Au trecut şase ani de când au început acţiunile pentru modernizarea Casei de Cultură „Ilarion Cocişiu” din Agnita. Patru ani pentru întocmirea şi aprobarea documentelor şi doi ani pentru lucrările propriuzise. Şi ca lucrurile să fie clare, Ministerul Culturii a aprobat această finanţare cu condiţia ca timp de trei ani în Casa de Cultură să se desfăşoare activităţi culturale.
Dar acum lucrările s-au terminat, clădirea este mai frumoasă, sala de spectacole mai primitoare şi dotările o fac mult mai utilizabilă pentru cei care urcă pe scenă.
Pentru reluarea activităţilor un sobor de preoţi a oficiat sâmbătă, 6 septembrie, o slujbă de binecuvântare pentru cei care lucrează şi pentru cei care vor desfăşura aici activităţi de cultură, activităţi de îmbogăţire spirituală. Pentru a întări rugăciunea, preotul Protopop Mihai Naicu a lăsat semnul Sfintei Crucii desenat cu ceară la intrarea în sala de spectacole. În cuvântarea sa, părintele Mihai a remarcat faptul că în acelaşi spaţiu al oraşului Agnita se află principalele instituţii de educaţie şi cultură ale oraşului, Liceul, Biserica şi Casa de Cultură.
Primarul Ioan Dragoman, principalul artizan al modificărilor făcute, a trecut în revistă problemele birocratice întâmpinate până la finalizarea proiectului, inclusiv reducerile succesive de cheltuieli după începerea lucrărilor şi scoaterea din proiect a finanţării pentru dotare. Acum în Casa de Cultură activităţile se pot desfăşura la alt nivel, pot fi diversificate dar asta depinde de beneficiari, invitându-i pe agniţeni să vină aici nu numai în calitate de spectatori ci şi în cea de protagonişti.
Directorul Ioan Sârbu a mulţumit Consiliului Local şi primarului pentru noua imagine a instituţiei şi la rândul lui şi-a exprimat dorinţa ca în noua clădire să apară noi activităţi culturale realizate de agniţeni.
Cu ocazia reluării activităţilor, în sala mică a avut loc vernisajul unei minunate expoziţii de pictură realizată de agniteana Rodica Ţichindelean, revenită acasă după un periplu prin marea Americă. Iubitorii de artă plastică au cu ce-şi desfăta privirea. Surprinşi de frumuseţea tablourilor, membrii corului „Sfântu Nicolae” i-au cântat pictoriţei „La mulţi ani”.
În cadrul proiectului „Spre centrul României pe drumul naturii” organizat de Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, cu ocazia Zilelor Culturale ale judeţului, pentru descoperirea Văii Hârtibaciului, un grup de sibieni conduşi de Gyongyi Tokacs, au fost prezenţi la redeschiderea activităţilor la Casa de Cultură şi au participat la repetiţiile dansatorilor din ansambul Cununa, urcând pe scenă şi învăţând să joace ca pe Hârtibaci.
Casa de Cultură din Agnita e deschisă tuturor celor doritori de cultură, îi aşteaptă atât pe cei care vor să participe cât şi pe cei care vor să facă activităţi culturale.
I. Bârsan