De mă ierţi de păcate şi mă uiţi de greşeli?
Din miliarde de făpturi omeneşti
Cum de mă-ngădui după cât te înşel?
Credeam că eşti deasupra mea, prin cer
Undeva într-un nor, singurel printre vise
Picotind aşezat într-u jilţ de eter
Printre îngeri curaţi cu aripioare deschise,
Printre suflete, printre spirite vii
Printre cei viitori, cu nenăscuţii copii
Fără început şi fără final
Nemărginit şi total
Că eşti o prelungire a timpului în afara lui
Dincolo de înţelegerea mea, peste poatele meu
De dinaintea Facerii mult dinainte de-Întâi
Şi mult mai târziu decât mine, acelaşi mereu.
Astfel gîndeam Doamne că eşti,
Când mintea-mi păcătoasă urzea fantezii
Cu gândul meu cel necopt ca-n poveşti
Te bănuim printre noi. Erezii...
Căci am găsit Sfinte adevărul mai an
Chiar dacă mi-e mărginită ştiinţa
Şi n-am nici avere să-l caut cu ban
Că singura valoare mi-e fiinţa.
Te-am regăsit Înalte în mine cel nou
Când i-am ales inimi rostul: Credinţa!
(Din ciclul „Versuri întru Crez”)
Nicu Ganea
