Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 29 octombrie 2012, a declarat anul 2014 în Patriarhia Română ca „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.
Proclamarea în anul 2014 a „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ are ca scop să aducă, astăzi, în centrul misiunii Bisericii: redescoperirea Tainei Spovedaniei, ca mijloc de reconciliere, vindecare, înnoire spirituală şi sfinţire a vieţii credincioşilor; evidenţierea importanţei şi obligativităţii Tainei Spovedaniei, ca pregătire pentru primirea Sfintei Euharistii; pregătirea şi primirea la timp a Sfintei Împărtăşanii ca mijloc de sfinţire şi înnoire a vieţii; intensificarea participării la Sfânta Liturghie, ca pregustare a prânzului în Împărăţia lui Dumnezeu şi manifestare concretă a unităţii Bisericii; primirea Sfintei Împărtăşanii ca izvor tainic de putere a învierii şi vieţii veşnice; importanţa Sfintei Împărtăşanii, ca izvor de iubire jertfelnică şi iertătoare a lui Hristos; valorificarea roadelor primirii Sfintei Împărtăşanii în viaţa preotului, a creştinilor şi a comunităţii. Iniţiativa privind proclamarea în anul 2014 a „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ are în vedere cinstirea după cuviinţă, la împlinirea a 300 de ani de la moartea lor martirică, a Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache. În prima parte a anului 2014 în întreaga Biserică Ortodoxă Română vor fi discutate diverse aspecte legate de cele două Sfinte Taine, Spovedania şi Împărtăşania, căutându-se înţelegerea cât mai deplină a semnificaţiei şi importanţei acestora în învăţătura şi viaţa Bisericii. În al doilea semestru al anului 2014, tema va fi tratată complementar sub genericul „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.
Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Trinitas TV, Ziarul Lumina) va realiza programe şi emisiuni, filme documentare, materiale publicistice etc., pentru promovarea, în anul 2014, în Patriarhia Română, a „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi a „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“. În acest scop, se va solicita colaborarea centrelor eparhiale pentru identificarea în biserici şi mănăstiri, precum şi în biblioteci a celor mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii, reprezentând: Taina Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii, scene biblice redând pocăinţa unor personaje biblice din Vechiul şi Noul Testament, jertfele Vechiului Testament (Melchisedec, Avraam, Moise), Cina cea de Taină, Cina din Emaus, Liturghia cerească, mari dascăli ai pocăinţei din rândul Sfinţilor Părinţi. De asemenea, va fi valorificat, prin mijloace specifice, patrimoniul istoric, cultural-artistic al epocii brâncoveneşti (monumente bisericeşti şi civile, pictura bisericească, tipar, cronici, documente istorice etc.) din ţară şi străinătate. De asemenea se vor realiza studii, comentarii, bibliografii şi cărţi de reflecţie cu conţinut biblico-patristic, dogmatic-moral, liturgic, catehetic, pastoral, social-filantropic, ecumenic şi cultural-istoric pentru prezentarea „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi a „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”.
La nivelul Patriarhiei Române se va organiza un congres euharistic internaţional, iar la nivelul eparhiilor şi al instituţiilor de învăţământ teologic se vor organiza dezbateri, colocvii şi seminarii pe tema „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“. Rezultatele vor fi publicate într-un volum academic. De asemenea, se vor organiza un simpozion naţional dedicat „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“, precum şi dezbateri, colocvii şi seminarii în eparhii şi instituţiile de învăţământ teologic pentru valorificarea moştenirii istorice, cultural-istorice şi spirituale a epocii brâncoveneşti.
În cursul anului 2014, se vor organiza expoziţii de icoane, fresce, mozaicuri reprezentând Taina Spovedaniei şi Sfânta Împărtăşanie, scene biblice redând pocăinţa unor personaje biblice din Vechiul şi Noul Testament, jertfele Vechiului Testament (Melchisedec, Avraam, Moise), Cina cea de Taină, Cina din Emaus, Liturghia cerească, mari dascăli ai pocăinţei din rândul Sfinţilor Părinţi. La nivelul Patriarhiei Române, se va organiza o expoziţie naţională despre moştenirea istorică, spirituală şi culturală a epocii brâncoveneşti, prin grija Sectorului Cultură şi patrimoniu religios şi colaborarea cu eparhiile în care aceasta este marcantă.
În cursul anului 2014, se vor organiza pelerinaje în ţară şi străinătate la locurile unde au vieţuit mari duhovnici ai Ortodoxiei, precum şi la locurile legate de viaţa, martiriul şi moştenirea culturală a Sfinţilor Brâncoveni.
Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2014, se va trata tema „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) în Patriarhia Română“, în cadrele prezentate la paragraful I, iar la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2014, se va trata tema „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“, în cadrele prezentate la paragraful II, cu posibilitatea aprofundării acestora şi la conferinţele preoţeşti administrative lunare stabilite de fiecare eparhie, precum şi în cadrul cercurilor pastorale.
În luna octombrie din anul 2014, la Palatul Patriarhiei se va organiza o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ în Patriarhia Română.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a proclamat solemn miercuri, 1 ianuarie, în Catedrala patriarhală, anul 2014 ca „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare şi după slujba de Te Deum, oficiată de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Actul oficial de proclamare a fost citit de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat importanţa Sfintei Taine a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei şi a vorbit credincioşilor despre Sfinţii Martiri Brâncoveni.