De pe o terasă deasupra văii pârâului Cedrilor (care izvorăște din grădina Ghetsimani) ni se înfățișează o priveliște care ne mișcă inima, dar ne și înfioară. Ca un fir de argint se vede în adâncul prăpastiei (180 m) pârâiașul. Pe cealaltă parte a defileului se pot vedea în peretele stâncii ușile mici ale peșterilor odată locuite de pustnici. În anul 614 lavra avea 5000 de călugări și 10000 de sihaștri care locuiau împrejur în diferite locuri ascunse. Cei mai mulți dintre ei au fost uciși de saracini. În această mănăstire nu au voie să intre femeile. Lor li se recomandă să urce pe dealul alăturat pentru ca din turnul femeilor să vadă mânăstirea și toată împrejurimea. În partea dreaptă a naosului se află moaștele Sfântului Sava și tot în această mănăstire se păstrează capul Sfântului Xenofont și rămăşiţele fiilor săi Arcadie și Ioan. Bogata bibliotecă ce păstrează manuscrise unicat cum ar fi Tipiconul Sfântului Sava cel Sfințit sau operele Sfântului Ioan Damaschinul se află acum la Patriarhia Greacă de la Ierusalim.
După ce am părăsit această mănăstire, ne-am întors la locul de unde ne-a lăsat autobuzul, la poarta mânăstirii Sfântul Teodosie. În centrul bisericii se află cripta unde au fost îngropați ctitorul, Sfântul Teodosie, și călugării masacrați în timpul invaziilor barbare. Lângă biserica mânăstirii am coborât în grota magilor, despre care se crede că ar fi locul unde au poposit magii în drumul lor spre Betleem. Ne-am oprit apoi pe câmpul păstorilor, unde un înger înconjurat de o lumină supranaturală s-a arătat păstorilor care făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor și deodată au văzut mulțime de oaste cerească cântând: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Am intrat și ne-am închinat în Biserica Păstorilor. De pe câmpul păstorilor aveam o priveliște minunată a Betleemului, așezat sus pe colină împreună cu Biserica Nașterii. Apoi am intrat în tumultul orașului Betleem (Casa Pâinii). Betleemul copilăriei și colindelor noastre. Călcam prin locurile pe care colindele noastre le-au împodobit în atâta farmec și poveste. Este Betleemul în care ni se dezvăluie misterul și miracolul nopții sfinte.
Încă de la parcarea autobuzului ne-a preluat un ghid palestinian, fost student la Facultatea de Farmacie din Cluj. Avi era un băiat drăguț, volubil și bun cunoscător al istoricului Bisericii Nașterii Domnului. Trebuie să menționez că din 1757 biserica aparține Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului. Ne-am așezat cuminți în urma ultimului grup de pelerini și în timp ce așteptam să intrăm în grota Nașterii Domnului aflată chiar sub altarul Bisericii, printre zgomotele de bohrmașini și ciocane (se lucra la acoperișul bisericii) ghidul nostru Avi ne oferea noi și noi informații despre locul în care ne aflam. Înainte de a intra în peștera Nașterii ne-am închinat la și am sărutat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. După câteva ore de așteptare pe partea laterală dreaptă a bisericii am ajuns aproape de intrarea în peștera Nașterii. Am coborât pe scările laterale, iar sub prestolul altarului care este înfipt în stânc, pe marmura albă a pardoselii se vedea strălucind o stea de argint cu inscripția: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est” („aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”). Ne-am închinat pe rând și am sărutat mijlocl stelei. Apoi ne-am strâns cu toții în peștera Nașterii lungă de aproximativ 12 m și lată de 3 m și am colindat „O, ce veste minunată” și „Trei păstori” (ce privilegiu – să-L colindăm pe pruncul Iisus chiar la locul unde S-a născut!). Într-o altă nișă, cu trei trepte mai jos, ne-am închinat la locul unde a fost ieslea. Partea din față a Bisericii Nașterii mai poartă încă urmele primei biserici ridicate de Sfânta Elena. Mozaicurile descoperite în pardoseală dovedesc acest lucru. La ieșire din peștera Nașterii am trecut prin capela Sfântului Iosif, care amintește de vedenia în care un înger i-a apărut în vis poruncindu-i să ia pruncul și pe mama Lui și să fugă în Egipt. O altă capelă este închinată sfinților nevinovați, adică celor 14000 de prunci uciși de Irod. Lângă Biserica Nașterii care aparține ortodocșilor se află Biserica Nașterii aparținând catolicilor.
După vizita la un magazin de obiecte bisericești am plecat spre Hebron (prin Palestina). Am ajuns la mânăstirea rusă Sfânta Treime. Mai întâi ne-am oprit în fața unei tulpini uscate, îngrădită cu plasă de sârmă. Tradiția spune că este tulpina unui stejar milenar, crescut din tulpina stejarului de la Mamvri, unde Avraam a primit în cortul său și a ospătat pe Preasfânta Treime (cartea Facere, capitolul 18). Ne-am întors la hotel, iar seara la orele 22.30 am plecat pentru a participa la Sfânta Liturghie care se oficiază la Biserica Sfântului Mormânt începând cu orele 12 noaptea. Pentru prima dată am intrat în cetatea Ierusalimului prin poarta Iafa, iar la a treia stradă la stânga am intrat pe strada Cartierul Creștin, iar la intersectarea acesteia cu strada Sfânta Elena am ajuns la porțile curții Bisericii Sfântului Mormânt, așa cum o cunoaștem și o numim în general noi, europenii. Era beznă, doar blițurile aparatelor de fotografiat ne luminau fețele. Eram primii pelerini la porțile închise. După noi a mai sosit un alt grup de pelerini ortodocși ruși. Au început să cânte de trei ori imnul pascal „Hristos a înviat!” în limba rusă. După aceea a venit rândul nostru să facem să răsune aceeași cântare în limba română. Unul din cei trei preoți ai grupului nostru a rostit stihurile Învierii: „Înviază Dumnezeu…”; la stihul „Aceasta este ziua…” ni s-au deschis porțile. Am retrăit din plin momentele din noaptea Învierii. Ne-am grăbit să intrăm în biserica Sfântului Mormânt. Din cealaltă latură a curţii, printr-o altă poartă, curge un alt fluviu de pelerini. Cu toţii ne-am îndreptat spre intrarea în biserică. Sub cupola imensă a bisericii se află cuvuclionul în care se găseşte Sfântul şi Preamăritul Mormânt al Domnului, a 14-a staţie a Căii Crucii („cuvuclion” vine din latinescul „cubiculum” care înseamnă cămară – în limba curţii bizantine semnifica tezaur împărătesc). Cuvuclionul are forma unui mormânt ebraic vechi. Ne-am aşezat la rând. O mare de oameni făceau acelaşi lucru. Să stau lângă cel mai sfânt loc de pe pământ, să stau în locul unde Dumnezeu trimite lumină din cer în fiecare an şi aprinde vata de pe lespedea mormântului, candelele şi cele 33 de lumânări albe pe care credincioşii le ţin în mâini în acele momente. Sunt cuprins de emoţie, de o teamă, de o frică, de o bucurie, de o trăire sufletească ce n-o pot reda prin cuvinte.
(continuare în numărul următor)
Pr. Ioan Jurca
(Agnita II)