Construcţia modernă se întinde pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, cuprinde trei săli de curs, două dormitoare, o bucătărie şi spaţii sanitare. Spaţiile au fost atent amenajate, cu sprijinul părinţilor copiilor din Roşia, ce urmează a fi beneficiarii direcţi ai investiţiei. Grădiniţa va fi alimentată în totalitate cu energie regenerabilă, având montate panouri solare şi o instalaţie geotermală pentru asigurarea necesarului de electricitate şi căldură. Pentru încălzirea geotermală s-a forat până la adâncimea de 100 m sub clădire iar radiatoarele sunt sub parchet. Necesarul de căldură este foarte redus, clădirea având o izolaţie de 18 cm la ziduri şi de 26 cm la acoperiş.
Valoarea acestei investiţii este de peste 380 mii de euro, sumă care a provenit din donaţii făcute de fundaţii din Elveţia, Germania şi Olanda.Rreprezentanţii acestora fiind invitaţi, au participat la inaugurare şi au apreciat modul în care au fost folosite donaţiile lor. .
Cu această ocazie, d-nul Gunter Kaul reprezentantul unei fundaţii germane ce asigură zinic o masă caldă pentru elevi şi profesori, i-a felicitat pe cei care au realizat şi grădiniţa de pe lângă şcoala Waldorf din Roşia, oferindu-i d-nei Annete Wiecken un plic cu conţinut financiar.
Annette Wiecken, preşedintele Asociaţiei Waldorf Sibiu, a mulţumit tuturor celor care au sprijinit funcţionarea şcolii din Roşia şi înfiinţarea grădiniţei.
. Pentru tot ce a realizat Annete Wiecken, Primarul Valentin Aldea cu acordul Consiliului Local, i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Roşia şi a promis că va sprijini în continuare toate activităţile şcolii Waldorf.
Şi Inspectorul Şcolar General Adjunct, prof. Christine Manta Klemens a apreciat activitatea de 15 ani a şcolii din Roşia, fiind de acord să susţină înfiinţarea unei şcoli profesionale pentru pregătirea în continuare a elevilor ce termină cursurile gimnaziale ale şcolii Waldorf.
Toate cuvântările au fost intercalate de momente muzicale prezentate de grupurile corale ale elevilor şi aplaudate de cei prezenţi.
La Şcoala Waldorf din Roşia n-am văzut copii stresaţi de atmosfera oficială a evenimentului ci mai degrabă bucuroşi de mulţimea vizitatorilor şi de rolul lor de gazde. Dascălii de la această şcoală le oferă copiilor libertatea de a face ce vor şi nici asta dacă nu le place. Folosesc alte metode pedagocice pentru a-i determina să înveţe, atât cât pot ei, lucruri ce le vor fi de folos în viaţă dar mai ales copiii sunt învăţaţi despre dragoste, despre bunăînţelegere.
Rostind cuvânt de binecuvântare pentru începutul de an şcolar, preotul Sergiu Moga remarca faptul că locul în care se cultivă iubirea este un spaţiu creştin şi este ocrotit de Dumnezeu.
I. Bârsan