Acest vechi obicei al saşilor din Agnita, aşezare sibiană de pe Valea Hârtibaciului, are loc curând după începutul fiecărui an. Şi se crede că aceste personaje mascate, alungă iarna grea şi spiritele rele.Grăbind, astfel, sosirea primăverii. În vremurile de demult, pregătirile începeau în familiile saşilor odată cu trecerea pragului noului an, grupurile de „Lole fugare” fiind constituite pe breslele meşteşugarilor! Fiecare cu „lada ei de zestre”. Precum ar fi cele ale croitorilor, cizmarilor, blănarilor, dogarilor sau fierarilor. Membrii fiecărei bresle stăpânind şi apărând bastionul care îi aparţinea, situat pe una dintre laturile zidurilor fortificate ale Bisericii Evanghelice, care la nevoie ţinea loc de cetate de apărare. În dosul acelor ziduri retrăgându-se întreaga comunitate. La „Fuga Lolelor” luau parte majoritatea locuitorilor. Indiferent că erau bătrâni sau tineri feciori şi fete. Inclusiv copiii. Tradiţie păstrată până în zilele noastre. Şi costumele s-au păstrat ca şi în acele îndepărtate vremuri. Cusute din bucăţi de stofă neagră, ca nişte franjuri, sub care, la mişcări, se distinge culoarea albă. Iar măştile lor reproduc aceleaşi fizionomii înfricoşătoare de animale sălbatice, precum lupul, ursul, vulpea sau porcul mistreţ. Plesnitoarele bicelor, ecoul talăngilor şi bubuitul tobelor cetelor de lole acoperind cu zgomotele lor întreaga zonă centrală a Agnitei. Apoi alaiul lolelor străbate principalele străzi ale oraşului cu zarvă mare. Există şi o legendă despre originea lolelor, care în limba germană se numesc „Urzeln”. Se spune că , pe vremuri, când cetatea Agnitei era asediată de turci, o femeie curajoasă pe numele de Ursula s-a îmbrăcat în zdrenţe negre, şi-a pus mască pe faţă, şi cu un bici şi un clopt în mâini s-a năpustit afară din cetate şi i-a pus pe fugă pe duşmani. Astfel Agnita a fost salvată de năvălitori.
În acest an, Fuga Lolelor a avut loc în cea dintâi duminică a lunii februarie. Iar ca loc principal al întâlnirii, zona centrală a aşezării. Momentul de debut al „Paradei Lolelor” anunţându-l cele zece bătăi ale clopotului ceasului din turnul înalt al Bisericii Evanghelice. Sunetele plăcute ale vechiului orologiu putând fi auzite până dincolo de pădurile maialurilor săseşti „Grigore” şi „Ţepelbeş” şi până în oaza de distracţii şi odihnă „Sărături” din Valea Olbocului. De primăvara şi până toamna târziu, ciurdarii vitelor din păşunile „Hevăzului” şi „Văii Stricaţii”, precum şi ciobanii îndepărtatelor turme de oi, ca şi ţăranii saşi, români şi ţigani, aflaţi la lucrul câmpului, prânzeau şi mâncau de „o jină „ orientându-se după arătătoarele şi bătăile ceasului din turnul „Bisericii saşilor”. Sunetele lui ajungând până şi în prispa caselor gospodarilor celor cinci sate învecinate: Dealu Frumos, Ruja, Coveş, Vărd şi Veseud. Precizăm că „Fuga Lolelor” reprezintă o datină pornită din popor, fiind consemnată în vechile hrisoave ale anului1689. Acele mărturii glăsuind cum că, uneori, printre invitaţii de onoare se aflau chiar şi reprezentanţii unor comunităţi locale reprezentând aşezări precum Mediaşul cizmarilor-păpucari şi al tăbăcarilor; Sighişoara şi Cisnădia ţesătorilor de stofe şi de mândre covoare persane; Sibiul aurarilor-bijutieri şi al poticarilor de leacuri băbeşti; Sebeşul târgoveţilor şi cojocarilor; Reghinul tăietorilor de lemne şi tâmplarilor de mobilier de lux sau Bistriţa şi Lechinţa pomicultorilor şi viticultorilor transilvăneni. Nefiind uitaţi şi cinstiţi ca atare nici cei mai vrednici ţărani-plugari, crescători de vite şi de oi din satele întinsei Văi a Hârtibaciului. Şi atunci, ca şi acum, drept răsplată pentru efortul de a fi venit la Agnita pe frigul şi viscolul iernii, Lolele servesc musafirii cu gogoşi calde, prinse în nişte cleşti lungi din lemn, cu mai multe braţe.
Duminică, 2 februarie 2014, mai marii gazdelor ospitaliere şi-au exprimat convingerea că noul an agricol va fi cât mai îmbelşugat cu putinţă în roadele acelor pământuri troienite de puţinele şi întârziatele zăpezi ale iernii. De asemenea, truditorii ogoarelor, precum şi ceilalţi cetăţeni, să fie sănătoşi şi bucuroşi de a se numi locuitori ai unor frumoase aşezări transilvane. Neuitând să ne invite, peste un an, să fim prezenţi la viitoarea bună reîntâlnire cu „Fuga Lolelor”! La Agnita, pe Valea Hârtibaciului.
Sibiu,februarie 2014
Ioan Vulcan-Agniteanul
ioan.vulcan@yahoo.ro