E o pâine cât pământul
Din care mici fărâme de miez ne laşi pe cale
Şi nu vedem sărmanii pe când călcăm Cuvântul
Că îndurăm de foame călcând o pâine moale.
Şi ce-i iubirea Ta?
O ploaie cât potopul....
Ai cărei picuri repezi ne caută cu dor
Dar câţi sub streşini strâmbe nu ne ferim de stropul
Răcoritor de suflet, ce cade iubitor...
Ce e puterea Ta?
E-o şoaptă cât un tunet
Reverberând credinţă, cunoaştere, speranţă
Dar câţi din noi percepem Cuvântul pentru suflet
Şi câţi vibrăm prin Tine în marea Rezonanţă.
NICU GANEA
