luni, 30 iunie 2014

Au trecut trei ani de cânda sabia lui Damocles a atârnat şi deasupra spitalului din Agnita  la fel ca şi asupra altor 182 de spitale din ţară puse pe lista desfiinţării.Atunci şi în Agnita,ca şi în toate localităţile din ţară, s-au organizat mitinguri de protest împotriva desfiinţării . Dar salvarea a venit de la acţiunile primarului Radu Curceanu , a directorului Ioan Prişcă şi a locuitorilor de pe Valea Hârtibaciului. Cei doi au făcut naveta la Bucureşti, au bătut la uşi mari şi greu de deschis, s-au rugat, s-au umilit, au prezentat memorii însoţite de listele cu cele peste 4000 de semnături ale locuitorilor de pe Valea Hârtibaciului, au prezentat toate dovezile solicitate şi au reuşit. Spitalul din Agnita a fost singurul din cele 182 care n-a fost desfiinţat.
Problemele nu s-au terminat. Au început să curgă adresele cu norme şi normative, cu criterii ce trebuiau îndeplinite, cu controale şi inspecţii şi toate astea pe fondul unor reduceri financiare la un buget şi aşa destul de subţire. Dar cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local din Agnita şi mai ales cu implicarea tuturor angajaţilor, acum  Spitalul Orăşenesc este o unitate în care ordinea, curăţenia şi grija personalului pentru cei bolnavi sunt la standarde europene.  Constată şi  spun asta oamenii care au mai fost şi prin alte spitale din ţară şi au termeni de comparaţie.
Cu toate că problemele financiare sunt permanent la ordinea zilei, cu toate că salariile nu sunt la nivelul serviciilor prestate, bolnavii beneficiază de mâncare bună, de tratament adecvat dar mai ales se bucură de atenţia cu care sunt trataţi atât de medicii cât şi de ceilalţi angajaţi.
O zicere populară spune că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută iar în acest sens  la spitalul din Agnita zicala se confirmă. Dacă ajutoarele din Olanda ori de la Crucea Roşie din Heidelberg, au devenit ceva obişnuit, mai nou la spitalul din Agnita a sosit un nou transport cu aparatură şi mobilier din Germania.
De data aceasta mâna lui Dumnezeu a fost un agniţean de 30 de ani plecat să câştige o pâine mai bună  în alte ţări. Se numeşte Ioan Emil Câmpu, lucrează la  Klinikum Fürth din Nuremberg, Germania şi n-a uitat de Agnita şi nici de problemele Spitalului Orăşenesc. A apelat la bunăvoinţa mai marilor clinicii şi i-a convins să doneze oraşului său aparatură, ustensile şi mobilier în valoare de aproximativ 100 mii lei (evaluate după ofertele second – hand din România).  Cu bugetul alocat, spitalul nu-şi putea permite o asemenea achiziţie Cele mai importante sunt, o lampă şi  o masă pentru sala de operaţii (cea veche era din 1960) , o masă hidraulică pentru operaţii, un incubator şi încă multe alte obiecte de care se bucură medicii pentru că le îmbunătăţeşte activitatea.
La ora actuală spitalul oferă servicii de: chirurgie generală,analiză medicală (laborator), obstretică- ginecologie, nou născuţi, medicină internă, pediatrie, psihiatrie şi urgenţă. Dacă serviciile de la chirurgie sunt încă limitate, lipsind medicul anestezist, începând cu luna septembrie spitalul va avea unul iar doctorul Marius Bârză va putea face operaţii mai complexe împreună cu un asemenea specialist.
Spitalul Orăşenesc Agnita arată  bine pe dinafară şi foarte bine pe dinăuntru, cu toate problemele pe care beneficiarii lui nu le ştiu dar cu care se confruntă permanent cei care lucrează aici. Este vorba de legile care se schimbă prea des şi ale căror normative nu se prea potrivesc, de multele hârţoage pe care trebuie să le întocmească personalul medical în detrimentul timpului acordat bolnavilor şi mai ales de numeroasele controale făcute de tot felul de inspectori, funcţionari care caută nod în papură, justificându-şi existenţa cu „descoperiri” pe care nu şi le permit să le găsească în marile spitale.
Dar asta este durerea întregului sistem medical românesc la rădăcina căruia sapă mereu politicienii şi funcţionarii numiţi cadre medicale, de fapt paraziţi împotriva cărora nu s-a găsit încă medicamentul.
Până una alta, în  spitalul din Agnita lucrează nişte oameni adevăraţi şi este ajutat de oameni minunaţi ca Dorina  Strothe de la Crucea Roşie din Heidelberg, Jannie von Doorn din Olanda şi mai nou Ioan Emil Câmpu din Germania, cărora  trebuie să le mulţumim pentru faptele lor minunate.
I.Bârsan