UN EXERCIŢIU DEMOCRATIC ÎN BISERICĂ

În mintea multora dintre contemporanii noştri secularizaţi Biserica este văzută ca un organism social destul de obscur şi închis, condus în mod unilateral şi discreţionar de către episcopi (respectiv mitropoliţi) şi preoţi. Evident că din punct de vedere al realităţii de fapt lucrurile stau oarecum altfel. În primul rând, cei care facem parte conştient şi asumat din Biserică, adică am primit Botezul creştin şi nu ne dezicem de acesta, credem şi ştim că Biserica este condusă de către Dumnezeu: Capul Bisericii este Iisus Hristos, aşa cum scria Sfântul Pavel. Ierarhii şi preoţii la rândul lor Îl slujesc pe Hristos, fac lucrarea lui Hristos. Cu toate acestea, în privinţa aspectelor legate de funcţionarea Bisericii în lume şi în societate există şi o componentă umană în administrarea şi dirijarea problemelor bisericeşti, foarte bine stabilită şi precizată în legiuirile bisericeşti. Pe noi ne interesează în mod direct dimensiunea locală a vieţii bisericeşti. Prima răspundere în acest sens o are preotul, care este „păstorul  sufletesc  al credincioşilor  dintr-o  parohie,  iar  în  activitatea  administrativă  este  conducătorul  administraţiei parohiale şi preşedinte al Adunării Parohiale, al Consiliului Parohial şi al Comitetului Parohial”. Aşadar, pe lângă misiunea sfinţitoare, învăţătorească şi pastoral-misionară pe care o are de împlinit preotul, acestuia îi revin şi anumite sarcini de ordin administrativ, care ţintesc buna funcţionare a unei parohii din punct de vedere instituţional. În special pe această linie preotul este ajutat şi dublat în activitatea sa de către cele trei organe de conducere şi administrare parohiale menţionate anterior: Adunarea Parohială, Consiliul Parohial şi Comitetul Parohial.
„Adunarea  Parohială  este  compusă  din  credincioşii  majori  ai  parohiei,  barbaţi  şi femei, care mărturisesc prin credinţa, faptele şi ţinuta lor morală, ataşamentul faţă de Biserica Ortodoxă, de învăţătura ei de credinţă şi de instituţiile ei”.
„Consiliul  Parohial  este  organismul  executiv  al  Adunării  Parohiale. Adunarea Parohială este cea care alege din sânul ei pe membrii Consiliului Parohial (până la 16 membri). Membrii Consiliului Parohial se aleg pe  termen de patru ani, activează benevol şi pot fi realeşi”.
Comitetul Parohial este organismul bisericesc parohial care funcţionează sub preşedinţia de drept a preotului paroh. Membrii Comitetului Parohial sunt aleşi de Adunarea Parohială. Comitetul Parohial poate avea un număr dublu de membri faţă de cel al Consiliului Parohial. Comitetul Parohial este alcătuit din  persoane majore ale comunităţii parohiale, pe principiul voluntariatului. Comitetul parohial este prezidat de paroh şi are cinci servicii sau direcţii de activitate: social, cultural, misionar, pentru tineret şi administrativ-gospodăresc. În zona noastră se obişnuieşte ca persoanele care alcătuiesc Comitetul Parohial să fie în majoritate femei.
Aceste organisme executive ale vieţii bisericeşti locale se aleg şi se constituie o dată la patru ani, într-un mod cât se poate de explicit şi democratic. Din acest punct de vedere, 2014 este an electoral în Biserică. Între 12 ianuarie şi 3 februarie 2014 sunt alese şi constituite Consiliile şi Comitetele fiecărei parohii din Patriarhia Română. Dacă pentru mulţi „popa” este cel care „pune” în Consiliu şi în Comitet pe cine vrea el, legislaţia bisericească şi practica efectivă ne spun că lucrurile stau cu totul altfel. Membrii Consiliului Parohial şi ai Comitetului sunt aleşi de către Adunarea Parohială, adică de către toţi majorii prezenţi în biserică, după Sfânta Liturghie, în duminica în care sunt programate alegerile. Bineînţeles că alegerile au fost anunţate în fiecare parohie cu mai mult timp înainte, cel târziu pe data de 1 ianuarie 2014, în aşa fel încât toţi cei interesaţi să poată participa. De asemenea credem că cei preocupaţi de bunul mers al vieţii bisericeşti sunt prezenţi în biserică şi îşi demonstrează asumat calitatea de membrii ai Adunării Parohiale. Comentariile şi pălăvrăgelile delirante pe această temă prin cârciumi şi pe la colţurile străzilor nu îşi au rostul şi nu merită luate în serios.
În general sunt aleşi în Consiliile şi Comitetele Parohiale credincioşi ataşaţi de valorile Bisericii şi care exprimă şi dovedesc disponibilitate de sprijinire a activităţilor bisericeşti. Unii se pot autopropune, iar alţii pot fi propuşi de Adunarea Parohială sau chiar de către preot. Indiferent de situaţie, Adunarea Parohială este cea care decide prin vot direct şi deschis componenţa Consiliului şi Comitetului unei parohii. La o săptămână (sau două) după alegerea membrilor acestor organisme a avut şedinţa de constituire concretă a Consiliului şi Comitetului, în cazul consilierilor existând şi momentul solemn al rostirii unui jurământ în biserică, în faţa lui Dumnezeu şi a comunităţii liturgice „că voi îndeplini obligaţiile mele de consilier parohial cu cea mai deplină conştiinciozitate, contribuind cu cea mai desăvârşită cinste la administrarea averii mişcătoare şi nemişcătoare a întregii parohii şi lucrând cu toată râvna pentru păstrarea şi sporirea ei; voi respecta Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi celelalte regulamente bisericeşti, precum şi toate ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti din Patriarhia Română”. Consiliul Parohial îşi alege dintre membrii săi unul sau doi epitropi, care sprijină parohul în administrarea corectă şi eficientă a bunurilor parohiale. Urmează o perioadă de validare a rezultatelor alegerilor, mai întâi la nivelul protopopiatului, apoi la nivelul eparhial, de obicei mai mult un formalism, în cazul în care nu există contestaţii şi nemulţumiri argumentate legal. Apoi începe sau ar trebui să înceapă munca.
Din această succintă prezentare cred că poate reieşi foarte clar că, cel puţin la nivel local, parohial, poporul dreptcredincios este cel care conduce Biserica din punct de vedere administrativ. Preotul nu acţionează după bunul plac, ci în colaborare şi cu aprobarea acestor organisme de conducere. El poate trasa şi poate propune direcţiile principale de activitate în parohie, dar toate sunt aprobate sau chiar corectate uneori prin hotărârile Consiliilor Parohiale: taxele bisericeşti, lucrările necesare la clădirea bisericii sau alte spaţii aflate în proprietate, modalitatea rezolvării problemelor curente şi excepţionale cu care se poate confrunta parohia etc. Preotul nu acţionează ca un dictator, dar nu este nici un subordonat al organismelor bisericeşti (Consiliul Parohial, Comitet, Adunare Parohială). Preotul este un slujitor al lui Dumnezeu, al lui Hristos, şi în această slujire se poate bucura de colaborarea directă şi concretă a Consiliului şi Comitetului Parohial, urmărind un singur obiectiv esenţial: împlinirea lucrării lui Dumnezeu în comunitate.
Un alt aspect important de semnalat este faptul că membrii Consiliilor şi Comitetelor Parohiale îşi exercită această demnitate benevol şi absolut gratuit, fără să primească niciun ban şi nicio compensaţie materială. Ba chiar de foarte multe ori unii dintre ei contribuie serios financiar sau prin muncă fizică (de la lopată până la mistrie şi trafalet) la rezolvarea unor probleme şi la finalizarea lucrărilor de întreţinere şi înfrumuseţare a spaţiilor bisericeşti. Plata? În ceruri. Şi un cuvânt de mulţumire din partea preotului, iar din partea multora un plus de suspiciune privind presupusa cârdăşie a persoanei în cauză cu „popa”.
Mă întreb câţi dintre consilierii locali ai comunităţilor noastre sau chiar judeţeni ar fi dispuşi să deţină şi să-şi exercite demnitatea absolut gratuit. Sau câţi îşi folosesc în scopuri comunitare indemnizaţia acordată de stat pentru că ridică sau nu ridică mâna (şi nimic mai mult). Ştiu sigur că puţini. Mulţi vor spune retoric şi triumfalist că fierb şi se frământă până la epuizare pentru rezolvarea problemelor comunităţii. De ce nu se înghesuie atunci să fie propuşi şi aleşi în Consiliile parohiilor din care fac parte? Câţi primari sau consilieri locali şi judeţeni fac parte din noile Consilii Parohiale? Nu cred că prea mulţi, deşi majoritatea sunt creştini ortodocşi botezaţi şi membrii ai parohiilor în care trăiesc şi declară că sunt interesaţi de problemele comunităţii lor. Până la urmă cea mai vie, concretă şi durabilă structură comunitară în ţara noastră rămâne parohia. Ea este simbolul cel mai vizibil al comunităţilor noastre, mai ales în această zonă, unde în afară de parohie nu mai există nimic sau, dacă există, este vizibil parodiat (de la şcoala care livrează cornul şi laptele până la manelizarea căminului „cultural”).
Exerciţiul democratic derulat în parohiile noastre pe parcursul lunii ianuarie nu a antrenat după sine risipa cheltuielilor inutile cu campanii electorale păguboase şi mincinoase şi nici nu a provocat isteria luptei pentru obţinerea unor funcţii care să aducă bani şi foloase materiale dublate de mirajul puterii conducătoare. În schimb s-a căutat dreapta socoteală, discreţia, spiritul dragostei frăţeşti şi dorinţa de a-I sluji lui Dumnezeu. În şedinţele Consiliilor Parohiale nu se discută de pe poziţia interselor partizane sau de grup şi în spiritul ambiţiilor politice. Ceea ce contează este binele recunoscut al comunităţii şi, în măsura în care putem discerne, împlinirea voii lui Dumnezeu.

Pr. Cosmin Coşorean (Coveş)