mai sus şi am avut ocazia unei vederi panoramice a oraşului Haifa, care arată ca o potcoavă în jurul golfului. Am aflat că este cel mai industrializat oraş al ţării (o dantelărie de blocuri şi furnale). Apoi un sfert de oră privirea ne-a fost delectată cu o minunăţie a mâinilor omului – grădinile centrului mondial al religiei Bahai. Pe o pantă chiar abruptă se află terase cu iarbă tunsă impecabil, multe flori de un colorit deosebit, pomi ornamentali şi ei înfloriţi. De jos pleacă 9 terase, urmează templul lor, iar până în vârful pantei mai sunt alte 9 terase numai în marmură. La ora 18 am ajuns la Tiberias, un oraş pe malul Mării Galileii sau Tiberiadei sau Lacul Ghenizaret. Hotelul Dona Gracia ne va găzdui două nopţi.
Joi, 8 mai, ora 8: plouă, a plouat toată noaptea, plouă şi acum şi va ploua toată ziua (o ploaie caldă de vară). Localnicii sunt bucuroşi: ploaia este o mană cerească pentru agricultură. Ghida noastră nu-şi poate ascunde această bucurie venită de sus, din cer. Am plecat apoi spre Tabor. Îl vedeam de departe, însă de data aceasta era tot învăluit în ceaţă, nu numai pe vârf ca la Schimbarea la Faţă. De la poalele lui am urcat cu microbuzele până sus la mânăstirea ortodoxă din vârful muntelui. Am făcut cunoştinţă cu baia de mulţime a pelerinilor (pentru prima dată şepcile ne-au fost de mare folos în a ne recunoaşte grupul). Un alt grup de pelerini români din Bucureşti l-au descoperit pe cântăreţul de muzică populară, domnul Nicolae Furdui Iancu. Ni l-au răpit pentru a se poza cu el. Menţionez că în fiecare biserică am cântat „Hristos a înviat!”, fiind în perioada postpascală. Aici conducătorul grupului, părintele Niculiţă Pascu, a citit pericopa evanghelică a Schimbării la Faţă. Aici am întâlnit şi două măicuţe românce. Am luat mir de nard (se spune că aici e de cea mai bună calitate). Am continuat călătoria noastră spre Nazaret, pe valea Armaghedon sau Israel. O vale deschisă cu un pământ roditor şi culturi deosebite. Am trecut pe lângă satul Nain, unde Mântuitorul l-a înviat pe acel tânăr. Înainte de a intra în Nazaret, şoseaua noastră trece pe sub coama muntelui, unde L-au dus pe Iisus din sinagogă ca să-L arunce jos (Evanghelia după Luca 4, 18-19). Nazaret înseamnă flaore sau vlăstar. Te aştepţi să te întâmpine o cetate veche, cu case vechi, însă peste tot în Ţara Sfântă impactul e acelaşi. Nazaretul e un oraş frumos, cu vile, blocuri cochete, străzi înguste sau largi, oameni veseli, copii zglobii. Trebuie mereu să ne aducem aminte că peste aceste locuri au trecut 2000 de ani de istorie, de evoluţie, de dezvoltare, însă tot la fel de adevărat este că Ţara Sfântă este un mare şantier arheologic. Aproape orice eveniment din viaţa Mântuitorului consemnat în Sfintele Evanghelii se regăseşte în siturile arheologice descoperite şi păstrate cu mare grijă. Am vizitat Biserica Buneivestiri, care aparţine catolicilor. A fost construită chiar pe locul unde era casa Sfintei Fecioare Maria. Taina Buneivestiri este venerată într-o peşteră tăiată în stâncă, unde stă scris: „aici Cuvântul S-a făcut trup”. Am urcat apoi pe străduţe înguste, pentru a vizita biserica ortodoxă a Sfântului Gavriil şi fântâna Mariei, unde veneau Fecioara Maria şi pruncul Iisus să ia apă. Am părăsit Nazaretul aglomerat, iar la 9 km se află frumosul orăşel Cana. Am vizitat biserica parohială care a fost construită pe locul unde a fost casa mirelui din Evanghelie – Simeon Cananitul. În biserică ne-au întâmpinat două dintre vasele „care luau câte două sau trei vedre” (Evanghelia după Ioan 2, 1-11). Domnul Nicolae Furdui Iancu ne-a încântat cu colindul „La nunta ce s-a-ntâmplat în Cana Galileii”. Ne-am îndreptat spre Magdala (satul Mariei Magdalena). La un restaurant nu departe de malul Mării Tiberiadei ni s-a oferit „peştele Sfântului Petru”, prăjit de data aceasta pe grătar. De Marea Tiberiadei se leagă multe din evenimentele petrecute de Domnul Iisus Hristos şi consemnate de Sfintele Evanghelii. Şoseaua ne-a purtat în jurul Lacului Ghenizaret şi cu Magdala a început plaiul renumit al Ghenizaretului. Am urcat pe un munte (de origine vulcanică), înalt de 346 m. Biserica Fericirilor se înalţă pe o colină la poalele căreia a stat Domnul Hristos când a rostit celebra Sa cuvântare „Predica de pe munte” (Sfânta Evanghelie după Matei 5-7). Am coborât la Tagba în Biserica înmulţirii pâinilor şi peştilor. La 3 km de Tagba de-a lungul ţărmului mării am ajuns la Capernaum, localitate atât de des amintită în paginile Sfintelor Evanghelii. Am vizitat situl arheologic şi chiar sinagoga şi casa Sfântului Petru. Astăzi Capernaumul ne predică prin ruinele sale. La întoarcere spre Tiberias am vizitat Biserica Ortodoxă a celor 12 Apostoli. „Şi evreul dacă nu e comerciant, nu e evreu”: înainte de a ne întoarce la hotel am vizitat fabrica de diamante Caprice, unde ni s-a prezentat un film documentar şi apoi într-o expoziţie cu vânzare am fost îndemnaţi nu numai să admirăm mult râvnitele diamante şi chiar să le cumpărăm. Spre surprinderea noastră, parcă eram într-un magazin din România: aproape toate frumoasele fete de după tejghelele de sticlă vorbeau româneşte – erau evreice plecate din România.
(continuare în numărul următor)
Pr. Ioan Jurca
(Agnita II)