Bătut de ploi şi sărutat de vânt,
Ne este scris în paginile sfinte
Să ne întoarcem în pământ.
Pământului îi las durerea
Şi sufletul înnobilat de artă,
Ce-a stat ca un maniac să ardă
Acolo unde nu i-a stat puterea!
Prieteni...
voi să păstraţi bărdaca,
Ce-am ridicat-o împreună uneori
Spre-o fericire mai înaltă,
Cu care-aţi aruncat peste papile
Buchete, gusturi şi culori.
Iar ţie, domniţă fără prihană,
Îţi voi lăsa muţenia...
din ţara bârsană.
Şi-un flaut de soc ţi-aş lăsa
Să-ţi cânte a inimi-mi rană.
Ascunde-l cu grijă într-o năframă
Desculţă prin iarbă când vei pleca,
S-aştepţi pe sub albii armindeni
Mult aşteptata ...venire a mea!
Nicola Albac
