Ioan Gyuri Pascu:
“Nu am muncit deloc în viaţă. Niciun minut.
Numai m–am bucurat”
Cu sala plină au jucat Ioan Gyuri Pascu, Nicolae Urs şi Doru Ana spectacolul “Take, Ianke şi Cadîr”, marţi seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Ei au arătat că evreii, românii şi turcii se pot înţelege foarte bine, în ciuda aparenţelor. Cel care a atras atenţia a fost turcul Cadîr, respectiv actorul Ioan Gyuri Pascu, care, originar din Agnita, judeţul Sibiu, s–a întors, într–un fel, acasă, în faţa publicului său. Dintr–un dialog purtat cu el după spectacol am aflat şi faptul că... “Nu am muncit deloc în viaţă. Niciun minut. Numai m–am bucurat”, referindu–se la faptul că profesia de actor şi cântăreţ o “savurează” cu plăcere şi că nu e un chin. Ci o alegere frumoasă.
Ora 19 bate la Casa de Cultură a Sindicatelor cu agitaţie, forfotă şi nerăbdarea de a vedea un spectacol care îl aduce pe un sibian acasă. Toată lumea prezintă biletele la intrare şi îşi ocupă, apoi, locurile în sală. Rând pe rând, scaunele îşi găsesc “chiriaş” şi, vreme de aproximativ două ore, nu sunt lăsate goale. De cum intri în sala Sindicatelor, e linişte. Şi aştepţi să îi vezi pe Take, Ianke şi Cadîr, trei comercianţi ce împart prietenia de ani buni, indiferent de etnie ori naţionalitate. Începe piesa. «Ce mă priveşte pe mine că ţi-e cald? Ieşi afară şi răcoreşte-te» este prima replică ce stârneşte hototele de râs, surprinzând dialogul dintre Take şi Ianke. Acoperit pe cap cu o tocă roşie, îmbrăcat cu o cămaşă sidefată şi cu pantaloni la dungă, Ioan Gyuri Pascu, în rolul turcului Cadîr, nu rosteşte în primele minute ale spectacolului nicio vorbă. Cască, se aşază picior peste picior, îşi pune mâinile în sân şi doarme. “Ăsta-i surd de tot când doarme!», i se adresează în zadar evreul Ianke. Cea care îl trezeşte din somn este o femeie din mahala care doreşte să cumpere bomboanele turcului. Apoi, este înveselit de Ana, fiica lui Ianke, faţă de care îşi arată întreaga sa afecţiune: «Iubeşte puţin la Moş Cadîr», îi spune tinerei. Pentru ea şi pentru fiul lui Take, Ionel, luptă contra prietenilor săi şi face ca dragostea dintre cei doi să fie posibilă. La finalul piesei, când aplauzele publicului se înteţesc, cei trei prieteni de-o viaţă vor să îşi unească afacerile şi se gândesc cum să alăture toate cele trei nume ale lor sub acelaşi titlu. Cadîr este, însă, cel mai ingenios, şi propune ca evreul, românul şi turcul să îşi primească clienţii... «La Ierusalim». Ultimele hohote de râs se aud din stânga, din dreapta, din faţa şi din spatele meu, iar actorii îşi apleacă capetele în faţa noastră.
Copilăria, prea multe amintiri
Din dorinţa de a-l descoperi pe turcul uşor timid în piesa de teatru de la Sindicate, am ales să merg în culise, unde, însă, nu l-am «prins» decât pe Ioan Gyuri Pascu, actorul care, cu ardoare, l-a interpretat pe Cadîr. Micuţ de înălţime, dar deschis şi dornic de a sta la poveşti se arată agniţeanul. Îşi caută cafeaua lăsată înainte de spectacol, dar se mulţumeşte până la urmă cu o gură de apă. Curioasă să aflu cât mai multe despre amintirile din localitatea de baştină, îl întreb despre copilărie. «Nu am cum să vă spun. Sunt prea multe de zis. Orice a fost frumos, oricât de grele ar fi fost vremurile», îmi răspunde acesta, fiind obosit după spectacol. După ani şi ani, regăseşte Agnita uşor neschimbată, deşi nu are timp să vină prea des aici. Şi-ar fi dorit să fi venit duminică la Sărbătoarea Lolelor, dar a trebuit să meargă la Cluj. Asta ar fi fost o ocazie bună să îşi reîntâlnească foştii colegi de şcoală, cu care păstrează legătura şi cu care împarte bucuriile ori de câte ori poate, în Agnita. Ca o localitate bătrână descrie oraşul natal, dar frumoasă. «În anii ‹70 era înfloritoare, cu o industrie frumoasă, erau fabrici, oamenii aveau loc de muncă. După aceea au plecat saşii şi au ajuns să fie mulţi şomeri. Dar acum am înţeles că e mai bine», spune Ioan Gyuri Pascu. A locuit în Agnita până în anul 1984, după care a plecat la facultate, la Cluj. A făcut grădiniţa, şcoala primară şi liceul în localitatea sibiană, dar nici când a plecat să studieze mai departe nu şi-a uitat originea. «Veneam des în vacanţe . Şi în anii ‘90”, îmi desluşeşte actorul.
«Am ratat eu locul de veci, dar am diploma acasă»
Dacă ar fi să se gândească la cariera sa, începutul i l-a creionat tot în Agnita. «Acolo am început. Acolo am făcut multe. Şi la liceu am făcut multe. Am tot inventat multe formaţii şi am făcut şi teatru la Clubul Tineretului. Mi-aduc aminte şi de un spectacol la Miercurea Sibiului, un spectacol de teatru în stil comunist, cum era pe vremea aia», povesteşte Ioan Gyuri Pascu. Mai târziu, când a intrat în formaţia Divertis, şi-a dus trupa şi în Agnita, pentru a o prezenta şi oamenilor săi. Aici, a cântat de mai multe ori, la diverse evenimente, printre care se numără şi Zilele Oraşului Agnita. «Odată am cântat şi când m-au făcut cetăţean de onoare al oraşului. Am primit o diplomă, dar nu mi-au dat loc de veci. (...)Am ratat eu locul de veci, dar am diploma acasă», povesteşte actorul nostru.
Viaţa, principala pasiune
Despre pasiuni, nu spune prea multe: «Pasiunea mea principală este viaţa. Adică să trăiesc». Trăieşte fiecare clipă şi o umple aşa cum o doreşte şi cum îi place. «Eu când am timp liber, de la ceva, fac altceva. Pentru mine nu există timp liber şi nu există timp. Timpul se modelează după mintea şi după ce vreau eu să fac. Dacă am chef să fac teatru, fac teatru. Când vreau să cânt, cânt. Când vreau să scriu cărţi de poezii, scriu cărţi de poezii. Când vreau să scriu poveşti pentru copii, scriu poveşti pentru copii. Sunt un om extrem de liber, care nu e robul timpului. Nu îmi pasă de timp», se caracterizează Gyuri Pascu. Dacă ar fi să se refere la ceva neplăcut, în glumă, adaugă: «Întotdeauna am făcut doar ce mi-a plăcut. Mai puţin în armată. Dar chiar şi acolo». Consideră că a primit har de la Dumnezeu şi că «nu am muncit deloc în viaţă. Niciun minut. Numai m-am bucurat de viaţă». Dacă ar fi să aleagă cea mai frumoasă zi din viaţa sa, spune, cu greu, că e cea în care s-a născut. De atunci, cu ambiţie şi perseverenţă, şi-a creionat destinul.
Din primii bani câştigaţi, şi-a luat chitară şi undiţă
Primii bani nu i-a câştigat din teatru sau muzică, cum ar fi fost poate de aşteptat. Ci ca lucrător în pădure. Cu primul «salariu» şi-a cumpărat o undiţă şi o chitară. “Îmi plăcea înainte să pescuiesc mult la munte. Dar acum nu mai am timp. Eram un bun pescar ^n ape de munte. Nu prea ştiam să pescuiesc la şes. Dar, mutându-mă la Bucureşti, am fost obligat să pescuiesc şi la şes. Acolo, pescuitul e mai mult ca să povesteşti cu oamenii, să faci grătare şi să aştepţi la undiţă. La munte e mult mai atractiv să cauţi păstrăvul. E mai interesant», povesteşte actorul.
S-ar muta în Vancouver
Destinaţii preferate de vacanţă nu are. Ci doar acolo unde se simte cel mai bine, unde întâlneşte oameni, unde se cântă live şi unde se poate admira natura. Totuşi, dacă ar alege un loc unde s-ar muta, acela ar fi Vancouver. De sărbători, a preferat să fie singur anul acesta. Spune că în Ajunul Crăciunului a stat în casă, iar de Revelion s-a uitat la filme până la cinci dimineaţa. De altfel, când are timp, mai vizionează filme cu bătăi, cu acţiune. «Nu îmi place să mă uit la ştiri. Nu citesc ziare. Nu mă uit la talk-show-uri. Merg la teatru când am timp. Dar când termin eu filmările, se termină şi stagiunea de teatru», mai spune actorul. Au existat şi ani când nu a ajuns deloc la teatru, din cauză că timpul nu i-a permis. Totuşi, şi-a întâlnit colegii de la Sibiu într-o reprezentaţie la Bucureşti, deoarece au jucat târziu, chiar când el a terminat filmările.
Emoţiile îl întregesc
La Sibiu, marţi, spune că s-a simţit foarte bine. Nu a apucat să îşi întâlnească publicul, decât în timpul spectacolului. Ca de fiecare dată, a avut emoţii. «Ai emoţii la fiecare spectacol. Dacă nu ai, atunci nu are rost să faci ceva artistic, pentru că, fără emoţie, nu iese nimic», spune agniţeanul care, la Sindicate, a devenit turc. În rolul lui Cadîr, mărturiseşte că s-a simţit extraordinar. «Eu întotdeauna am zis că sunt un cetăţean al pământului şi am jucat multe roluri, chiar şi în filme . Am avut şansa ca în primele filme să joc bulgar şi rus. Abia la al treilea film am jucat ca român, aşa că sunt învăţat să joc străin. Am şi un simţ al limbilor deosebit. Învăţ foarte repede limbile străine şi accentele, felul de a vorbi. Şi atunci mi-e uşor.
Era uşor să joc orice rol din piesă, dar mi s-a propus acesta şi l-am ales», îmi destăinuie Gyuri Pascu.
La Sibiu, nu se ştie când revine, să picure, după cum însuşi spune, lumină în găletuşa inimii oamenilor. Actorul va ajunge zilele acestea la Piteşti, Constanţa, Bucureşti şi în Moldova, pentru ca abia pe 19 februarie să se «aşeze» acasă. «Sunt tot pe drumuri», conchide Gyuri Pascu..
Andra MARINESCU
Articol preluat din Tribuna