După atentatul de la Sarajevo, când arhiducele Francisc Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei şi soţia sa, Sofia de Hohenberg au fost asasinaţi, arhiepiscopul şi mitropolitul I. Meţian, îi sfătuia din Sibiu, la 16 ∕29 iunie 1914, pe toţi preoţii români din Transilvania ca, atunci când vor primi ştirea „despre ziua înmormântării, chiar şi din organele de presă, în acea zi, în orele de dimineaţă” (1), să dispună „a se trage clopotele la toate bisericile noastre, timp de o jumătate de oră”, iar în duminica de după înmormântare, „în fiecare biserică, după Sfânta Liturghie, să se facă parastas pentru odihna sufletelor celor 2”.
Acelaşi mitropolit atrage atenţia preoţilor, la 15 ∕28 iulie 1914, după ce monarhia austro-ungară „a rupt cu statul vecin Serbia legăturile diplomatice” (2), să sfătuiască poporul, încredinţat conducerii lor, „să se ferească de orice vorbe şi de orice fapte care ar putea arunca umbra asupra loialităţii, şi asupra iubirii lui de patrie”, deoarece, „în asemenea timpuri grele de război, intră în viaţă legi excepţionale, legi marţiale, care cu mare asprime pedepsesc orice neprecugetare, orice abatere, contrare patriei şi legilor ei”.
Cei neînrolaţi, trebuiau să fie sfătuiţi de către preoţi „să sară întru ajutorul celor rămaşi acasă fără braţe destoinice şi suficiente de lucru” (3) şi „din facere de bine, să adune de pe câmp şi rodul acestora”. Trebuia alcătuit un plan de lucru de către preoţi, în înţelegere cu primăria, fruntaşii comunei şi „cei lipsiţi (mulţimea), aşa cum au făcut cu un an înainte românii din regatul vecin”, când România a participat la al doilea război balcanic. Colectele în bani şi în natură urmau să se împartă celor lipsiţi.
Cu siguranţă că declanşarea primului război mondial a sădit în rândul românilor din Transilvania speranţa eliberării, pentru că altfel nu putem explica reacţia unora dintre aceştia. La 25 iulie 1914, din Agnita, protopopul I. Muntean informa Consistorul din Sibiu că „unii credincioşi... din Agnita, acum, în aceste timpuri furtunoase, când printr-o vorbă nechibzuită îşi poate pune omul în primejdie, nu numai libertatea personală, ci chiar viaţa, nu ştiu să pună strajă gurii şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor” (4), fac „ameninţări contra conlocuitorilor noştri saşi, că va intra armata României în ţara noastră, şi atunci va fi vai de ei, că le vor da foc caselor ş.a.”.Părintele protopop era însă ferm convins că aşa ceva nu se va întâmpla. Tot atunci era pusă în circulaţie şi o listă cu colecta pentru alinarea suferinţelor de pe urma războiului.
Imediat după declanşarea războiului au început înrolările şi pe Valea Hârtibaciului.
La 20 iulie ∕ 1 august 1914, preotul Ioan Floca din Zlagna îl informa pe protopop că, datorită mobilizării, pleacă din comună „la cercul 76 de gloată în Braşov”. (5)
Ca urmare a cererii consistoriale din 25 august 1914 (6), s-au întocmit de cître preoţi liste cu toţi cei chemaţi la arme, cei decedaţi sau răniţi.Protopopul Ioachim Muntean trebuia să primească informaţii din toate parohiile tractului (protopopiatului), 34 la număr şi era sfătuit de la Sibiu să viziteze de 2-3 ori pe săptămână răniţii şi muribunzii din spital. (7)
La 24 septembrie 1914 avea la dispoziţie doar 14 din listele aşteptate şi, pentru că în zilele următoare urmau să fie trimise sub arme alte contingente, obţine acordul de la Sibiu de a se reface listele (8) şi , ca urmare, la 2 octombrie 1914, avea la dispoziţie 18 dintre acestea. (9)
Peste o săptămână, I. Muntean informa Consistorul că din tractul Agnita nu se
afla nici un preot în serviciul militar (10), ceea ce înseamnă că, în urma unor demersuri făcute, preotul I.Floca din Zlagna s-a reîntors în sat.
La data de 22 noiembrie 1914 erau înrolaţi din Agnita 83 bărbaţi (28 necăsătoriţi, 55 căsătoriţi, cu 111 copii), din Coveş 49 (20 necăsătoriţi, 29 căsătoriţi, cu 49 copii), iar din Ruja, 35 ( 12 necăsătoriţi, 23 căsătoriţi, cu 62 copii). Din tot protopopiatul erau 1399 bărbaţi, din care 495 necăsătoriţi, 904 căsătoriţi, cu 1623 copii. (11)
Înrolările au continuat şi în luna următoare. La 13 decembrie 1914, preotul Gheorghe Borzea din Coveş trimite protopopului tabelul cu cei din localitate mobilizaţi la
9∕22 decembrie 1914, în număr de 11, dintre care 8 căsătoriţi, cu 14 copii şi 3 necăsătoriţi. Cei 11 erau: Ioan Abruzan, Ilie Sas, David Hărănglăvean, Ioan Simion Târziu, Iacob Blanga, Simion Ioanichie Târziu, Nicolae Alexandru Ciocă, Ioan Moise Pecurariu, Simion Cristea, Şerban Armean şi Ioan Simion Vecerzan. (12)
În aceeaşi zi de 13 decembrie, „inteligenţa din Agnita, fără deosebire de naţionalitate, a hotărât ca fiecărui soldat rănit, care se afla sub îngrijire medicală în acest oraş, să le ofere anumite daruri..., atât la sfintele sărbători catolice, cât şi la cele româneşti, şi la ambele ocaziuni, tuturor soldaţilor răniţi” (13). Pentru că răniţii erau numeroşi şi numai din donaţiile agniţenilor nu s-ar fi putut realiza „acest scop lăudabil”, era chemat şi „ publicul din jur” să-şi aducă „tributul de recunoştinţă” faţă de soldaţi, fie prin donaţii în bani, fie în natură (făină, untură, ouă, unt). Banii trebuiau trimişi pe adresa
„TEK. FŐSZOLGABIROI KIVATAL, Szentágota, iar cele în natură, la protopop, până la 3 ianuarie s.n. 1915.
Localurile şcolare trebuiau puse la dispoziţia autorităţilor militare, la cererea ministrului de culte şi instrucţiune publică, pentru a fi folosite ca spitale pentru soldaţii răniţi. (14)
Pentru că pe front ruşii au răspândit zvonul, printre regimentele româneşti, că România a declarat război Austro-Ungariei, la 20 decembrie 1914, mitropolitul de la Sibiu, înştiinţat că astfel de vorbe circulă „în unele părţi şi la popor” (15), îi cere protopopului I. Muntean să îi convingă şi pe ceilalţi preoţi din tract de necesitatea de „a întări în toţi ai noştri tradiţionala noastră credinţă către Tron şi patrie”, adică monarhia austro-ungară.
În ultima zi a anului 1914, din Ruja, preotul Nicolae Babeş trinitea protopopului lista cu cei mobilizaţi după primii 35 amintiţi mai sus. Erau 4, toţi necăsătoriţi, fără copii, cu vârste între 20-26 ani: Simion Pascu, George Santa, Gavril Bugneriu şi Ioan Orlandea al Zinofiei. (16)
Cei amintiţi au fost urmaţi apoi, la 2∕15 martie 1915 de Nicolae Şelariu, Ioan Zămăcău, Login Laţcu, Alexandru Pascu, Toader Banu, Andreiu Gabor, cu vârste cuprinse între 25-36 ani (5 căsătoriţi, cu 11 copii şi 1 necăsătorit). (17)
La 16 iunie 1915 erau chemaţi sub arme, din aceeaţi localitate: Ioan Bologa, Şerban Marcu, Zaharie Morariu, Petru Gabor, Dumitru Pascu Filip, Andreiu Banu, toţi de 19 ani, Andreiu Gabor de 25 ani şi Avram Nicula de 37 ani, ultimul fiind căsătorit şi având 5 copii. (18)
Moise Bârsan de 37 ani (căsătorit, tatăl unei fetiţe), este chemat la 1 august st.v.
1915 la regimentul 31 la Brűn (19). La data respectivă localitatea Ruja nu avea nici învăţător.
La 17 octombrie 1916, lipseau vreo 10 preoţi din protopopiatul Agnita (20), dintre care 2-3 ar fi trecut în România, 3 s-ar fi refugiat înăuntrul ţării, iar 4 erau deţinuţi. Din
ultima categorie făceau parte: preotul Petru Caţaveicu din Rodbav (soţia acasă era bolnavă şi cu copii mici),care i-a scris protopopului din Répeze-Kőhalom, comitatul Şopron; preotul George Conta din Cincul Mare, dus împreună cu clericul Nicolae Şoneriu, în acelaşi comitat, se reîntoarce însă la 23 februarie 1917; preotul Ioan Filipescu din Merghindeal, reîntors şi el în sat, din acelaşi comitat, la 15 mai 1917 şi preotul Iosif Morariu din Hosman, despre care protopopul nu mai avea informaţii, dar bănuia că ar fi tot pe acolo. (21)
Cei 3 refugiaţi înăuntrul Transilvaniei, fără să se ştie unde anume, erau: preotul Ioan Tatu din Ţichindeal, plecat împreună cu învăţătorul Simion Dragoman şi cu alţi locuitori din comună; pr. Ioan Holerga din Chirpăr şi Dimitrie Turcu din Şoarş. Ultimii doi se reîntorc însă. Preoţii Nicolae Huiu din Găinari şi Valeriu Bonea din Fofeldea trecuseră în România, ca şi preotul Turtea, ajuns cu soţia la Bucureşti. (22)
De asemenea, la 3∕16 noiembrie 1916, din vreo 20 de comune din tract lipseau învăţătorii. La aceeaşi dată, în comunele Agnita, Alţâna, Bârghiş, Beneşti ( Bendorf), Ţichindeal, Fofeldea, Ghijasa Inferioară, Hosman, Iacobeni, Ighişul Vechi (aici soldaţii germani au stricat uşile şi au dus unele obiecte din şcoală), Ilimbav, Pelişor, Marpod, Merghindeal (aici s-au luat 2 lumânări mari din sfântul altar), Nocrich, Stejărişu, Săsăuş, Seliştat (şcoala de aici a servit ca spital, s-a luat harta Europei şi steagul), Şomartin, Dealul Frumos, Vărd şi Zlagna, 22 de comune de unde i s-au trimis protopopului rapoarte, averea bisericilor nu a suferit daune din cauza războiului, în afară de luarea clopotelor, iar organele administrative parohiale funcţionau, cu excepţia Merghindealului. (23)
Din Agnita s-au luat 2 clopote în greutate de 91 kg, pentru care s-au plătit câte 4 coroane de kg (364 cor.). Banii au fost trimişi Consistorului, ca depunere fructiferă cu 3%, „până la extrădare, eventual până la procurarea altor clopote”. (24)
La 26 noiembrie 1916, protopopul I. Muntean încearcă să-l readucă în Ţichindeal pe învăţătorul mobilizat, Ioan Cetean. Pentru acest lucru, Consistorul precizează că respectivul trebuie să obţină „un document de la comisia de supraarbitrare, prin care a fost declarat neapt pentru serviciul cu arma” (25). Cu toate aceste demersuri, la 18 ianuarie 1917, învăţătorul ajunge pe front şi este înlocuit în sat cu preotul catolic din localitate, Toma Oprean.
Aceleaşi demersuri se fac şi în cazul învăţătorului George Bândea din Ilimbav, în decembrie 1916. (26).
Învăţătorul Dumitru Fleşariu din Merghindeal, înrolat la 30 august 1916, reuşeşte, la cererea efectuată la comanda batalionului, să se reîntoarcă în sat, cu concediu, la 2∕15 ianuarie 1917 şi reia cursurile dar pentru scurt timp, pentru că în aceeaşi lună,Veturia Z. Muntean din acelaşi sat, absolventă a cursului I preparandial din Lugoj, acceptă, la solicitarea protopopului, să-l înlocuiască pe învăţătorul mai sus amintit. (27)
La 9 ianuarie 1917 în serviciul militar se afla, din tractul Agnita, ca şi capelan militar numai preotul Ioan Holerga din Chirpăr.Capelan în rezervă era preotul Emil Păcală din Dealul Frumos, la propria cerere, dar, după ce a primit ordin să plece în Serbia, şi-a retras-o. Ţinuţi în evidenţă ca şi capelani militari în rezervă, dar trecuţi apoi la glotaşi, erau preoţii: Emilian Terchilă din Bârghiş, Ioan Savu din Coveş şi Aron Meţianu din Nocrich. (28)
Preotul din Chirpăr, Ioan Holerga, îl înştiinţa pe protopop la 14 ianuarie 1917 că peste 2 zile urma să se prezinte ca preot militar dar, după 12 zile, la 24 ianuarie se reîntoarce în sat. (29)
La Nocrich, preotul Aron Meţian îl substituia pe învăţător încă de la 1 august 1914 şi, până la 4 februarie 1917, n-a fost retribuit pentru efortul său. (30)
Şi părintele Florian Bologa din Marpod cerea să fie plătit la 14 februarie 1917 pentru înlocuirea învăţătorului mobilizat. Acelaşi lucru îl făcea şi preotul Lazăr Cocoş din Şomartin. (31)
Pe lângă preoţii amintiţi mai sus, protopopul I.. Muntean îi sfătuieşte să ceară plata pentru substituirea învăţătorilor şi pe alţi preoţi: Emilian Terchilă din Bârghiş, Nicolae Pandrea din Ghijasa Inferioară, Ioan Alexandru din Ilimbav, Dimitrie Tulca din Proştea (Stejărişu), N. Babeş din Ruja, Dionisie Turcu din Şoarş, Ioan Popa din Vărd şi Ioan Floca din Zlagna. (32)
Prin rescriptul imperial nr.1139 din 21 februarie 1917, învăţătorul Ioan Nistor din Hundrubesh (Movile) era scutit de serviciul militar activ până la 30 septembrie 1917. (33)
Reîntors în Rodbav la 27 februarie 1917 (st.v.), preotul Petru Caţaveicu găseşte arhiva parohială, biblioteca şcolară şi cea parohială, edificiul şcolar, „căzute pradă duşmanilor”. (34)
La 28 martie 1917 preotul Dionisie Turcu din Şoarş îşi manifesta îngrijorarea pentru faptul că la momentul respectiv avea doi fraţi mobilizaţi. (35)
N.R: Mulţumim d-nei profesor pentru efortul depus la realizarea acestui amplu material şi pentru că ni l-a oferit spre publicare.
Prof.Gavriliu Nicoleta
Urmare în numărul următor.