Stâlpi roşi de cari şi molii,
Prea bãtrânii stâlpi ai lumii
Mult înfipţi în glodul negru
Pânã la rãrunchii humei,
Şi înalt proptit în coasta
Universului – tavan,
Or sã cadã azi ori mâine
Cel târziu peste un an!
Mai e puţin şi se ridicã ceaţa
Ruinele romane sticlesc aurifer
Ivitã de sub pâclã se nãzãreşte PIAŢA
Cu clopote ciobite în partea dinspre cer;
Mai e puţin şi negura va trece,
Cahorte decimate se vor sui în arcã
Şi-n urma lor strigoii aleşi din zece-n zece
Au sã adune oase şi lacrimi lângã barcã.
Încã puţin şi zodia de ceaţã
Se va topi ca aburul suflãrii calde
Când împãraţi romani zeificaţi în viaţã
Au sã arunce toga iar styxul o sã-i scalde
Când marii seniori ai timpurilor tulburi
Prin curcubeu vor trece în marşul de triumph
Luând cu dânşii ceaţa şi-a clopotelor cioburi
Sã recompunã delta culesului de stuph
Încã puţin şi se ridicã ceaţa,
Ruinele romane sticlesc aurifer
Sub pâcla tremurândã se nãzãrşte PIAŢA
O mânã de biserici cu clopotele-n cer.
NICU GANEA