I-am spus d-lui Avasilencei că informaţiile noastre se bazează pe cele declarate în revita Capital de d-nul Radu Gheorghe, Directorul Direcţiei Dezvoltare Afaceri la S.N.G.N. Romgaz al patrulea pe lista celor 11 directori ai Societăţii pe Acţiuni.
Răspunsul managerului de la Prospecţiuni SA a fost surprinzător. Acesta a susţinut că cele declarate de directorul Radu Gheorghe nu sunt reale, că au fost declaraţii gratuite, având ceva interese personale să facă aceste comunicări în revista Capital.
Nu credem că pot fi puse la îndoială afirmaţiile unei personalităţi ca dr. ing. Gheorghe Radu deţinătorul a numeroase distincţii şi membru unor prestigioase organizaţii internaţionale, unul din cei mai mari specialişti din România în domeniul gazelor naturale.
Pentru clarificarea situaţiei i-am propus să organizăm o întâlnire la care să participe reprezentanţi responsabili de la Romgaz Mediaş , reprezentanţi de la firma de prospecţiuni şi membrii Asociaţiei Valea Hârtibaciului. A fost de acord, urmând să stabilească data întâlnirii. In loc de întâlnire d-nul Avasilencei a transmis prin fax un aşa zis „comunicat de presă” , document neînregistrat, nesemnat şi neştampilat, purtând doar antetul Romgaz. Acest comunicat de presă nu l-am găsit în publicaţiile mai importante din judeţul Sibiu, Tribuna, Sibiu 100% sau Monitorul de Mediaş deci îl considerăm nerelevant.
Nici la întâlnire organizată la Apoş, pe tema gazelor de şist, nu a venit vreun reprezentant al SC Romgaz.
Preocupaţi ca Valea Hârtibaciului să rămână o zonă curată, fără poluare, acesta fiind un element important pentru dezvoltarea agriculturii şi agroturismului vom lua atitudine ori de câte ori sunt semne că unora nu le pasă de viaţa oamenilor din această zonă.
Ne-ar face mare plăcere dacă reprezentanţi ai Romgaz, eventual d-nul Radu Gheorghe ar participa la discuţii deschise, ressponsabile privind situaţia gazelor de şist din Podişul Hârtibaciului. Până atunci le facem cunoscute locuitorilor de pe Valea Hârtibaciului documentele pe care le avem.
I.Bârsan
Gheorghe Radu
Director Direcţia Dezvoltare Afaceri
Născut: 4 mai 1949.
Experienţa profesională:
„Din 1972, după finalizarea studiilor universitare, am început activitatea în Romgaz ocupând succesiv următoarele funcţii: inginer extractiv, inginer producţie, adjunct şef serviciu investiţii, şef secţie Deleni, şef serviciu prognoză, analiză, sinteză, inginerie de zăcământ, director direcţie producţie, director direcţie şi divizie cercetare geologică şi strategie producţie gaze naturale, director direcţie tehnică dezvoltare, director direcţie comercială, director direcţie dezvoltare, director departament dezvoltare, direcţia tehnică investiţii iar în prezent sunt director Direcţia Dezvoltare Afaceri.”
Educaţie şi formare:
2010- Universitatea Petrol–Gaze din Ploieşti, Facultatea Ingineria Petrolului Gazelor, am obţinut titlul de doctor inginer în domeniul fundamental ştiinte Inginereşti, domeniul de doctorat: Mine, Petrol şi Gaze;
2006- Master în domeniul energiei petrolului şi gazelor naturale - Universitatea de Petrol şi Gaze, Ploieşti;
2003- Master Management, marketing şi analiză economică în petrol şi gaze, Universitatea de Petrol şi Gaze, Ploieşti;
1972- Inginer licenţiat, Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie, Bucureşti, specializarea Forajul sondelor şi exploatarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze naturale.
Distincţii şi apartenenţa la organizaţii:
1996 – Membru al “Societăţii Internaţionale a Inginerilor de Petrol”, Houston, Texas, U.S.A;
1996 – Membru al Asociaţiei “Balkan and Black Sea” în domeniul petrolului;
1998 – Membru al “Societăţii Inginerilor de Petrol din România”;
2000 – Membru al „Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei”;
2000 – Membru fondator al Asociaţiei “Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze”- vicepreşedinte;
2001 - 2002 – Preşedinte: Autoritatea Naţională de Reglementare a Gazelor Naturale;
2002 – Membru în Consiliul Ştiinţific al „Comitetului Naţional Român pentru Consiliul Mondial al Energiei”;
2007 – Membru în „Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Petrolului”;
2008 – Vicepreşedinte în cadrul Naţiunilor Unite, Comisia Economică pentru Europa – UNECE’s Working Party on Gas, şi reales în 2010 şi 2012;
2009 - membru al International Gas Union – IGU;
2009 - 2012 Membru în „Executive Policy Committee” al IGRC – IGU.
Consultant expert în cadrul Centrului de Gaze – Geneva – ONU, Divizia Energetică – responsabil pentru Capitolul 5 al Studiului de fezabilitate privind înmagazinarea subterană a gazelor naturale în Europa de Vest, Centrală şi de Est.