Hârtibaciul, în amintirile nescrise ale lui Ilie Ţerbea

 Folclorul şi tradiţiile de pe Valea Hârtibaciului nicăieri nu sunt scrise aşa cum sunt adunate de Ilie Ţerbea, un om care, la cei aproape 79 de ani, cunoaşte ca în palmă muzica din zonă. S–a născut la Coveş, în 3 noiembrie 1934, într–o familie modestă. S–a şcolit în satul natal până a absolvit şapte clase. După care a mers la Cluj, pentru ca Facultatea de Teologie să o termine în Sibiu. Astăzi, îl găsim într–o casă, pe un deal, în Agnita, alături de Elena, soţia cu care are doi copii: o fată şi un băiat. De asemenea, la cei 79 de ani săi, este dirijor al corul Casei de Cultură “Ilarion Cocişiu” din oraş, din care fac parte oameni cu vârste ce trec de 40 de ani.

Nu s-a făcut preot, aşa cum s-ar fi spus din moment ce a absolvit o facultate în domeniu. Pentru el, mai importantă a fost muzica şi, inclusiv, valorificarea tradiţiei. Pe noi, în prag, ne aşteaptă cu nerăbdarea de a povesti. După ce trecem de treapta de la intrarea în casă, “dăm” în tindă. Aici, o masă şi câteva scaune. Cu atenţie, ne invită să luăm loc, pentru a putea povesti cu tâlc Hârtibaciul pe care îl cunoaşte atât de bine. De cum intri, în faţă nu vezi decât cărţi. Multe cărţi atât din literatura română, cât şi din cea străină. Dar rafturile sunt astfel căptuşite nu numai aici. Ci şi în alte camere, acolo unde tratate de muzică, manuale şi lucrări din acest domeniu stau de veghe şi sunt răsfoite, frecvent, de cei doi soţi. Deasupra lor, câteva premii şi distincţii notează recunoaşterea meritelor pe care le-a colecţionat Ilie Ţerbea de-a lungul timpului. Pe pereţi, fotografiile îi completează activitatea sa muzicală, prin ilustrarea concertelor, a spectacolelor şi a altor acţiuni pe care le-a desfăşurat în acest plan. 

Moştenire de la bunica Agafia

Cea care i-a insuflat pasiunea pentru muzică este bunica din partea mamei. Copil fiind, i-a observat graiul dulce purtat pe notele muzicale, pe care le-a încercat, ulterior, la rându-i. “De la ea am învăţat multe. Am crescut alături de ea. De obicei, dacă nu ne povestea, cânta”, îşi aminteşte Ilie Ţerbea. “Izbăvire ne-a sosit” este chiar una dintre melodiile pe care le-a învăţat şi unul dintre colindele pe care le-a cântat chiar anul trecut, cu ocazia sărbătorilor Crăciunului, pe 16 şi 20 decembrie. Tot de la bunica Agafia cunoaşte şi o colindă cu caracter social, apreciată de public pentru armonie, dar neplăcută pentru versurile pe care le cuprinde. “Bună sara om bogat/ Gata-i cina de cinat?/ De gata nu-i pentru voi, / Că-i pentru bogaţi ca noi”, fredonează încet Ilie Ţerbea. 

Dirijor la 15 ani

În ceea ce priveşte activităţile pe care le-a desfăşurat pe Valea Hârtibaciului, în plan muzical, acestea s-au desfăşurat în şcoli şi cămine culturale, cutreierând, în acest timp, toate satele şi arătându-se interesat de ceea ce ele au ca patrimoniu tradiţional. La numai 24 de ani, s-a angajat la Secţia de Învăţământ şi Cultură din Agnita şi a predat timp de trei luni şi muzica la şcoala din Ruja. Alături de copii, se simţea cel mai bine, pentru că îi putea învăţa exact ceea ce dorea şi le era de folos. Cu răbdare, atenţie şi multă pasiune. În Coveş, satul de unde se trage, l-a suplinit o perioadă şi pe Emanoil Ţerbea, elev al lui Timotei Popovici, unchi ce preda la şcoală şi ce dirija corul de acolo, care fiinţa încă din 1870. Nepotul, Ilie, mergea la cor încă din clasa a cincea şi a cântat la alto. “Şi acum mai trăieşte o doamnă lângă care am cântat”, mai spune, în treacăt. La numai 15 ani a trebuit să “ia” bagheta prima dată în mână şi să vină în faţa corului să conducă, când unchiului îi murise mama tocmai când trebuia să se deplaseze cu grupul la Apoş, să cânte. Pentru că Ilie îi dovedise încredere, i-a cerut ajutorul. Şi astfel, prima lui experienţă în acest plan a fost bifată. 

Din repertoriu variat...

Din 1958 a preluat bagheta de dirijor la Casa de Cultură “Ilarion Cocişiu” din Agnita. De atunci, trup şi suflet se dedică grupului, din care fac parte oameni cu vârste ce trec de 40 de ani, dar cu funcţii importante în societate, fiind cadre didactice, economişti sau altele. Dintre compozitorii din repertoriul cărora cântă se numără cei ai muzicii clasice, îndeosebi germani, printre care se află şi “Rămas bun codrului” de Mendelsson-Bartholdy, “Privighetoarea” de Ceaikovski şi “Drumuri” de Novicov. Iar la capitolul “compozitori români”, aici aminteşte de Nicolae Oancea, cu “Bătrânu-n horă” ori “Cătălina”, de Dima cu muzica clasică, de Timotei Popovici “Craiul Munţilor” sau “Regele munţilor”, pe care le-a interpretat, de câteva ori, împreună cu Filarmonica de Stat din Sibiu. Au cântat nu numai în ţară, ci au trecut şi hotarele, pentru a duce mai departe glasurile din Ardeal chiar şi pe ritmurile clasice.  “Am cântat şi la catedrală în Agnita, în Sibiu, la Mitropolie, la Parlament, în Germania. Atât cântece din repertoriul religios, cât şi laic”, revine Ilie Ţerbea. Agenda lor muzicală cuprinde aproximativ 90 de compozitori, pe care i-a colecţionat vreme îndelungată, precum şi peste 9.000 de cântece culese. De-a lungul timpului, a legat colaborări cu oameni din toate zonele ţării, atât cântăreţi, cât şi dirijori, dintre care face parte şi Vlad Sava, ce a fost la Teatrul Muzical Braşov, dar şi “domnul Sbârcea, care dirija Filarmonica”, mai spune bărbatul. Adaugă şi că întotdeauna a fost bucuros să îşi exerseze talentul pe melodiile lui Constantin Arvinte. De asemenea, completează că are întreaga colecţie a lucrărilor lui Ion Vidu, participând chiar, la Lugoj, la concursurile dedicate maestrului şi întorcându-se cu premii semnificative acasă. Pentru el, un model a fost şi Ioan Macrea, cel căruia astăzi îi sunt aduse omagii în cadrul unui festival ce îi poartă numele. “Cu dragoste pentru Ilie Ţerbea din Coveş şi familia lui, Iliana din Mihăileni şi copiii din Agnita, Omul care a făcut artă de zeci de ani şi astăzi a dirijat corul Casei de Cultură la festivalul <>, omul care a participat la prima discuţie când s-a discutat şi s-a fixat titlul cărţii <>. Citiţi-o şi amintiţi-vă de Ioan Macrea. Cu multă stimă şi respect. 24. 09. 1995”, scrie pe prima pagină a cărţii amintite Ioan Macrea, cuprinzând astfel dedicaţia specială pentru agniţeanul de astăzi.

De strajă cu vechiul prieten

Locuinţa-i modestă stă martoră atâtor amintiri... Pe perete, o pictură veghează. Aparţine unui sas, care, deşi acum este plecat în Germania, se mai întoarce din când în când la locul unde şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă. Dar distanţa nu îi împiedică să ţină legătura pe cei doi amici, şi nu lasă nici firul poveştilor să se deznoadă. Ei vorbesc constant la telefon. Dar când nu e telefonul, o privire pe tablou îi aduce în minte imaginea prietenului său neamţ. “M-a chemat într-o zi şi mi-a zis: <> “, rememorează omul, care are ca suvenir pictura aşezată astăzi în camera de la intrare, unde orice musafir o poate observa. Alături de soţie, Elena, Ilie îşi petrece timpul liber împreună cu copiii şi fraţii. În Agnita, o are pe Margareta, sora lui, iar în Dârlos pe Georgeta. În Coveş i-a lăsat pe Traian şi Ion. Mai are şi doi copii, pe băiat la Sibiu, iar pe fată în Germania. Nu se văd des, dar drum către nemţi îşi fac cei doi oameni în fiecare an câteva săptămâni ori luni bune. 

Soţie... prin muzică

Povestea de viaţă alături de Elena îşi are originile tot în muzică. Asta pentru că tot la cor, în drumurile sale şi printre concursuri, i s-a ivit ocazia să o asculte recitând câteva versuri din “Duşmancele” sau “Nebuna” lui George Coşbuc. Că nu mai ştie exact. Ţine minte doar că l-a impresionat felul cum interpreta, îndrăgostindu-se de glasul şi talentul ei, care se exercita, de altfel, şi pe ritmuri muzicale. Au petrecut Sărbătorile Pascale doar amândoi, însă ţinând cont de tradiţiile locului şi mergând la biserica din localitate în noaptea Învierii. Tot în doi săvârşesc şi munca din grădină, acolo unde au pus fel de fel de legume, de care au grijă zilnic. Tot împreună, din 1960, merg mai departe...

“Haideţi, feciori, haideţi măi!”

Şi dacă îl întrebăm ce l-a impresionat cel mai mult pe Valea Hârtibaciului, răsfoind capitolul “Folclor”, Ilie Ţerbea nu poate răspunde. Totul e autentic parcă. Cu toate acestea, divulgă faptul că Retişul l-a impresionat prin valorile pe care le promovează şi prin costumele populare purtate. “Are cea mai interesantă şi cea mai variată creaţie populară. Oamenii sunt deosebiţi faţă de ceilalţi din Valea Hârtibaciului, dinspre Făgăraş sau Sighişoara”, consideră bărbatul, care, parcă, ar vorbi la trecut de folclor. Căci astăzi nu se mai petrece totul ca... atunci. Aminteşte de cântecul de nuntă, de cătănie, de baladele cu tematică variată, de colinde. “Colindul se cântă antifonic, ritualic”, deapănă Ilie. Aici s-a născut şi Ilarion Cocişiu, cel care a dat şi numele Casei de Cultură din Agnita, şi cel din care şi-a creat, în mare parte, repertoriul. În ceea ce priveşte portul popular, şi aici există diferenţe. Retişul a fost, odată, plin. Un adevărat furnicar. Căci oamenii agitau locul. Trecerea timpului a dus, însă, la schimbare. Costumul, încălţămintea, hainele de sărbătoare, de “purtare” – toate sunt diferite. Până şi denumirile. Astfel, zeghia e haina bărbaţilor, din pănură, adică din lână de oaie seină. Nici la dans nu sunt criticaţi. Rara de la Retiş este specifică localităţii, muzica îi este scrisă în şapte timp, iar strigăturile ce îl alcătuiesc întreţin metrica. “Haideţi, feciori, haideţi măi!” începe şi Ilie Ţerbea să exemplifice. 

“Ai auzit că al lui cutare şi al lui cutare sunt în drot?”

Iar dacă tot am ajuns la tradiţiile de pe Valea Hârtibaciului, nunta e amintită de Ilie Ţerbea ca un moment mare şi un eveniment important în sate. Totuşi, deşi aşezările erau apropiate, existau deosebiri de ritm în cânt. Cântecul miresei avea aceleaşi versuri, însă metrica era cea care făcea diferenţa. Înainte de toate, logodna, respectiv înţelegerea dintre părinţii mirelui şi ai miresei era prioritară, ţinându-se aşa-numita tocmeală dintre cele două familii. După ce se stabilea data, locul, şi, poate, condiţiile căsătoriei, nunta era afişată în sat, pe un panou la Primărie, ca să vadă toată lumea cine pe cine ia. “Ai auzit că al lui cutare şi al lui cutare sunt în drot?” s-ar fi zis pe atunci. 

Astăzi, Ilie Ţerbea îşi continuă traiul tot prin cânt. La cei 79 de ani ai săi, respiră notele muzicale, folclorul şi tradiţia de pe Hârtibaci. În continuare....

Articol preluat din Tribuna