SETA, ORGANIZARE ELVEŢIANĂ
Dar SETA nu era doar o societate cu capital majoritar elveţian. Colaborarea cu locuitorii Ţării Cantoanelor a influenţat atât atmosfera internă şi relaţiile umane din cadrul societăţii „în care toţi salariaţii parcă formau o familie şi se purtau cu atenţie şi îndatorire faţă de fiecare nou coleg” (notă subsol: Nu este lipsit de interes să amintim că deviza oficială a Elveţiei este Unus pro omnibus, omnes pro uno – unul pentur toţi, toţi pentru unul – trad. din lb latină) , dar şi-a pus clar amprenta şi asupra organizării administrative.
Centrala SETA fiinţa la Sibiu. Activitatea administrativă se desfăşura în cocheta clădire construită între anii 1931-1932 (actualul sediu al SC Electrica SA din str. Uzinei) .
SETA avea trei filiale: Mediaş, Sighişoara şi Alba Iulia. Acestea erau societăţi independente, cu personalitate juridică, dar controlate de SETA prin intermediul consiliilor de administraţie, alcătuite din persoane aflate în conducerea SETA.
Sectoarele SETA erau unităţi fără personalitate juridică, dar la nivelul acestora erau descentralizate activităţile de exploatare, relaţiile cu abonaţii şi facturarea energiei electrice. Sediile sectoarelor se aflau în localităţile Agnita, Avrig, Cristur-Odorhei, Deva, Dumbrăveni, Făgăraş, Mediaş (era şi sediu de filială), Ocna Mureş, Orăştie, Rupea, Saschiz, Sălişte, Târnăveni.
În afară de aceste subunităţi administrative SETA a avut şi participări la capitalul unor societăţi locale de electricitate: Deva, Făgăraş, Alba Iulia, Mediaş, Sighişoara, Aiud.
„În toate domeniile SETA avea concepte proprii în tratarea problemelor începând cu modalitităţile în care trebuiau create fondurile pentru electrificare, execuţia lucrărilor, relaţiile cu abonaţii, tarifarea energiei, colectarea datelor de la subunităţi, descentralizarea tehnică administrativă şi contabilă, gradul de independenţă acordat sectoarelor, până la modul în care făcea politica de personal salarizare şi asistenţă socială.” (...)
EXTINDEREA SEDIULUI
Sediul administrativ al S.R.E. Sibiu (care funcţiona în localul fostei SETA) devenea neîncăpător; în anul 1950 clădirea a fost prelungită, cu respectarea arhitecturii originale. Cu acest prilej a fost rezolvată o mai veche problemă: „lipsa unei băi în uzină”. Baia a fost amenajată la demisol, fiind destinată atât personalului cât şi membrilor de familie. Buna dotare a acesteia a determinat Spitalul Municipal să o preia (pentru o perioadă de cca. doi ani), folosind-o ca secţie de fizioterapie, sub conducerea dr. Diaconescu.
Cam în aceeaşi perioadă, pentru extinderea birourilor, a fost mansardată clădirea fostului sediu al HEW.
Atât SETA cât şi Uzina Electrică avuseseră propriile cantine şi dispensare medicale. După unificarea celor două întreprinderi a fost creat un singur dispensar, pentru interne şi stomatologie, în spaţiul dispensarului fostei SETA. Tot în anul 1950 a fost construită noua cantină, mult mai spaţioasă: a fost prevăzută cu scenă, fiind folosită atât ca sală de şedinţe cât şi pentru spectacole ori activităţi sociale. Atât cantina cât şi dispensarul au deservit şi întreprinderile învecinate. Pentru aprovizionarea cantinei a fost înfiinţată o importantă gospodărie anexă, situată în zona staţiei orăşeneşti de tratare a apei. Gospodăria dispunea de saivane pentru animale, unde erau adăpostite cea. 500 oi, 10 vaci, porci, cai, iepuri, găini, etc. Citim într-un referat din anul 1956: „în intervalul 1 nov. 1955-24 feb. 1956 Gospodăria Anexă a avut o pierdere de 87 oaie [...] şi anume: 24 oaie moarte de distomatoză cu ascită, 61 sacrificate de necesitate pentru aceeaşi boală, 2 mâncate de lupi’. După 1960, Gospodăria a fost predată Întreprinderii Agricole de Stat (I.A.S.) Dealul Ocnei.
În anul 1951 au fost construite noi garaje şi ateliere auto, având la etaj locuinţe de serviciu. Cu acel prilej, cel puţin în Sibiu s-a renunţat la tracţiunea animală; în teritoriu însă, ultimul cal a ieşit din serviciu în anul 1964, la Agnita. Au fost procurate mijloace de transport şi utilaje noi, dar şi la mâna a doua, prin achiziţii şi transferuri. Astfel, imediat după naţionalizare, S.R.E. Sibiu a achiziţionat de la Exploatările Comunale Bucureşti un Cadillac negru care aparţinuse regelui Carol al II-lea. Automobilul a avut o istorie teribilă: temându-se de un atentat din partea legionarilor şi nedispunând deo maşină blindată, regele Carol al II-lea făcuse un schimb cu primul ministru, Armand Călinescu. Atentatul a avut loc, în anul 1939, dar ...asupra lui Armand Călinescu! Tota la S.R.E. Sibiu ajunsese şi Ford-ul decapotabil care-i aparţinuse principesei Elisabeta. Autovehiculele au fost casate în anul 1962.
Au existat şi altfel de mijloace de transport: „1952. Căroaia era singurul mijloc de transport de care ne foloseam noi, electricienii. Cu ea duceam şi aduceam materiale, sculele, chiar şi stâlpii. (...) Ne înhămam la funii, doi în faţă, iar restul – în spate, împingând povara. Pe drum drept nu era chiar aşa de greu, dar ce eforturi se depuneau când afară ploua, era ger, furtună sau zăpadă.”
(va urma)
Reproducere selectivă din lucrarea: Marcel Stancu „Sibiul şi electrificarea României. Cronică ilustrată 1891-2013”, Editura Honterus Sibiu, 2013 (pag. 188, 217-218)
Selecţia: Marius Halmaghi