În ziua de înainte prăznuire a sărbătorii Intrării Maici Domnului în Biserică, adică în 20 Noiembrie, Biserica noastră sărbătorește pe Sfântul Grigorie Decapolitul, iar cu acest prilej la Biserica cu Hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Noiștat s-a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de Preotul Paroh Ioan Popescu afându-se și Pr. Sebastian Toma din Parohia învecinată,Movile.
Sfântul Grigorie, ale cărui Sfinte moaşte se păstrează întregi la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, s-a născut în jurul anului 780, în Isauria - Asia Mică, din părinţi ortodocşi devotaţi, anume Serghie şi Măria, şi a copilărit în una din cele zece cetăţi ale Isauriei, Decapole, din care cauză se numeşte până astăzi „Decapolitul”.
Bizanţul fiind lovit atunci de eresul iconoclast, fericitul Grigorie, după terminarea studiilor, renunţă la lume şi intră în nevoinţa monahală, ostenindu-se mult pentru apărarea Ortodoxiei şi cinstirea sfintelor icoane în Constantinopol, în Asia Mică, la Roma şi în Macedonia. Nevoindu-se mult cu postul şi rugăciunea, a biruit toate cursele nevăzuţilor diavoli şi s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înaintevederii.
În ultimii ani ai vieţii s-a ostenit în Mănăstirea Sfântul Mina, aproape de Tesalonic, învrednicindu-se de harul preoţiei. Şi aici a făcut multe minuni şi vindecări de boli, vestind cele viitoare. Renumit în tot Bizanţul pentru sfinţenia vieţii lui, la bătrâneţe, Sfântul Grigorie Decapolitul se îmbolnăveşte de hidropică şi se mută la Hristos, la 20 noiembrie, anul 842, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol.
Acest mare cuvios şi mărturisitor al lui Hristos era cinstit ca sfânt şi făcător de minuni încă din viaţă. Dar şi după moarte se vindecau bolnavii la mormântul lui. Văzând aceasta, monahii acelei mănăstiri i-au scos sfintele sale moaşte din pământ şi le-au pus în biserică spre închinare şi ajutorul tuturor.
În anul 1453, căzând Bizanţul sub turci, moaştele Sfântului Grigorie sunt duse în părţile Dunării, ajungând în mâinile unui dregător turc. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, banul Ţării Româneşti, Barbu Craiovescu, le cumpără cu mulţi bani, prin anul 1498, şi le duce la Mănăstirea Bistriţa din Râmnicu-Vâlcea, ctitoria sa, unde se află şi astăzi. Racla de argint, în care se păstrează cu sfinţenie acest odor de mare preţ, a fost lucrată la Braşov, în anul 1656.
Oricât de mulţi turişti sau pelerini s-ar afla în biserica mănăstirii, zgomotele se sting ca prin minune. Oamenii trec prin faţa sfintei racle cu gândurile şi rugăciunile lor. Abia afară, în curte, femeile se mai dau în vorbă.
Cineva povesteşte despre o bătrână care s-a lecuit în copilărie. Bunica ei a visat că trebuie să meargă cu copilul la moaşte, să se roage. Când au plecat spre casă, micuţei îi era foame. A fost primul semn al vindecării. Acum, copila de altădată vine în fiecare an să mulţumească.
În anii ‚50, un alt copil a fost vindecat de epilepsie în Postul Mare. Fusese adus de mama lui, o femeie din comuna Vaideeni. A stat cu el câteva zile la mănăstire şi copilaşul s-a vindecat. Locuitorii satelor din apropierea mănăstirii povestesc cu dărnicie şi alte minuni.
Mulţi s-au tămăduit de boli grele de piele, ungându-se cu ulei din candela de deasupra moaştelor, alţii, cei mai mulţi, s-au vindecat de boli psihice.
Puţini sunt cei care ştiu câte poveşti se află sub fiecare lespede a Mănăstirii Bistriţa, dar asta contează mai puţin. Aici, importantă este credinţa. Dacă o ai, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul te ajută să te vindeci. În suflet, mai ales, dar şi trupeşte.
Drumul până aici la Mânăstire îţi dă o bucurie mai puternică decât orice medicament. Şi asta este cea mai vindecătoare dintre minuni, acest lucru simțind toți care, în excursiile ce au fost organizate de Parohia Noiștat, în 2009 și 2011, și care au trecut pe sub Sfântul, multe binefaceri au primit.
Doamne, pentru rugăciunile Sfântului Grigorie Decapolitul, miluește și ne mântuiește. Amin.
Preot Ioan Popescu
Parohia Noiștat