Aşa s-a intitulat dezbaterea organizată de directorul Şcolii Gimnaziale din Nocrich, prof. Achim Mihuleţ la care au participat invitaţi de la şcolile şi satele din comună. Aşa cum remarca ing. Ioan Grunca scopul acestei dezbateri a fost de a completa aspectu cultural al manifestărilor organizate în Nocrich cu ocazia Zilelor Culturale ale Judeţului Sibiu, sărbătorite pe Valea Hârtibaciului, un proiect organizat de Consiliul Judeţean Sibiu, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul Junii”.
Discuţiile au fost deschise de Ioan Vişa primarul comunei care i-a salutat pe cei prezenţi, a prezentat pe scurt realizările şi proiectele din comună, după care, cu scuzele de rigoare, a fugit să se ocupe de celelalte activităţi ale manifestărilor.
În cadrul dezbaterilor au fost prezentate toate localităţile ce aparţin de comuna Nocrih, vorbindu-se mai ales despre personalităţile acestora dar şi despre starea actuală satelor.
Au vorbit despre Ghijasa de Jos prof. Ioan Galea şi poetul Ioan Gligor Stopiţa, despre Ţichindeal şi Nocrich, prof. Achim Mihuleţ, despre Fofeldea, ing. Ioan Grunca preşedintele asociaţiei „August Treboniu Laurian” şi ing. Marius Halmaghi, preşedintele asociaţiei „Ecomuzeul regional Sibiu”,depre Hosman, istoricul Sigfried Zigler . Despre baronul Brukenthal a vorbit prof, Popa de la Colegiul Brukhental din Sibiu.
Din păcate timpul alocat acestei acţiuni culturale a fost prea scurt pentru mulţimea informaţiilor şi moderatorul Achim Mihuleţ a fost nevoit să solicite mereu concentrarea prezentărilor, ceea ce a dus la concluzia firească despre necesitatea organizării unui simpozion cu această temă şi o mai mare participare. Realizarea unui asemenea eveniment ar fi salutară pentru o mai bună cunoaştere a istoriei şi personalităţilor din aceste locuri.
I. Bârsan
joi, 31 octombrie 2013