“Cu câţiva ani înainte de cel de-al doilea război mondial, exista un cuplu care se iubeau foarte mult. De fiecare dată bărbatul, în orice ocazie, încerca să-şi arate dragostea faţă de ea. Ea era frumoasă, sensibilă, dar şi firavă din punct de vedere al sănătăţii.
Incepând războiul, bărbatul este nevoit să meargă pe front, unde trece prin foarte multe încercări şi de multe ori ca prin minune scapă să nu fie ucis. Se ruga în fiecare zi să-l ajute Dumnezeu să trăiasca pentru a se întoarce acasă langă soţia pe care atât de mult o iubea.
Fiecare gând al său era să o strângă din nou în braţele sale şi-i dădea putere să reziste foamei, frigului şi rănilor. Când se termină războiul, mai fericit ca niciodată porneşte către casa parcă plutind…
In drum, aproape de satul său, se întâlneşte cu un prieten de familie care dupa bucuria de a-l revedea viu şi întreg, încercă să-l consoleze pentru încercarea prin care trec…
- “Care încercare?” întrebă neliniştit bărbatul.
- “Incă nu ai aflat?… soţia ta a avut o infecţie foarte grea, a scapat cu viaţă dar acum chipul ei este deformat.” Răspunse prietenul trist.
Bărbatul cade aproape leşinat şi rămâne plângând cu amar pe marginea drumului…
Spre seară ajunge acasă. Soţia lui după bucuria revederii şi mulţumind lui Dumnezeu pentru minunea de-al ţine în viaţa, se aşeaza la masă şi…realizează că multiubitul ei soţ si-a pierdut vederea în război! Crezând că printr-o rană de război a ramas orb, nu-l întreabă niciodată despre acest lucru pentru a nu suferi şi mai mult. Ii acorda îngrijirea cuvenită cu multă dragoste şi trăiesc efectiv fericiţi încă cincisprezece ani.
Dupa aceşti cincisprezece ani şi suferinţa unei boli aprope incurabile, pe patul suferinţei soţul îi închide ochii multiubitei sale sotii şi… îi deschide pe-ai lui!
Timp de cincisprezece ani s-a prefăcut că este orb ca să nu îi mărească suferinţa…”
Asta înseamnă să iubeşti!!… Să te faci pe tine orb pentru a nu-l răni pe celălalt. De cele mai multe ori este nevoie să închidem ochii, pentru că adesea privirea noastră este mai grea decât credem şi cel pe care-l privim poate fi şi mai împovărat de greutatea unei priviri pline de învinuire.
