vineri, 28 februarie 2014

În cazul în care dosarele selectate şi înaintate la OJPDRP de către GAL Microregiunea Hârtibaciu până la data de 25 februarie, vor fi declarate eligibile, pentru următoarele sesiuni vor mai fi fonduri şi se vor mai putea depune proiecte pentru următoarele măsuri:                                                            
312. Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microintreprinderi – 290 mii euro
313. Încurajarea activităţilor turistice – 360 mii euro
112.  Instalarea tinerilor fermieri – 80 mii euro
121. Modernizarea exploataţiilor agricole – 86 mii euro
În cazul în care la anumite măsuri nu se vor depune cereri suficiente, sumele rămase vor fi realocate.

AU DEPUS PROIECTE BINE FĂCUTE ŞI AU PRIMIT FONDURI EUROPENE



Frăţilă Laurenţiu Vladian în vârstă de 23 de ani, este membru fondator al Asociaţiei crescătorilor de oi şi capre „CALVA” din Şeica Mare. A depus un proiect  eligibil, pe măsura 112 instalarea tinerilor fermieri,  solicitând suma de 75 mii de euro pentru achiziţionarea unui tractor. A semnat contractul şi a primit prima tranşă de 24 mii lei. Având în vedere vârsta şi dorinţa lui de a munci  suntem convinşi că nu va părăsi niciodată locurile natale .



Banea Olgica  din Nocrich are 29 de ani , are 4 vaci şi 2 viţei. A vrut să-şi mărească ferma şi a depus un proiect pe măsura 112 instalarea tinerilor fermieri, prin care a cerut  7500 de euro. Proiectul a fost declarat eligibil, a semnat contractul de finanţare şi a primit prima tranşă de 1500 euro. 


Lazăr Teodor Alexandru  are 22 de ani, este din Nocrich şi dorind să-şi completeze ferma de 5 vaci, a solicitat fonduri europene în valoare de 7500 de euro.Dosarul depus pe măsura 112 instalarea tinerilor fermieri a fost declarat eligibil, a semnat contractul de finanţare şi a primit prima tranşă de 1500 de euro.



Mititel Ionela Ştefana din Coveş în vârstă de ... a depus un dosar pe măsura 112, prin care solicită 40 mii de euro pentru a face o plantaţie de meri şi peri pe o suprafaţă de 2 Ha. Dosarul a fost declarat eligibil şi  după ce a semnat contractul a primit prima tranşă de 24 mii lei.