Oraşul Sighişoara a fost electrificat în anul 1903 (...) la doi ani după Sighişoara, a venit rândul oraşului Sebeş. Au urmat Reghin (1911) şi Bistriţa (1913) electrificate tot de către Oskar von Miller. Într-atât activitatea lui a depăşit hotarele Sibiului, încât se poate spune că Oskar von Miller a devenit co-autorul planului de electrificare a întregii Transilvanii. În povestirea lui Sigmund Dachler aflăm cum s-au petrecut faptele: „Biroul de proiectare al Uzinei Electrice din Sibiu a elaborat, în colaborare cu biroul ingineresc Oskar von Miller din Munchen, un proiect pentru o electrificare zonală. Pentru început, trebuia electrificată Transilvania, proiectul numindu-se „Uzina Carpaţi”. Acest proiect al electrificării Transilvaniei a fost prezentat de către conducătorul firmei Oskar von Miller împreună cu mine unui „sindicat de studiu” în martie 1922. Acesta a fost primul studiu amplu al unei electrificări regionale în România. Lucrarea s-a numit „Karpaten-Werke (Transcarpatina)” şi avea subtitlul „proiectul unei alimentări transilvănene a ţării cu electricitate” (...)
Pentru realizarea proiectului au fost propuse trei etape: „la edificarea I şi II vor fi racordate comunele Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Sighişoara, Mediaş, Bistriţa, Reghinul Săsesc, Făgăraş, Cohalm, Agnita, etc. La edificarea III se vor mai alătura comunele Dej, Cluj, Turda, aiud, Blaj, Alba Iulia, Sebeşul Săsesc. (...)
Proiectul Uzinele Carpaţi (Transcarpatina) a murit încă din faşă. Plin de amărăciune, Sigmund Dachler conchidea: „Planul a eşuat întrucât nu în toate părţile din Transilvania a fost înţelegere pentru realizarea unui proiect atât de măreţ.”
Dacă în 23 aprilie 1924 a fost lansată public „invitarea la fondarea Societăţii Electrice Transilvănene pe Acţiuni”, în ziua de 18 iunie 1924, în sala primăriei din Sibiu, s-a desfăşurat şedinţa de constituire a SETA, denumirea în limba germană fiind Siebenbürgische Elektrizitäts-Aktiengesellschaft. În anul 1929 când SETA şi-a început activitatea efectiv, funcţionau în sudul Transilvaniei câteva societăţi publice ce furnizau energie electrică pe plan local:
1892 Zlatna, 1899 Alba Iulia, 1900 – Orăştie, 1903 – Sighişoara şi Deva, 1905 – Sebeş Alba, 1906 – Făgăraş, 1906 – Homorod, 1907 – Ocna Mureş, 1907 – Cristian (Sibiu), 1908 – Roşia Montană – Abrud, 1908 – Avrig, 1909 – Aiud, 1910 – Biertan, 1913- Rupea, 1920 – Târnăveni;
1927 – Agnita: uzina electrică, director Hans Orendi. A fost electrificată prin alimentarea dintr-o mică centrală termoelectrică, prevăzută cu un grup Diesel-electric şi un generator de curent alternativ (56 kW)
1926 – Blaj, 1928-Mediaş, Dumbrăveni, Cristur, 1929 – Saschiz.
REŢELELE
SE EXTIND
Chiar în anul constituirii SETA (1924), la Mediaş fusese construită o mică „centrală cu aburi ... activată prin gaz metan. În anul 1928, sub conducerea directorului M. Schmidt, din această „uzină de gaz orăşenească” începuse electrificarea oraşului, prin intermediul unei reţele de distribuţie de joasă tensiune. (...) Simultan a fost construită o linie de la uzina de gaz orăşenească la staţia de transformare Proştea Mare. Finalizată în 1931, staţia Proştea Mare a permis racordarea Mediaşului la reţelele SETA prin linia de 60 kV care ajungea la Sibiu, în staţia de transformare din Drumul Ocnei, construită tot atunci. Aceasta a fost alimentarea de bază pentru oraşul Mediaş până la apariţia primei staţii 110/20kV. Reţeaua de joasă tensiune a Mediaşului măsura 18 km în 1934, iar în 1938 ajunsese la 25 km, alimentând aproape 2000 de abonaţi. Este interesant de semnalat că în anul 1958 încă mai existau lămpi cu gaz metan pentru iluminatul public.
În acelaşi an (1929) în care începuse electrificarea mediaşului, SETA a construit linia de la Sibiu la Sălişte. (...) aceasta a permis electrificarea, în anul 1930, nu numai a Săliştei (...) ci şi a localităţilor Cristian, Orlat, Poiana Sibiului, alimentate din sursele Uzinei Electrice din Sibiu. În anul 1930 linia Sibiu – Sălişte a fost prelungită până la Sebeşul Săsesc, permiţând electrificarea localităţilor Apoldul de Sus, Dobârca şi Miercurea Sibiului. (...)
În acelaşi an, 1930, SETA a construit linia de 15 kV Proştea mare – Moşna – Agnita, cu o derivaţie spre Richiş, finalizând electrificarea localităţilor sus-amintite, în anul următor. SETA a cumpărat Uzina Electrică Agnita, a cărei mică centrală Diesel electrică a fost scoasă din funcţiune, la sfârşitul aceluiaşi an. În anul 1938 a fost montat în Agnita un transformator (2000 kVA) pentru reglajul automat al tensiunii de 15 kV.
Tot în anul 1930 a fost realizată linia de 15 kV dintre Mediaş şi Dumbrăveni, care a permis alimentarea acelei localităţi, iar mica centrală locală a fost scoasă din funcţiune. În anul următor linia a fost prelungită până la Sighişoara, iar acea parte din reţeaua de joasă tensiune a oraşului, care funcţiona în curent continuu, a fost înlocuită.
Tot în anul 1931, urmare prelungirii liniei de 15 kV de la Agnita până la Rupea – Homorod şi a realizării derivaţiei Cincu – Voila au fost electrificate aceste localităţi, la care s-a adăugat Cincşor. Reţeaua de curent continuu din Rupea a fost reconstruită pentru curent alternativ trifazic, în anul 1941. (...)
Copşa Mică a fost electrificată în 1932, urmare racordării la staţia Proştea Mare, printr-o linie de 5,8 km, 15 kV.
Ruja: a fost electrificată în anul 1933, prin intermediul unei derivaţii din linia de 15 kV Agnita.
Făgăraş: în anul 1934 termocentrala locală, cu generatoare de curent continuu, nu mai făcea faţă nevoilor crescânde de energei electrică. La 27 mai 1935 s-a hotărât fuzionarea cu SETA care, într-o primă urgenţă a instalat un mic agregat Diesel. În 1936 SETA a construit linia Voila – Făgăraş (15 kV, 12 km), amplasând două transformatoare la centrala termoelectrică (...)
Cristuru Secuiesc, Saschiz: în anul 1935 linia de 15 kV de la Sighişoara, a fost prelungită până la Cristuru Secuiesc, cu o derivaţie spre Saschiz. SETA a dobândit Uzina Electrică din Cristur, iar pe cea din Saschiz a preluat-o în expploatare în 1941. (...)
Rupea: în anul 1940 SETA a construit linia de 15 kV Cincu – Rupea. Reţeaua localităţii a fost modificată pentur a fi alimentată în curent alternativ. În comuna Cincu, pe această linie, a fost montat un întrerupător cu dispozitiv mecanic cu greutate pentru reanclanşarea automată (nu şi rapidă) care, în cazul unui scurtcircuit, întrerupea alimentarea, reconectând linia după un minut. Dacă defectul era permanent, declanşa din nou şi rămânea în această stare. Dispozitivul putea executa zece declanşări şi anclanşări şi a fost înlocuit doar după apariţia reanclanşatoarelor automate rapide.
Biertan: în anul 1940 SETA a reconstruit reţeaua localităţii.
(va urma)
Reproducere selectivă din lucrarea: Marcel Stancu „Sibiul şi electrificarea României. Cronică ilustrată 1891-2013”, Editura Honterus Sibiu, 2013
Selecţia: Marius Halmaghi