În urmă cu aproximativ 6-7 ani, la nivel naţional, a avut loc o campanie de televiziune care urmărea stabilirea unei ierarhii a celor mai mari români din toate timpurile. Fără a fi precizate nişte criterii exacte de selecţionare şi având în vedere că oricine putea contribui prin vot la alcătuirea listei, rezultatul campaniei a fost destul de ciudat şi anormal, din perspectiva bunului simţ şi din punctul meu de vedere. Sistematizând lista primilor 100 mari români, constatăm că cele mai multe locuri au fost ocupate de numele unor oameni politici şi de stat (din diferite perioade ale istoriei), apoi sportivi (cei mai mulţi fotbalişti) şi vedete de televiziune, iar de cealaltă parte oameni de cultură (scriitori, filosofi, muzicieni, actori) şi ştiinţă, precum şi slujitori ai diferitelor culte religioase. Doar pe locul 74 al listei găsim numele preotului Dumitru Stăniloae, înaintea acestuia aflându-se, între altele, numele lui Nicolae Ceauşescu, Gregorian Bivolaru, Mirel Rădoi, Gheorghe Mureşan, Răzvan Lucescu, Burebista, Mădălina Manole, Adrian Mutu, Bulă, Mihai Trăistariu, Andreea Marin; de altfel, câteva trepte mai în urmă sunt prezenţi fotbaliştii români Bănel Nicoliţă, Claudiu Niculescu şi Florentin Petre. Este evident faptul că mulţi dintre contemporanii noştri îl regretă pe Nicolae Ceauşescu, au urmărit zeci de ştiri despre perversul Gregorian Bivolaru, cunosc în detaliu traseul carieristic mediocru al sportivilor mai sus menţionaţi (cu golurile, ratările şi transferurile de rigoare), ascultă şi fredonează cântecele aşa-zişilor artişti, sunt specialişti în bancuri cu Bulă şi se amuză atunci când le ascultă sau le citesc, se identifică inconştient cu eroismul lui Burebista, fără ca măcar să ştie când a trăit şi ce a făcut acesta. Însă suntem mult mai puţin predispuşi la ambiţia şi efortul de a (re)cunoaşte personalităţile şi realizările celor care au adăugat cu adevărat plus valoare şi substanţă istoriei poporului român şi evoluţiei societăţii acestuia. Normal că o astfel de stare de fapt generează enervare şi dezgust celor care încă îşi mai permit să caute valori şi să se orienteze după ele. Una dintre veritabilele valori (eu aş spune cea dintâi, într-o eventuală ierarhie) prin care se poate considera validată şi măcar parţial împlinită Ortodoxia românească este părintele Dumitru Stăniloae. Aproape se încheie anul în care Biserica Ortodoxă Română şi-a stabilit între priorităţile cultural-misionare comemorarea personalităţii părintelui Stăniloae. De aceea considerăm necesară şi pilduitoare o scurtă prezentare a vieţii şi personalităţii unui mare om şi mare român: părintele Dumitru Stăniloae.
Dumitru Stăniloae s-a născut pe data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni, judeţul Brașov, ca cel de-al 5-lea copil al soților Irimie și Reveca. După încheierea studiilor la Liceul confesional umanist „Andrei Șaguna” din Brașov, între 1922-1923 a urmat, cu bursă, Facultatea de Teologie din Cernăuți, apoi pentru un an (1923-1924) cursuri la Facultatea de Litere, Universitatea din București. În 1924, Înalt Preasfinţitul Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, i-a oferit o bursă a Centrului Mitropolitan din Sibiu pentru a termina studiile începute la Facultatea de Teologie din Cernăuți. În 1927 a susținut licența la Facultatea de Teologie din Cernăuți şi tot în același an a primit o bursă de studiu la Facultatea de Teologie din Atena. În toamna anului 1928 a susținut, la Facultatea de Teologie din Cernăuți teza de doctorat. În același an a primit o bursă de la Centrul Mitropolitan din Sibiu pentru a studia Bizantinologia și Dogmatica în Germania, mai întâi la Universitatea din München, apoi la Universitatea din Berlin. Pe data de 2 septembrie 1929 a înaintat Consiliului eparhial din Sibiu o cerere de ocupare a postului de profesor suplinitor la Academia Teologică din Sibiu, pentru catedra de istorie bisericească universală. În 1930 a întreprins o călătorie de studiu la Constantinopol, în vederea studierii și copierii operei Sfântului Grigorie Palama. În 5 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria Mihul din Sibiu. În 1931, în familia Stăniloae s-au născut copiii gemeni, Dumitru și Maria, băiatul murind la căteva luni după naştere, iar Maria (Mioara) în aprilie 1945. Pe data de 8 octombrie 1931 a fost hirotonit diacon, iar în 25 septembrie 1932 a fost hirotonit preot. Tot în 1932 a fost numit profesor titular provizoriu la Academia Teologică din Sibiu. Pe data de 8 octombrie 1933 s-a născut Lidia Stăniloae. Din 1934 până în 1945 a fost director al ziarului „Telegraful român”. În 1935 a fost numit profesor titular definitiv la Academia Teologică din Sibiu, iar între 1936-1946 a fost rector al Academiei Teologice din Sibiu. Între 1938-1946 a înaintat Înalt Preasfinţitului Nicolae Bălan de mai multe ori cererea de demisie de la conducerea Academiei Teologice din Sibiu, neaprobată însă decât în iulie 1946. Începând cu data de 14 ianuarie 1947 a fost încadrat ca profesor la Facultatea de Teologie din București. În toamna anului 1958 a fost arestat, anchetat şi închis de Securitate, mai întâi la Bucureşti, apoi la Aiud până în 1963, când a fost eliberat din închisoare şi angajat pe un post de funcționar la Cancelaria Sfântului Sinod. În octombrie 1963 a revenit la catedra de la Institutul Teologic din București. Începând cu anul 1968 a ținut conferințe în Germania, Anglia, America, a făcut parte din comisii de dialog ecumenic şi panortodoxe. În 1973 a adresat o cerere de pensionare PF Patriarh Justinian, rămânând doar cu îndrumarea doctoranzilor. A primit titlul de Doctor honoris causa al Universităților din Tesalonic (1976), Belgrad (1982), Atena (1991), Bucureşti (1992), al Institutului ortodox Saint Serge din Paris (1981), premiul Dr. Leopold Lucas al Facultății de Teologie din Tübingen (1980), distincția Crucea Sf. Augustin din Canterbury (1981). În 1990 a primit titlul de membru corespondent al Academiei Române, iar în 1991 a devenit membru titular al Academiei Române. Pe data de 4 octombrie 1993, seara, Părintele Dumitru Stăniloae a adormit în Domnul.
Opera teologică a părintelui Dumitru Stăniloae este de-a dreptul impresionantă prin dimensiunile ei şi extrem de vie şi profundă prin conţinut. A tradus şi comentat 24 de volume de scrieri ale Sfinţilor Părinţi; a scris 39 de studii şi tratate în volum; 275 de studii teologice, istorice şi economice în diferite reviste, 440 de articole de ziar în „Telegraful Român” şi 17 eseuri în revista „Gândirea”. Este vorba de zeci de mii de pagini de creaţie teologică, de exprimare a gândirii despre Dumnezeu, lume şi oameni. O simplă inventariere a titlurilor scrierilor părintelui Dumitru Stăniloae se întinde pe 50 de pagini. Tema dominantă, care ar putea sintetiza viziunea teologică a părintelui Stăniloae, este evident iubirea. Credinţa creştină în Sfânta Treime (Tată, Fiul şi Duhul Sfânt) este explicată şi interpretată prin manifestarea unei supreme, veşnice şi totale iubiri între cele trei Persoane dumnezeieşti; creaţia lumii şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de ea nu este altceva decât o expresie a iubirii necondiţionate a lui Dumnezeu faţă de creaturile Sale; venirea Fiului lui Dumnezeu în lume şi faptul că El a luat asupra Sa natura omenească întreagă, cu toate neajunsurile ei, mai puţin păcatul, are la bază tot iubirea dumnezeiască; lucrarea Bisericii prin Sfintele Taine şi tot cultul liturgic exprimă simultan iubirea omului faţă de Dumnezeu, dar şi iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni prin oferirea harului sau puterii Sale mântuitoare; sfârşitul pământesc al vieţii fiecărui om nu este altceva decât începutul drumului sigur spre întâlnirea cu iubirea veşnică şi deplină a lui Dumnezeu, care pentru unii înseamnă bucurie, iar pentru alţii întristare şi dezamăgire. Totul începe şi se sfârşeşte cu iubirea. Iubirea este singura realitate veşnică.
Orice comemorare este importantă şi are semnificaţia ei specifică. Însă, din păcate, de multe ori comemorările rămân blocate în formalism şi sunt denaturate prin triumfalism. Considerăm că evidenţierea personalităţii şi importanţei operei părintelui Dumitru Stăniloae în anul 2013 are ca obiectiv principal determinarea celor care iau în serios credinţa creştină să se străduiască mai mult să înţeleagă şi să pătrundă în tainele credinţei creştine. Scrisul părintelui Dumitru Stăniloae poate fi un instrument de real folos şi maximă eficienţă în acest sens şi aşteaptă să fie utilizat. Iar cei care slujesc asumat credinţa şi Biserica sunt primii chemaţi să dea răspuns acestei aşteptări. Şi chiar nu pot să fac faţă ispitei gândului că în timp ce am comemorat aproape obsesiv personalitatea părintelui Stăniloae, mulţi dintre noi (preoţi) nu am considerat firesc să încercăm să lecturăm şi aprofundăm măcar câteva pagini din scrisul părintelui, argumentând delăsarea noastră prin celebrele cuvinte: “e prea greu de înţeles”. În schimb am găsit timp suficient să ne uităm năuci la talk-show-uri politice, emisiuni mondene, manelistice şi lacrimogene penibile, să savurăm o bere privind un meci de fotbal (sau mai multe), de interes naţional, cu actori mediocrii proscrişi parcă eşecului, să pălăvrăgim păgubos cu unii şi alţii prin tot felul de cotloane pentru a pune ţara la cale, să ne invidiem, să ne bârfim, să ne ocupăm de propriile noastre valori. Comemorăm, dar fără să vrem să înţelegem sau fără ca ceva să se prindă de noi. Nu facem altceva decât să arătăm cât de puţin suntem conştienţi de ce înseamnă valoare. Dacă formal am început să identificăm şi să promovăm adevăratele valori, avem o mare problemă cu fructificarea adevăratelor valori, cu punerea lor în lucrare.
Pr. Cosmin Coşorean
(Coveş)