“Patru copii am avut
Şi le-am dat tot ce-am avut
Astăzi nu le-aud de nume
Ş-am rămas singur pe lume”...
... sunt versuri dintr-un cântec popular cărora vârstnicii aflaţi în îngrijire la Unitatea de Asistenţă Medico-Sanitară (UAMS) din Agnita le cunosc cel mai bine însemnătatea.
După doar câteva zeci de minute petrecute alături de aceste persoane înţelegi că singurătatea este una dintre cele mai mari dureri ale bătrâneţii. Deşi cei mai multţi dintre ei sunt bolnavi, unii chiar invalizi, ochii lor nu plâng suferinţa fizică, ci povestesc o întreagă viaţă în care s-au îngrijit să le ofere copiilor ceea ce au nevoie pentru ca acum să rămână abandonaţi.
Principalul leac de care au nevoie este o vorbă bună. Doar faptul că personalul medical al UAMS, care se îngrijeşte de ei ca de proprii părinţi, îi întreabă ce îi doare le ia o parte din suferinţă.
„Principala problemă a oamenilor noştri este singurătatea. Munca nu e grea, e greu să-i vezi cum suferă pentru că sunt fără cei dragi lor. În rest, partea medicală nu e grea. Satisfacţia este să vezi totuşi că faci ceva pentru ei şi ei sunt mulţumiţi pe de o parte, iar insatisfacţia este că ce-i doare pe ei nu o să se rezolve niciodată. Ei vor să fie acasă, cu copiii, cu nepoţii... asta nu o să putem rezolva”, a declarat directorul UAMS Agnita, Medic Psihiatru Adina Marin.
Tot în sprijinul acestor vârstnici şi pentru alinarea suferinţei lor date de singutărate, UAMS Agnita a semnat un protocol cu Serviciul de Asistenţă Socială a Primăriei la care colaborează şi Crucea Roşie Subfiliala Agnita, Asociaţia Pensionarilor Casa Senorilor, Centru de zi Casa Seniorilor şi Protopopiatul Agnita prin care lunar se organizează evenimente de sărbătorire a vârstnicilor. Reprezentanţii asociaţiilor petrec câteva zeci de minute cu persoanele aflate în îngrijirea UAMS, încearcă să le aline suferinţa printr-o vorbă bună, servesc împreună o prăjitură şi un pahar de suc, iar sărbătoriţilor le oferă cadouri. Deasemenea, corul condus de prof. Doina Părău le aduce bucurie prin cântec.
„Prin evenimentul pe care l-am creat încercăm să le arătăm că sunt încă importanţi pentru comunitate, chiar dacă sunt aici, chiar dacă au copii plecaţi, chiar dacă unii dintre ei nu sunt căutaţi de cei din familia lor.”, explică Medic Psihiatru Adina Marin.
Faptul că în urma acestor evenimente, lacrimile bătrânilor se schimbă în lacrimi de bucurie şi chiar în zâmbet, oferă împlinirea organizatorilor că ceea ce fac nu e în zadar, iar strângerea de mână şi simplul „mulţumesc” venite din partea acestor vârstnici devine o binecuvântare.
Bogdan Albu