Ne bucurăm tare când cineva drag ne dăruieşte un lucru,chiar mărunt,în anumite momente speciale.Foarte frumos! Dar,uşor-uşor,ne ataşăm de ele şi spunem că au o valoare sentimentală.O cană de cafea cu un text deosebit,un ursuleţ de pluş ,etc.Apoi, o persoană de la care avem aşteptări,nu apreciază obiectul,sparge cana din greseală, fură ursuleţul sau,poate ,pur şi simplu noi stricăm sau pierdem obiectul cu valoare sentimentală.Bucuria va fi înlocuită de fructele ataşamentului şi ale aşteptărilor: supărare,mânie ,suferinţa.
Sa vă dau şi un exemplu personal:eu,Gyuri Pascu,am fost adesea atât de bucuros când am reuşit să scriu un cântec pe care l-am considerat foarte frumos.Pe loc s-au născut aşteptările.Nu mai aveam răbdare.Abia aşteptam să-l arăt celor apropiaţi.”Uite ce cântec mişto am făcut!”Nu de puţine ori aşteptările mi-au fost înşelate.M-am întristat şi am suferit.M-am ataşat de atâtea cântece pe care le scrisesem şi care n-au avut impactul pe care eu îl aşteptam.Mulţi oameni şi-au creat deja o imagine ,ajutaţi de mass media care,la rându-i îşi crease o imagine a comicului Pascu,difuzând şi când era vorba de muzică, tot piesele cu glume,s-au ataşat de această imagine şi ,astfel,baladele mele le înşelau aşteptările, iar ei le înşelau pe ale mele.
Comoara din depozitul infinit al inimii noastre spirituale nu reţine roadele aşteptărilor şi ataşamentelor create de mintea noastră mică (acea minte neracordată la Mintea Universală),ci bucuria cu care am primit darul, bucuria de a fi scris cântecul,de a fi petrecut o vacanţă de neuitat.
Chiar si ataşamentul faţă de o amintire foarte plăcută poate aduce suferinţă.Bucură-te şi iubeşte această amintire,dar nu te ataşa, căci s-ar putea să nu se mai repete, cum te-ai fi aştepat.
Eu am ajuns (mi-au trebuit ani) să pun bucuria pe primul plan şi, chiar dacă ego-ul meu îsi mai bagă coada şi mai aştept feedback pozitiv, nu mă mai afectează decât pe moment.Acum, dacă cineva îmi sparge cana preferată de cafea, ştiu că pot primi o altă cană sau dacă unora nu le place cântecul meu cel nou o să le placă altul ori niciunul din cântecele mele.Nu contează atâta timp cât există bucuria de ale face şi ale dărui.
O să-mi spuneţi că există,totuşi oameni şi lucruri fără de care nu putem trăi.
Nu-i adevărat! Mi-au plecat la ceruri înainte de vreme tatăl ,un frate şi o soră.Ii port în inimă şi îmi împlinesc menirea în continuare atât timp cât mai vrea Dumnezeu să-mi dea de treabă.Mi-am spart prima chitară cumpărată din banii mei chiar în ziua în care am intrat în Divertis ,la Izvorul Mures in 1987.Imi vine în minte una din întrebările cretine ale presei,în afară de „Ce planuri de viitor aveţi?”,aia”Dacă ar fi să pleci pe o insulă pustie şi ai avea dreptul la doar trei obiecte,bla,bla...”
Să zicem că n-aş putea trăi fără chitară, fără un album cu Norah Jones şi normal şi scula la care să ascult albumul. Ajung pe insulă, mă împiedic, chitara se face ţăndări scula şi cdul cad în apă şi incepe aventura...
Nu sunt ipocrit.Mi-e dor de fratele meu, de sora mea,de chitara mea, de cana primită de la sora mea Dar nu mai sufăr ,căci rămâne bucuria de a fi fost toţi şi toate parte din viaţa mea.
Eu am ales să pun bucuria şi iubirea pe primul plan, în detrimentul ataşamentelor si al aşteptărilor.Mi-au trebuit ani, dar a meritat!
Ce alegeţi voi, nu ştiu.Eu doar v-am împărtăşit din cele învăţate de mine.
Vă mulţumesc !
Ioan Gyuri Pascu
