Între creștini este tot mai larg răspândită
mentalitatea că atunci când cineva oferă un dar, acordă sprijin sau desfășoară o activitate în folosul Bisericii, principalul beneficiar
(sau unicul în mintea altora) este preotul. Reprezentanții legitimi ai instituțiilor
statului (primari, deputați, senatori, președinți de consilii județene, consilieri județeni,
consilieri locali etc.) înțeleg să vină în întâmpinarea
problemelor specific bisericești în măsura în care preotul
unei comunități împărtășește orientările lor politice partizane
sau chiar a pus umărul haiduceste la binemeritata victorie electorală. De această
ispită nu sunt scutiți nici unii dintre membrii "de
rând" ai unei comunități creștine, cei care nu dețin
funcții deosebite. Atunci când se
ridică problema sprijinirii de către aceștia (financiar sau prin muncă)
a activităților organizate de Biserică,
cele mai multe reacții cârcotașe sunt legate tot de persoana preotului - "iară
vrea popa bani", "va vrea popa să-și ia mașină nouă sau să-și schimbe mobila", "nu
mai avem nevoie de atâtea biserici, sunt deja prea mulți popi în țara asta", "da' la
ce-i mai trebuie lu' popa încălzire centrală, capelă, acoperiș, icoane, evanghelie, cruce pe biserică, trotuar în curtea
bisericii, gard, alee în cimitir și orice altceva ne putem imagina".
Este inutil să precizez că atunci când aceste aspecte necesită rezolvare sau nu
sunt abordate de către preot în activitatea sa avem parte de o atitudine complet
diferită - "de ce nu rezolvă popa problema acoperișului bisericii, a încălzirii în biserică, a curții bisericii, a cimitirului etc.?" Nu putem crede
decât că avem de-a face cu cârcoteală ieftină inspirată de cel mai mare specialist
în acest domeniu... De cele mai multe ori la baza acestor atitudini se află diferitele
simpatii sau antipatii formate în jurul persoanei preotului de-a lungul timpului.
Însă există și o explicație mult mai profundă care vizează străfundurile adânci
ale conștiinței noastre de creștini. Mulți dintre cei care se numesc creștini și sunt de fapt creștini prin Botez uită Care trebuie să fie centrul în jurul
Căruia gravitează viața bisericească: Iisus Hristos.
Tot ceea ce se întâmplă în Biserică este o manifestare a Mantuitorului Iisus Hristos
în istoria umană. Biserică nu este altceva decât o prelungire a lucrării mântuitoare
a lui Hristos în istorie. În Biserică, prin preoți,
lucrează Hristos. Preotul trebuie să-L facă vizibil pe Hristos prin tot ceea ce
face, iar nu să-și urmărească propriile interese
sau ambiții mundane înguste. Și cei mai mulți dintre preoți știu asta și se străduiesc să împlinească în misiunea lor. Se pare
însă că tot mai greu înțeleg și respectă această realitate unii dintre credincioși. Biserica a început să fie percepută de către tot mai
mulți (credincioși și preoți uneori) ca o organizație profitabilă cu profil religios, ca un srl gigant controlat
de un grup de ierarhi și preoți strict pe principii de interes personal și financiar. Evident că din această viziune lipsește tocmai ceea ce este Biserica: Hristos. De multe ori,
chiar și
atunci când
considerăm
că
în
Biserică
Îl
propovăduim
și
Îl
căutăm pe Hristos, de fapt
în
mintea noastră
avem un Hristos Care ar trebui să
corespundă
dorințelor,
preocupărilor,
intereselor și
pasiunilor noastre. Un Hristos imaginat după
chipul și
asemănarea
noastră.
Căutăm un Hristos Care în felul acesta nu există. Hristosul cel adevărat este Cel făcut cunoscut de Evanghelii
și
descoperit în
viața
liturgică
a Bisericii. Dacă
vrem cu adevărat
să-L
întâlnim pe Hristos și să simțim și să ne bucurăm de lucrarea Lui în viața noastră trebuie să intrăm în ritmul liturgic al
Bisericii și
să
imprimăm
vieții
noastre personale o amprentă
duhovnicească
autentică.
Încă din ziua Botezului
Biserica ne propune și
ne deschide drumul unei împreună-viețuiri cu Hristos - "te
împreunezi
cu Hristos?", "mă
împreunez
cu Hristos". Viața
Bisericii este viață
în
Hristos pe care și-o
asumă
fiecare creștin
botezat conștient
de identitatea sa spirituală.
Toate celelalte aspecte ale vieții
bisericești
sunt secundare și
nu ar trebui abordate decât
ca și
consecințe
ale unei autentice viețuiri
în
Hristos. Reperul și
criteriul absolut în
Biserică
este Iisus Hristos. Cred că
se impune în
primul rând
să
conștientizăm ca preoți că esența slujirii noastre
este Hristos. Slujirea preotului nu țintește ascensiunea în carieră, accesorizarea reverendei
cu cingatori cât
mai colorate sau dobândirea,
prin voia Domnului, a unei parohii cu un buget cu cât mai multe cifre.
Prin tot ceea ce facem ca preoți
Îi
slujim lui Hristos, tot ceea ce facem este pentru Hristos. Nădejdea
noastră
este că
și
frații
noștri
creștini,
credincioșii
noștri,
înțeleg și simt că atunci când sprijină Biserica și activitatea preotului,
așa
cum este el ca om, o fac tot pentru Hristos. Pentru Hristos, apoi pentru comunitate
și
mai puțin
pentru preot.
