- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg pe la slujbe şi nici la Spovedanie şi Împărtăşanie n-am mai fost demult. Eu aşa mi-am zis şi gândesc: important este să crezi în Dumnezeu, iar restul contează mai puţin, că Dumnezeu oricum ştie credinţa pe care o ai în sufletul tău, chiar dacă n-o arăţi nimănui...
- Fiule, dar ce cămaşă frumoasă ai! – îi spuse pe neaşteptate călugărul.
Nedumerit, omul n-a mai ştiut ce să zică, ridicând stânjenit din umeri, însă călugărul a continuat, părând că numai cămaşa îl interesează:
- Spune-mi, porţi toată ziua această camaşă?
- Da – răspunse omul.
- Dar două zile la rând, o porţi?
- Da, s-ar putea...
- Dar aşa, întruna, o săptămână sau o lună, o porţi?
- O, nu, părinte, sigur că nu!
- Păi de ce? - îl mai iscodi călugărul, ca şi când nu ar fi priceput.
- Ei, ştiţi cum e, se murdăreşte şi trebuie spălată şi ea... Pe urmă iar o iau, dar numai curată se vede şi cât e de frumoasă, că altfel murdăria o urâţeşte...
- Păi, vezi, fiule?! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi şi a te simţi bine cu ea, la fel şi sufletul se murdăreşte de păcate; şi cum altfel l-ai putea curăţa mai lesne decât la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul lui Dumnezeu?!
