Proiectul Școlii Gimnaziale G.D. Teutsch , „În pași de dans prin Europa”, a mai parcurs o etapă: 22 de dansatori ai școlii însoțiți de profesorii Floriță Marina, Varga Ioan și Sârbu Ioan au făcut o nouă vizită școlii „1 Mai” din Vladimirovăț, în perioada 11 – 15 aprilie
Forfotă mare în dimineața zilei de vineri 11 aprilie când, părinți și prieteni au venit în fața Casei de Cultură să-i conducă la autocar pe tinerii dansatori, să-i ajute la transportul numeroaselor bagaje și a costumelor populare. Deplasarea s-a făcut pe ruta Agnita – Sibiu –Deva – Lugoj – Timișoara – Stamora Moravița și s-a desfășurat într-o atmosferă de optimism și veselie. Timpul ne-a ajutat, n-a plouat și nici prea cald n-a fost, aşa că am putut face câteva opriri la „iarbă verde” în locuri pitorești. Trecerea graniței s-a făcut fără probleme, vameșii, atât cei români, cât și cei sârbi, arătându-se foarte corecți și binevoitori.
În jurul orei 16 am ajuns în Vârșeț, un orășel frumos, aproape de graniță, locuit în parte și de români. Aici am fost așteptați de mai vechiul nostru prieten, profesorul Ioan Berlovan care s-a oferit să ne fie ghid pentru câteva ore. Întâmplător, în parcarea din centrul orașului l-am întâlnit pe un alt prieten din Serbia, profesorul Ștefan Ioan din Nicolinț (sat locuit aproape în întregime de români) care de asemenea a fost bucuros să ne însoțească și să ne arate din frumusețile orașului. După ce am schimbat bani în moneda sârbească (dinar) am plecat să vizităm „Cula din Vârșeț” situată pe o înălțime la marginea orașului. Pe drum am trecut prin viile Vârșețului, acest oraș fiind renumit și pentru viile și vinul său. De pe înălțimea cetății se deschidea o priveliște magnifică a întregului oraș. Profesorul Berlovan ne-a arătat de sus cele mai reprezentative clădiri ale orașului, explicându-le copiilor importanța, utilitatea și faima lor. La întoarcere am vizitat o bisericuță aflată în apropiere, de unde se deschidea din nou o priveliște deosebită asupra orașului. Ne-am despărțit de ghizii noștri, oameni de suflet și simțire românească , continuându-ne drumul spre țelul călătoriei noastre – Scoala „1Mai” din Vladimirovăț (Petrovasâla) – unde am ajuns spre seară. Aici am fost întâmpinați de profesorii și elevii școlii, în frunte cu inimosul director, mai vechiul nostru prieten, Petru Glanda. După ce am fost repartizați la familii, ne-am însoțit gazdele, urmând un somn binemeritat.
Sâmbătă, 12 aprilie, am avut un program destul de încărcat. Am vizitat orașul Vârșeț, de data aceasta cu ghid calificat pus la dispoziție de gazdele noastre. Acesta ne-a dus la unele dintre obiectivele turistice importante ale orașului. Am început cu cea mai veche farmacie din oraș care avea intenția de a fi un mic muzeu, apoi am văzut palatul episcopal sârb care se află într-o clădire impresionantă al cărui istoric ne-a fost prezentat amănunțit de ghida noastră în limba sârbă și tradus de profesorul de istorie din Vladimirovăț. Am vizitat o impresionantă catedrală evanghelică, cea mai mare din oraș; am trecut și pe lângă biserica ortodoxă românească însă era închisă și ne-am mulțumit s-o vedem doar din exterior. Am admirat frumoasa alee din centrul orașului, plină de tarabe cu suveniruri unde ghida ne-a oprit la statuia prototipului podgoreanului și ne-a explicat importanța viței-de- vie și a vinului pentru orașul Vârșeț.Pe urmă ne-am deplasat prin viile oraşului pană la mănăstirea Mesici, mănăstire sîrbească intr-un sat pur românesc. După despărțirea de ghidă a urmat o oră în care fiecare a putut să-și organizeze singur timpul. Eu personal am fost curios să gust vestita mâncare specific sârbească „pleșcavița”, fapt pentru care am intrat într-un restaurant unde am comandat o porție care s-a dovedit foarte gustoasă și atât de mare încât cu greu am putut-o dovedi. Din Vârșeț ne-am deplasat la Nicolinț unde dansatorii noștri au dat un spectacol în sala de sport a școlii. După spectacol gazdele ne-au oferit o gustare și sucuri. Spre seară ne-am întors la Vârșeț unde am fost invitați la un festival folcloric românesc cu formații din Vârșeț și alte localități din Banatul Sârbesc. Ne-a părut rău că ne-au anunțat prea târziu și nu am putut participa și noi la acest festival. Seara târziu (după ora 22) ne-am întors la Vladimirovăț unde am fost așteptați de gazde.
Ziua de duminică, 13 aprilie, am petrecut-o în Vladimirovăț împreună cu gazdele noastre. Înainte de masă ne-am întâlnit la școală unde, pe terenul de sport, au avut loc întreceri sportive între elevii noștri și cei din localitate; băieții au jucat fotbal iar fetele baschet. După amiază, în căminul cultural renovat de curând, a avut loc un spectacol folcloric prezentat de formația noastră de dansuri împreună cu formația de dansuri a școlii „1Mai”. Dansatorii s-au bucurat de un deosebit succes și au fost răsplătiți cu aplauze de-a lungul întregului spectacol. Seara am fost invitați la o masă comună unde elevii noștri și cei din Vladimirovăț au socializat, au cântat și au dansat împreună. A fost o seară deosebită, plină de elan tineresc și veselie în care elevii noștri și cei din Serbia s-au cunoscut mai bine, au legat prietenii.
Luni, 14 aprilie,înainte de 7.3o, ora când încep ei cursurile, am venit la școală. Elevii noștri și-au putut alege o clasă la care să participe la ore alături de colegii lor din Serbia, iar profesori Floriță Marina și Varga Ioan au predat câte o oră de matematică, respectiv istorie.
De la ora 10, însoțiți de profesorul Căta Traian, am vizitat Belgradul. Primul obiectiv a fost vestita cetate de pe malul Dunării pe care Iancu de Hunedoara a despresurat-o la 1456 din asediul turcilor. Kalemegdan este cea mai veche parte a orașului Belgrad. Secole la rând întreaga populație a orașului trăia între zidurile cetății. Situată pe malul drept al Dunării, la confluența acesteia cu râul Sava, cetatea trasa granița între sârbi și unguri. În interior este un parc de 50 de hectare, un adevărat muzeu în aer liber. În incinta cetății se află și muzeul de arme însă, din păcate, fiind luni, era închis. Cetatea este impresionantă prin mărime, prin fortificațiile cu ziduri groase și înalte, prin amenajarea interioară. Între două rânduri de ziduri este amenajată în aer liber o colecție de tunuri și tancuri din cel de-al doilea război mondial. Acestea i-au atras în mod deosebit pe elevi, s-au urcat pe ele și s-au fotografiat – o amintire deosebită din Belgrad.
De aici am străbătut pe jos bulevardul central al orașului până la catedrala Sfântul Sava – simbol al ortodoxiei sârbe. Pe traseu ne-am oprit pentru masa de prânz la un Mc Donald și după aceea la o altă biserică destul de importantă. Catedrala Sfântul Sava este impresionantă prin mărime semănând cu Hagia Sofia din Constantinopol. Interiorul însă nu este terminat. Ne-am întors la autocar destul de obosiți de distanța mare parcursă pe jos. Copiii au uitat însă de oboseală când, în apropiere de parcare, am întâlnit un parc de distracții de unde cu greu i-am putut scoate. În drum spre casă ne-am oprit la Pancevo, o localitate în apropierea Belgradului, unde am putut face cumpărături, într-un foarte mare și bine organizat complex comercial. Am ajuns la gazde seara târziu.
Marți, 15 aprilie. Dimineața, în fața școlii ne-am luat rămas bun de la gazdele noastre. Copiii nu se mai puteau despărți de prietenii din Serbia. Lacrimi și speranțe de revedere, promisiuni că o să țină legătura prin telefon sau internet au făcut ca despărțirea să se prelungească destul de mult. Am ales pentru drumul de întoarcere un traseu mai lung dar mult mai pitoresc și interesant. Prima oprire am făcut-o la Smederevo,impresionantă cetate pe malul Dunării. Smederevo/ rom. Semendria –fortăreața construită de prințul sârb Duran Brancovici în secolul al XV-lea, a fost reședința lui Brancovici și capitala Serbiei între 1430 – 1439 când a fost cucerită de otomani, eliberată pentru scurt timp de Iancu de Hunedoara și iarăși ocupată de turci. Fortăreața este înconjurată de un zid crenelat, întărit cu mai multe turnuri de apărare cu o suprafață interioară în formă de triunghi de 11 ha, la confluența dintre Dunăre și râul Jezava. Suprafața foarte mare dintre zidurile cetății arată că, în caz de primejdie,putea adăposti un întreg oraș. Am urcat pe metereze și în turnuri de apărare de unde am putut admira Dunărea și o parte a orașului. În continuarea călătoriei am trecut pe lângă Passarowitz, localitate unde s-a încheiat pacea din 1718 dintre turci și austrieci, prin care Imperiul Otoman pierde Banatul Timișoarei, Serbia de Nord cu Belgradul, nordul Bosniei și Oltenia în favoarea Imperiului Habsburgic.
În scurt timp am ajuns din nou la Dunăre, la intrarea ei în Defileul Porților de Fier. De aici începe parcul național Djerdap, înființat în 1983, cu o suprafață de 64.000 ha, unul dintre cele mai importante din Europa care merge paralel cu Dunărea pe o fâșie între 2 și8 km. Ore în șir am mers pe o șosea destul de puțin circulată, pe malul Dunării, desfătându-ne privirile cu niște peisaje încântătoare. Am mai întâlnit un fort de apărare la Golubăț, cu ziduri înalte și 9 turnuri cu o înălțime de 25 de metri, demne de admirat, dar în paragină, deloc restaurat. Golubăț – vizavi de Moldova Nouă - este o cetate din secolul al XIV-lea. Datorită barajului de la Porțile de Fier apa Dunării ajunge până la ziduri. La început a fost o cetate militară maghiară, apoi este controlată de sârbi până la bătălia de la Kosovo când trece sub stăpânire turcească. În secolul al XIX-lea revine din nou Serbiei. Pe malul românesc al Dunării se vede vestita statuie a lui Decebal sculptată în munte.
Înainte de a trece granița și Dunărea pe la Hidrocentrala Porțile de Fier I am oprit într-un mic orășel – Kladovo – pentru ultimele cumpărături. Granița am trecut-o fără probleme însă am avut probleme pe drum, deoarece șoseaua Tg. Jiu – Petroșani era închisă datorită unor lucrări de modernizare; am fost nevoiți să venim pe la Râmnicu Vâlcea, pe Valea Oltului, Sibiu și… în sfârșit…ACASĂ! A fost o călătorie și o experiență de neuitat pentru toți participanții, fiecare ajungând acasă cu amintiri de neşters.
Prof Ioan Varga