De-aici din penitenciarul din Agnita
Sleit de dor, cuprins de întuneric
Jur-împrejurul timpului nemernic.
Căci am greşit, o Doamne prea puternic
Când pântecului urbei i-am fost făt
Un făt- urât şi necucernic
Şi care mă preumblu şi răsfăţ,
Când evadaţii mei tovarăşi
Îmi scriu din vestul carcerei râzând
Că prostul al oraşului sunt iarăşi
Împiedicatul de pe zid căzând.
Ori căţărat pe râpa lui Hingheru
Scrâşnind din dinţi nisipul ca pe-un cir
Deasupra-i negru dracul – temniceru’
Si-n spate-am numai tristu’ cimitir.
Prin temniţă mă caută iubit:
Ciric de pită neagră mi-aduce la vizetă
Să nu mai fugi (ascult) căci în Agnita
Tot pârnăiaşu a ajuns vedetă.
Unde mai fugi? Mă-ntreabă un jândar;
Peste Olboc îi spun, peste hotar
Sau peste Steinburg trec la heleşteu
La Fântâniţa hoţilor să beu şi iar să beu.
Nicu Ganea
