joi, 30 ianuarie 2014

Muma mea mumă, dulcea mea mumă,
Ţi-aud ţipătul mut al tăcerii din glie
Hai, nu te mai scălda atât în humă
Că s-a dospit aluatul de pită şi lichie

Vino, muma mea, hai odată, ce faci?
Cânţi în izvorul adânc cu apă rece
De sub răzorul cu îngeri preschimbaţi în maci
Ca să-mi astâmpăr dorul pe acolo de-oi trece…

Te-ai ascuns sub ierburile linse de fiare
Să nu-ţi mai simt sărutul cald pe obraz
Ce m-a făcut din mic copil, om mare
Şi m-a-mbrăţişat şi m-a ţinut la toate treaz.

Azi, mii de stele au căzut în iarbă
Lacrimi mari, rotunde, s-au rostogolit peste
                                                        mormânt
Tu, mi-ai trecut un rece vânt prin barbă
Şi m-ai îmbrăţişat cu aripi de pământ.

Mumă în toate, de toate m-ai iertat
Şi-ai pus câte-o fărâmă din sufletul tău
În fiecarele lumii, în fiecarele meu
Şi m-ai oprit din zbor şi salt necugetat.

Muma mea, mumă, dulcea mea mumă
Candelă în suflet, în inimă cutumă.

Ioan Gligor Stopiţă