În 2007 Podişul Hârtibaciului a fost declarat, prin hotărâre de guvern, Spaţiu de Protecţie Avafaunistică. A fost rezultatul acţiunilor desfăşurate de un grup de tineri inimoşi din Târgu Mureş, constituiţi în Asociaţia pentru Protecţia păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus”.
În urma acestei hotărâri o suprafaţă de 237 515 km. p. a intrat în reţeaua ecologică de arii protejate Natura 2000. Natura 2000 este instrumentul principal al Uniunii Europene pentru protejarea şi conservarea patrimoniului natural. Ca mărime, SPA Podişul Hârtibaciului este a doua arie protejată din România, prima fiind Delta Dunării.
În cadrul proiectului „ Pentru natură şi comunităţi locale – bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt” lansat de organizaţia WWF România,au fost iniţiate mai multe acţiuni menite să conştientizeze locuitorii acestei zone de importanţa protejării acestui SPA. Una din aceste acţiuni vizează implicarea tinerilor în protecţia naturii, singurii care pot oferii certitudinea continuării unor activităţi menite să salveze speciile aflate în pericol. În acest sens, printre alte acţiuni au fost organizate concursuri între elevii mai multor şcoli din spaţiul zonei protejate.
Etapa finală a acestor concursuri, organizate de Grupul Milvus, a avut loc în Agnita, sâmbătă 24 mai la fostul cinematograf, înlocuitorul Casei de Cultură.
În această etapă au rămas cele mai bune 7 echipe şi prestaţia lor a dovedit că sunt într-adevăr buni, că ştiu ce înseamnă Natura 2000, ştiu cum trebuie protejată natura şi mai ales că sunt implicaţi şi fac voluntariat pentru o natură curată.
Probele concursului au fost foarte variate şi rezultatele au fost strânse departajarea făcându-se pe baza punctajului obţinut la fiecare din cele cinci probe.
Cele şapte echipe finaliste au fost, trei din Agnita, două din Jibert, una din Mediaş şi una din Chirpăr.
Locul I a fost câştigat pentru a patra oară de o echipă din Jibert, locul II de echipa din Mediaş şi locul III de echipa „TEDI” din Agnita, formată din Ioana Bianca Drăgan, Iulia Gavriliu şi Ioan Bogdan Dobre.
Ne bucurăm şi îi felicităm pe toţi elevii de pe Valea Hârtibaciului implicaţi în acţiuni de protecţie a naturi, pe „Naturaliştii” Paula Horţi, Dalia Emilia Ştefan şi Marian Claudiu Horţi, pe „Medicii naturii” Andra Ivan, Ioana Andreea Braicu şi Valentin Emil, Ţerbea şi pe „Salvatorii mediului” din Chirpăr, Astrid Gabriel, Adela Săsăujan şi Ionuţ Piţigoi caa şi pe dascălii care i-au îndrumat, Cornelia Ioana David în Agnita şi Liana Feldeoiu cu Marinela Pârvu din Chirpăr.
Toţi participanţii la concurs vor beneficia, în afară de premiile primite, de o vacanţă deosebită în tabăra de la Jibert. FELICITĂRI
I.B.
duminică, 1 iunie 2014