Vineri, 9 mai, s-a încheiat șederea noastră în „preafrumoasa Galileea”, însă nu înainte de a face o croazieră de la o margine la cealaltă a Mării Galileii (Tiberias – ținutu Gherghesenilor și înapoi), pe un mic vaporaș în care a încăput grupul nostru de pelerini și doi membrii ai echipajului. Am avut parte de o surpriză la plecarea în larg: de la stația de sonorizare a vaporului am putut asculta imnul României, salutând în picioare, aproape cu lacrimi în ochi, acest gest deosebit. Momentul a fost completat fericit la microfon de artistul nostru prin cântecul „Așa-i românul…”. Un vânt călduț venit din pupa ne mângâia obrajii, în timp ce priveam marea liniștită, limpede, de un verzui-albastru. Să mă plimb pe marea pe care „Iisus a mers ca pe uscat”, pe marea „pe care a potolit furtuna”, pe marea atâtor evenimente relatate de Sfintele Evanghelii!
Am lăsat în urmă orașul găzduirii noastre de până acum și am coborât spre Iudeea pe partea dreaptă a Iordanului de la plecarea lui din Marea Galileii spre Marea Moartă. Am oprit la Iardenit, un popas frumos amenajat pe malul Iordanului, unde toți pelerinii îmbrăcați în cămăși albe cu icoana Botezului Domnului pe ele țin să se boteze simbolic în Iordan. Printre miile de pelerini am coborât și noi în apa Iordanului și cei trei preoți din grup, luând cu pumnii apă din Iordan în glasul troparului Botezului, i-am botezat pe toți pelerinii. Pe toți ne stăpânea o bucurie sfântă. Cei știutori chiar au înotat până la cealaltă margine a Iordanului. Peștii veneau spre margine și ne ciupeau de picioare afundate în apa caldă și plăcută. Să te botezi în apa în care S-a botezat și Domnul Iisus Hristos!? Să fie oare adevărat? Da! E adevărat! Am trăit și aceste momente!
Pelerinajul nostru a continuat pe malul drept al Iordanului în drumul lui și al nostru spre Marea Moartă. Șoseaua ce leagă nordul de sudul țării (cea mai lungă) trece adesea pe lângă fâșia de graniță dintre Israel și Iordania. Terenul e tot mai arid, iar vegetația tot mai puțină, cu excepția culturilor irigate prin mijloace moderne computerizate.
În dreapta noastră am lăsat Samaria și ne-am apropiat de cel mai vechi oraș din lume – Ierihon. Înainte de a ajunge aici am făcut un popas la locul unde a avut loc Botezul Domnului Iisus Hristos. O fâșie îngustă de drum, eliberată de minele antipersonal, ne-a permis să coborâm până la apa Iordanului. Aici, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului, se adună mii de pelerini ortodocși din întreaga lume. Sunt amenajate trepte de lemn de pe mal până în albia râului. Peste râu, în Iordania, aproape de mal, strălucesc cupolele aurite a câtorva biserici ortodoxe. În bazarul amenajat în acest loc ne-a atras atenția o imagine de pe coperta unei reviste în care patriarhul Ierusalimului la ceremonia de sfințire a apei la Iordan ține în mână cârja arhierească pe care s-a așezat un porumbel alb. Se spune că de fiecare dată la această ceremonie un porumbel alb vine la apa Iordanului, iar la aruncarea crucii în apa Iordanului unduirea valurilor lasă impresia sau chiar se petrece minunea în care pentru câteva momente Iordanul se întoarce înapoi (curge în sus).
Următorul popas a fost mânăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan. La poartă ne-a întâmpinat un monah român (de prin părțile Bihorului). Sfântul Gherasim s-a așezat aici prin anul 455, ajutat de un leu care l-a slujit cu mare credință până la moarte. Tot aici a trăit Cuviosul Zosima, cel care a întâlnit-o pe Sfânta Maria Egipteanca și a împărtășit-o, apoi i-a relatat viața preluată în cartea Triodului. Tot aici se găsește o criptă care marchează locul în care s-a oprit Maica Domnului în timp ce fugea cu pruncul Iisus spre Egipt, ferindu-se de mânia lui Irod. Peste Iordan, în depărtare, se vede muntele Nebo.
Periplul nostru a continuat spre Marea Moartă. Mai întâi am vizitat situl arheologic de la Qumran, centrul esenienilor, o sectă iudaică ce a trăit în pustia Iudeii de la anul 150 î. Hr. până la anul 68 d. Hr. Aceștia trăiau o viață curată, petreceau cea mai mare parte a timpului scriind suluri cu texte sfinte, păstrate în oale de pământ. În anii 1948-1949 s-au descoperit 11 peșteri zidite și în ele vase de lut pline cu prețioase suluri de piele, conținând manuscrise și fragmente biblice de valoare unică pentru creștinism și cultura antică. Sunt fragmente din aproape fiecare carte a Vechiului Testament, mergând în urmă cu o mie de ani înaintea celor mai timpurii manuscrise evereiești cunoscute până atunci.
A urmat o baie de o oră și jumătate în Marea Moartă. O apă de culoare gri-cenușie, la gust foarte sărată, cu mult sulf, bariu și alte elemente chimice. Într-adevăr nicio vietate în ea, nicio viață organică – cu adevărat moartă. Situată la 396 m sub nivelul Mării Mediterane, în fiecare an nivelul ei scade cu 1 m datorită faptului că apele dulci ale Iordanului se folosesc la irigații, iar din apa mării evreii scot sarea și alte elemente care o compun și de care economia țării are nevoie.
Drumul nostru s-a îndreptat apoi spre Ierihon, amintindu-ne de momentul în care Iisus trecea prin Ierihon și un vameș căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea pentru că era mic de statură. Atunci s-a suit într-un dud ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. În centrul orașului am vizitat biserica ortodoxă de parohie „dudul lui Zaheu”. La intrarea în curte, protejată de sticlă, se află o bucată de copac crăcuros și vechi. Privindu-l, parcă auzeam cuvintele Domnului: „coboară-te degrab, căci astăzi trebuie să fiu în casa ta”. Am vizitat apoi așezământul românesc de la Ierihon. Totul era curat, bine aranjat, cu o biserică deosebită. Ne-am simțit pe pământ românesc și am fost primiți cu toată dragostea, oferindu-ni-se sucuri și apă rece. Ni s-a prezentat apoi istoricul locului și al lăcașului bisericesc.
Am părăsit Ierihonul și am urcat spre Ierusalim, de la 396 m sub nivelul mării la 750 m deasupra nivelului mării. Spre Ierusalim am întâlnit un peisaj aproape selenar. Pe unele culmi sau văi observam tabere pentru oamenii deșertului, beduini care creșteau capre – erau încropeli de tablă și carton, un fel de stâni rudimentare care serveau și ca locuințe. Am putut avea în minte imaginea completă a cuvintelor Mântuitorului din pilda samarineanului milostiv despre un om care cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut în mâinile tâlharilor. Făcând abstracție de șoseaua modernă și închipuind un drum pietruit printre dealuri și coline din piatră, chiar poți fi contemporan în imaginație cu samarineanul milostiv. Și iată pentru prima dată în viață privesc pe viu orașul Ierusalim. Am trecut printr-o parte a lui și l-am recunoscut după cupola aurită a Domului stâncii văzută prin poze sau moscheea lui Omar. Gazda noastră timp de 4 nopți a fost hotelul „Angel” din Beitfala, o localitate aproape unită cu Betleemul.
(continuare în numărul următor)
Pr. Ioan Jurca
(Agnita II)