Ţi-aud ţipătul mut al tăcerii din glie
Hai, nu te mai scălda atât în humă
Că s-a dospit aluatul de pită şi lichie
Vino, muma mea, hai odată, ce faci?
Cânţi în izvorul adânc cu apă rece
De sub răzorul cu îngeri preschimbaţi în maci
Ca să-mi astâmpăr dorul pe acolo de-oi trece…
Te-ai ascuns sub ierburile linse de fiare
Să nu-ţi mai simt sărutul cald pe obraz
Ce m-a făcut din mic copil, om mare
Şi m-a-mbrăţişat şi m-a ţinut la toate treaz.
Azi, mii de stele au căzut în iarbă
Lacrimi mari, rotunde, s-au rostogolit peste
mormânt
Tu, mi-ai trecut un rece vânt prin barbă
Şi m-ai îmbrăţişat cu aripi de pământ.
Mumă în toate, de toate m-ai iertat
Şi-ai pus câte-o fărâmă din sufletul tău
În fiecarele lumii, în fiecarele meu
Şi m-ai oprit din zbor şi salt necugetat.
Muma mea, mumă, dulcea mea mumă
Candelă în suflet, în inimă cutumă.
Ioan Gligor Stopiţă
