„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”
Soarele nu se înfiripase asupra zilei, care pentru noi este Duminica, dar Femeile Mironosiţe - Maria Magdalena, Maria-mama lui Iosie, Ioana lui Cuza, Salomeea şi celelalte, porniseră către livadă, ducând cu ele miresmele cuvenite morţilor. În livada lui Iosif din Aritmateea albul florilor de lămâi străjuit de pacea nopţii presăra jertfa de închinare peste mormântul lui Iisus. Mirosul florilor de primăvară se răspândea uşor, înmiresmând livada. O linişte sfântă, de parcă totul murise, aştepta clipa când zăbravnicul morţii va fi rupt, spre a ieşi Viaţa. O adiere uşoară şi diafană picura cu mâini nevăzute cununi de flori pe lespedea mormântului, în vreme ce străjerii - înfăşuraţi în mantiile lor - stăteau de veghe.
„- Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?”- se întrebau întristate şi îngândurate femeile.
Dar nu-şi terminaseră gândurile şi un cutremur cuprinse pământul....ostaşii care păzeau mormântul Domnului căzură cu faţa la pământ. Ajunse la mormântul Domnului zăriră lespedea alături rezemată de stânci.Aici s-a săvârşit cea mai înfricoşată dramă din istoria omenirii. Fiii oamenilor au încercat să-L omoare pe Fiul lui Dumnezeu şi să-L dea pământului. De aici s-a coborât Hristos în iad, ca să scoată pe cei legaţi din veac....Spaima le cuprinse....Neştiind ce să creadă şi neînţelegând ce s-a întâmplat Maria Magdalena spuse:
„- L-au furat pe Domnul!”
Nu era decât presimţire.....Soarele răsărit lumina deschizătura peşterii.....În dreapta, şezând jos, un băieţandru îmbrăcat în alb - îngerul Domnului - părea că le aşteaptă:
„-Nu vă temeţi, Cel pe care-l căutaţi nu este aici, a înviat! De ce Îl căutaţi pe Cel viu printre cei morţi? Nu vă amintiţi oare că El a spus că va fi dat pe mâinile păcătoşilor, dar a treia zi va învia? Veniţi de vedeţi locul unde a zăcut şi duceţi-vă degrabă şi spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi va merge înainte de voi īn Galileea. Acolo Îl veţi vedea.”
Tremurând de spaimă şi de bucurie, ieşiră din peşteră, să dea fuga acolo unde le mânase îngerul. Îndoiala puse, însă, stăpânire pe una din ele şi Maria Magdalena, nedumerită de ceea ce văzuse şi auzise la prima cercetare a mormântului cu celelalte femei, acum alerga singură încă o dată să privească cu ochii săi mormântul. Pe când stătea la mormânt şi plângea, răsună deodată glasul cuiva:
-„Femeie, de ce plângi?”
Tresărind, ea se aplecă iarăşi în mormânt şi văzu doi tineri îmbracaţi în haine albe, şezând unul către cap şi altul către picioare unde zăcuse trupul lui Iisus. Neştiind cine sunt aceştia, ea le spuse lor pricina plânsului:
„- Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus!” - zise ea şi iar plânse.
Dar, iată, de la spate aude paşi apropiindu-se. Întorcând ochii săi plânşi văzu înaintea sa un om. „Cine să fie, dacă nu grădinarul?” - gândi ea. Acest presupus grădinar i se adresă:
„- Femeie, ce plângi? Pe cine cauţi?”
Ea răspunse simplu:
„- Doamne de L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi lua!”
Învăţătorul nu putu să se prefacă mai mult şi exclamă:
„-Marie!”
Trezită ca dintr-un somn şi prinsă de o bucurie de neînchipuit, Maria Magdalena căzu la picioarele lui:
„- Învăţătorule!” şi a vrut să-I sărute picioarele şi cu părul capului să-I şteargă urmele cuielor, dar Iisus o opri, căci nu era nevoie de o nouă probă de dragoste. Acum va fi nevoie de mai mult; va fi nevoie de o mărturisire pe care ea o va aduce după aceea:
„- Am văzut pe Domnul!”
De aceea Iisus o opri şi-i spuse: „- Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu, ci du-te la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru, şi că mai înainte de acestea ne vom vedea în Galileea.” Şi Iisus se depărtă sub privirile ei. Înţelegând că El înviase, Maria Magdalena vesti ucenicilor şi de atunci şi nouă celor ce alcătuim Biserica Sa: „- Am văzut pe Domnul!”
Străjerii alergară în grabă să-i vestească pe stăpâni de cele întâmplate. Dar ei, răi şi orbi cum erau, nu văzură şi nu crezură nici în īnvierea lui. De aceea, toţi în grabă ţinură sfat tainic şi mincinos şi dând bani mulţi ostaşilor de strajă hotărâră: „- Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când voi dormeaţi. Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îmbuna şi pe voi vă vom face fără grijă. Iar ei luând banii, au făcut cum fuseseră învăţaţi. Şi s-a lăţit vorba aceasta între iudei până īn ziua de azi.”
Spusele femeilor au părut ucenicilor deşarte şi nu le-au crezut. Doi dintre aceştia - Petru şi Ioan - alergară îndată la mormânt, ca să se încredinţeze de cele petrecute. Mai tânăr, mai sprinten, dar mai slab de inimă, Ioan a ajuns întâiul la mormânt, dar n-a intrat. A venit după el Simon Petru şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos şi mahrama, care fusese pusă pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc”. Ioan a crezut, dar Petru s-a mirat de cele întâmplate. S-au bucurat īmpreună şi au dus vestea celorlalţi să se bucure şi ei. Īn aceeaşi zi, spre seară, Iisus se arătase la doi ucenici - Luca şi Cleopa - care mergeau spre Emaus, un sat în preajma Ierusalimului. Aceştia se întoarseră la Ierusalim, repetând cuvintele mironosiţelor că “am văzut pe Domnul” şi cum L-au cunoscut abia după frângerea pâinii. Pe când Luca şi Cleopa grăiau acestea apostolilor adunaţi şi ascunşi, de frica iudeilor, Însuşi Iisus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „-Pace vouă!” Dar ucenicii s-au tulburat īn inimile lor. Văzând aceasta Iisus a continuat: „-Pentru ce vă tulburaţi? Şi pentru ce se ridică astfel de gânduri īn inimile voastre? Priviţi mâinile şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase cum Mă vedeţi pe Mine având”. Apoi le ceruse ceva de mâncare. Unul dintre ei Îi întinse o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. Iisus mâncă în faţa lor şi restul îl împărţiră între ei.
Să ne bucurăm toţi. Să ne reînoim credinţa în Înviere şi aşa cum mironosiţele, în drumul lor spre casă, spuneau în dreapta şi în stânga, tuturor: „Am fost la mormântul Lui! L-am găsit gol!” , aşa şi noi, în loc de “bună ziua”, în loc de orice salutare în aceste zile să ducem tuturor vestea că “HRISTOS A ÎNVIAT!
Pr. Avram Aurel (Nocrich)