Că mama ta bună e o trădătoare
Şi, pe furiş, fără niciun cuvânt,
Se-ascunde-ntr-un labirint de pământ
Vine într-o zi adevărul, de necrezut,
Peste care nu poţi să treci,
Când tatăl tău în care ai crezut
Se mută în cimitir, într-un beci,
Şi, oricât de bătrân, de tânăr , vei fi
Viaţa pentru tine nu mai e ce-a fost,
Până-n ultima fibră a cărnii vei simţi
Că eşti orfan pe lume, fără niciun rost
Si, nu-nţelegi deloc ce se întâmplă
Tatălui Cer şi mumii Glii sub tâmplă,
Ce irezistibilă foame de moarte ni se arată
De plecăm şi nu ne mai întoarcem niciodată!?
„Totul e deşertăciune”-Ecleziastul, tună
„Vânare de vânt, pulbere, ţărână...”
