Şi aşa o ţin într-una, între cele două mari posturi creştineşti, înscrise în filele Calendarului Anului Bisericesc: cel al Naşterii Domnului-Crăciunul şi al Învierii lui Isus Hristos-Paştile. Şi mi se pare firesc, creştinesc şi omenesc să se întâmple aşa, mai ales în familiile ţăranilor români, pentru că mulţi din „mai marii domni ai oraşelor” îşi căsătoresc copiii „ascunzându-i” în limuzinele lor luxoase, dotate cu casetofoane şi claxoane zgomotoase. Iar pentru ca „kitsch-ul” să fie pe deplin, „nuntaşii-domni” (însă, în marea lor majoritate, cu uitate „rădăcini” înfipte în ţărâna vetrelor satelor) îşi împodobesc maşinile cu flori artificiale, cu baloane colorate şi cu păpuşi pluşate.
În schimb, românii-plugari, ciobani şi pădurari ai satelor transilvane, mai întâi de ospeţele-nunţilor, fierb în cazane de aramă ţuica de prune şi de mere aromate şi dulci; limpezesc şi trag vinurile de pe drojdie; taie şi pârjolesc porcii, afumându-le cărnurile, cârnaţii şi caltaboşi; pritocesc varza murată din butoaie; decojesc nucile cozonacilor şi macină la moară făina albă din noul grâu pentru pâinea coaptă pe vatra încinsă a cuptoarelor, ca şi pentru prăjiturile ţărăneşti şi adevărate, umplute cu brânză de vaci şi de oaie, dar şi cu magiunuri şi dulceţuri din prune, afine, mure şi zmeur de pădure. Numai într-un târziu tocmesc caii, căruţele şi săniile, peste ale căror „loitre” părinţii şi neamurile mirilor rânduiesc covoare şi ţesături frumos meşteşugite, întregul alai al nuntaşilor străbătând uliţele satelor în acordul ceteraşilor şi în chiuitul chemătorilor la ospeţe. Cum este şi cazul celor ce ne-au ieşit în cale pe lungile şi pitoreştile drumuri şi văi ale multor sate.Ţineţi-o tot aşa. Adevărat, româneşte! Ca în vremea străbunilor! Chiar dacă reveniţi în sate doar pentru a vă cununa creştineşte în faţa altarului bisericii în care poate aţi fost botezaţi voi, sau părinţii, bunicii şi străbunicii voştri! De veţi continua să faceţi aşa (spre ciuda, mânia şi disperarea unora), tragem nădejdea că nu ne va pieri nici neamul şi nici graiul. Dar nici omenia, credinţa străbună, cântecul doinit, jocul popular, haina românească şi drapelul colorat în roşu, galben şi albastru! Aşa cum cu fală poartă eşarfe tricolore, prins la brâu, „chemătorii” la nunţile şi ospeţiile satelor.
Sibiu, octombrie 2013
Ioan Vulcan-Agniteanul
ioan.vulcan@yahoo.ro