A trecut mai mult de-un deceniu de la Război
Când am început să-nţeleg ce se întâmplă cu noi
Şi să-nvăţ alfabetul abecedarelor foamei
Căci cămările-nchideau în ele vânturile toamnei.
Stocastic trecea moartea călare pe drum
Ca să simţim durerea înaltului pustiu de scrum
Gătită şi sulemenită cu criveţe siberiene
Să ne-nfioare cu clinchete roşii, diluviene…
Tocmai a venit cu recensământul prin sat
Şi tata viţelul de vacă plăpând l-a sufocat
Iar tăinuita lacrimă a mamei de sub pleoapă
S-a rostogolit sub lada de zestre, într-o groapă…
Aici ascundeau părinţii făina, slănina, jumările
Când veneau bolşevicii să adune dările
Şi cotrobăiau prin toate pivniţele şi cămările
De nu i-ar înghiţi pământul, văzduhul şi zările!
Din traista cu daruri a Maicii preacurate
Erau scoase doar episodic, ca să nu se gate,
Bunătăţile ce cu greu erau adunate
În zile de sărbătoare şi-n nopţi disperate…
Cu foame a început colectivizarea, păgânism cu tact
Într-o teribilă încordare vibrând sadism abstract
Desfiinţând frumosul meşteşug de-a fi ţărani
S-au trezit toţi la margini de moşie, sărmani.
O, voi sfârşituri de durată din intervale graţioase,
Aprinse în ovaţii şi-n patetice demonstraţii greţoase!
Din unghiuri tainice de cer prin eterul de unde
Din Căi lactee trist recviem se-aude.
Plin de mânie, bunicului până dimineaţă
Păienjenişul palmei i s-a pus întreg pe faţă.
Nu-l mai cunoşti când trece supărat pe drum
Cu părul răsucit în fuioare albe de fum.
Bunica, ca o bezmetică umblă prin curte
Îşi smulge părul încărunţit devreme pe frunte,
Îi vine să plece departe de casă, acum
Pribeagă, să nu se mai întoarcă din drum.
Ioan Gligor Stopiţă
joi, 28 august 2014