Doi profesori şi doi elevi au reprezentat Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” la Manifestările Ştiinţei şi Tehnicii Şcolare „Florin Vasilescu” din Călăraşi. Manifestările au avut două componente; Concursul Naţional de Ştiinţă şi Tehnică al elevilor, ediţia a XV-a şi Sesiunea de Comunicări şi Referate a Profesorilor, ediţia a X-a.
Echipa agniţenilor formată din elevii Paula Zamfir şi Sergiu Stoica coordonaţi de profesorii Cristina Neofit şi Emil Ţerbea au prezentat, în cadrul concursului, lucrarea „Energia vântului – trecut, prezent, viitor” pentru care a primit o menţiune, ocupând locul 5 într-o competiţie cu 10 echipe de la licee şi colegii din Sibiu, Cluj - Napoca, Hunedoara, Comarnic, Olteniţa, Roşiorii de Vede şi Călăraşi.
La Sesiunea de Comunicări şi Referate a Profesorilor, lucrarea „Câmpul magnetic şi tumorile canceroase” prezentată de Cristina – Ioana Neofit a fost clasată pe locul 4, profesoara colegiului agniţean primind şi o Diplomă de Excelenţă „pentru contribuţia adusă la dezvoltarea competenţelor elevilor în domeniul ştiinţei şi tehnicii”. Faptul că agniţenii au fost invitaţi să participe la asemenea manifestări înseamnă o recunoaştere a valorii acestor dascăli şi elevii iar rezultatele obţinute la prestigiosul concurs au confirmat.
Aceste rezultate sunt un binemeritat prilej de mândrie pentru elevii şi dascălii lor şi ocazie pentru noi să-i felicităm şi să le dorim multe asemenea succese.
I Bârsan
joi, 30 mai 2013