Mă-ntorc la casa în care m-am născut
Masa din odaie-i pristolul din altar
Din ambianţa sacră în care-am crescut.
Îl văd pe tata-n cioareci şi cămaşă
Strânsă pe mijloc c-un lat şerpar
Cum se apleacă ritualic peste masă
Şi taie mămăliga galbenă de har.
Pe muma, iute, ca o albină-n roi
Înfrigurată-n umblet, în cernite haine,
Lăsată de Dumnezeu, slujnică la noi,
Ca pe-o Precistă, căzută din icoane.
Cum ne pune-n blide laptele cretos
Alb, prea alb, de neagră bivoliţă
De parc-ar dansa un dans misterios
Dintr-un ritual plin de umilinţă.
Şi plâng, privind la ,,Cina cea de taină”
Transfigurat în taina unor vechi calende…
A început misterul în cosmogonică rană
Şi-l simt venind spre mine, însă, nu se vede!…
Ioan Gligor Stopiţă
