La începutul acestei luni, scriitorul sibian Gherasim Rusu Togan a împlinit 75 de ani, o vârstă care implică ideea de bilanţ, de retrospectivă şi desigur, pe aceea de aniversare. Asiduu colaborator al Tribunei şi al revistei Transilvania în anii ’70, pe vremea când era directorul Liceului din Agnita, G.R. Togan aducea în poeziile, schiţele şi povestirile sale, lumea inconfundabilă a Văii Hârtibaciului cu oamenii săi atât de legaţi de pământul acesta dintre Târnave, Mărginime şi Ţara Oltului. De vreo câteva decenii locuieşte într-un orăşel din sudul Carpaţilor, dar trăieşte în continuare pe Valea Hârtibaciului, la Ghijasa de Sus (unde s-a născut în 4 mai 1938), care îi oferă şi acum cele mai incitante subiecte literare.
Cărţile sale – vreo 15 la număr, fie beletristice (Cruce şi inimă – 1990, Şarpele de negură – 1993, Gelu şi semenii – 2002, Casa, şarpele şi focul – 2006), fie ştiinţifice (Viziuni străvechi – 1997, Apa – stare de oglindă – 2003, Cântecele iertării – 2004, Dimensiuni ale imaginarului popular – 2009) se încăpăţânează să rămână în spaţiul transilvan, să evoce lumea satului hârtibăcean, cu tot ce are ea mai reprezentativ şi insolit: obiceiuri, credinţe şi mai ales caractere. Da, caractere puternice, devorate de pasiuni şi iubiri neîmplinite, de orgoliul de a lăsa câte ceva în urma lor.
În 2010 publică Etnomuzicologul Ilarion Cocişiu, în vâltoarea destinului - o monografie privind viaţa şi activitatea celui mai reprezentativ folclorist al Transilvaniei. O datorie împlinită faţă de Valea Hârtibaciului şi personalităţile sale. Ultima carte semnată Gherasim Rusu Togan – Tinereţea, Cătănia, Războiul. Pagini din istoria neamului – publicată în 2012 aduce în actualitate sentimente şi concepte de care românii vorbesc tot mai rar, pe care le evită majoritatea intelectualilor şi de care multora le este ruşine: patriotismul, jertfa şi eroismul. Cartea este dedicată „tatălui meu Moisă şi unchiului Gherasim întorşi ca mari mutilaţi de război din spaţiul ultimei conflagraţii mondiale” aşa cum reiese din dedicaţia de pe prima pagină. În ceea ce priveşte publicul ţintă cartea vizează „adolescenţii şi tinerii zilelor noastre, generaţii atât de bulversate de evenimentele ce le însoţeşte calea devenirilor” (p. 7). Scrisorile din cătănie şi de pe front, amintirile, jurnalele şi cântecele salvate în mare parte de autor din câteva sate sud-transilvănene, conturează un univers care se retrage tot mai mult „în sfera legendarului şi chiar a mitului”. Abandonând tonalitatea eseist-ştiinţifică, atât de specifică operei lui G.R. Togan, scriitorul dă frâu liber laturii emoţionale pentru a evita „trecerea în uitare a unuia dintre cele mai active compartimente ale folclorului românesc”. O problematică mai puţin luată în studiu de către istoria folcloristicii, care vizează implicarea nu numai sub raportul participării efective a românilor transilvăneni în cel de-al doilea război mondial, ci şi al suferinţelor pe plan afectiv şi moral. Aceste aspecte ale unei realităţi de jertfă totală impuse ţăranilor a stat în atenţia scriitorului Gherasim Rusu Togan devenit, în acest volum, exponentul tuturor românilor participanţi la cea de-a doua conflagraţie mondială. Este mijlocul prin care puiul de ţăran din Ghijasa de Sus (Sibiu) readuce în atenţia lumii actuale eroismul şi sacrificiile româneşti, daunele morale şi materiale imense nerecunoscute de nici o cancelarie occidentală.
Scris cu talent, nerv şi o puternică implicare volumul lasă senzaţia stranie că autorul a participat efectiv la fiecare moment prezentat. Textele răscolesc sentimente şi amintiri, demne de o lume ceva mai bună şi mult mai aşezată. Iar Staniţa de pe Volga ultimul material analizat, rămâne o sinteză insolită a întregului volum, unde surprinde o lume apusă cu o civilizaţie atât de bine conturată, care se retrage tot mai mult în cărţi şi lasă locul alteia… aceea a înstrăinării, a indiferenţei, a lipsei de respect pentru eroii şi martirii neamului.
Pentru numărul impresionant de cărţi publicate, pentru tot ce a clădit frumos şi durabil în cultura română, să-i dorim hârtibăceanului Gherasim Rusu Togan, în anul 75 al vieţii sale, sănătate, putere de muncă şi noi cărţi despre Valea Hârtibaciului şi oamenii săi.
Ilie MOISE
Articol preluat din Tribuna