De când sunt şi eu implicat, cât de cât, în povestea mocăniţei mă bucur că am cunoscut nişte oameni minunaţi, nişte tineri care nu numai că au vise frumoase dar se şi zbat să le împlinească. Şi o fac cu convingerea că și visele pot deveni o realitate frumoasă. Din păcate calea dintre vis și realitate e deseori foarte lungă şi foarte anevoiasă iar piedicile apar de unde nu te aştepţi.
Nu m-au mirat niciodată părerile celor mai puţin informaţi despre mocăniţă despre locul pe care aceasta trebuie să-l aibă în peisajul Văii Hârtibaciului dar m-a surprins reticenţa celor care, după ce au susţinut această idee, nu numai că nu o mai sprijină dar o abandonează total pe motiv că nu sunt bani.
Faptul că nu sunt bani pentru mocăniţă e o problemă dificilă dar totuşi una relativă. Pentru că mai important decât banii este dorinţa, este interesul de a rezolva problema.
Ce facem cu linia ferată dacă nu sunt bani? Abandonăm totul, o lăsăm în voia sorţii şi a celor care deabia aşteaptă s-o valorifice cu bucăţica prin REMAT?. Pe cei din Bucureşti nu-i mai interesează. N-au putut s-o vândă ei la fier vechi pentru că a fost clasată şi a devenit monument istoric? pagubă-n ciuperci. Pentru ei linia ferată îngustă e un obiect de inventar de care nu prea au habar pe unde se află şi la ce ar mai putea fi folosit. Ar prefera să scape de ea dacă se poate în mod legal, dacă nu cu ajutorul naturii şi a adunătorilor de fier vechi.
Locuitorii de pe Valea Hârtibaciului, cei care o iubesc şi sunt mândri de patrimoniul acestei zone pe care vor să-l arate şi altora, ştiind ce potenţial turistic are linia ferată îngustă, vor ca aceasta să devină un brand, o emblemă reprezentativă.
Din păcate modul în care poate fi pusă în valoare linia ferată este perceput greşit de multe persoane, unele chiar cu putere de decizie. Se crede că odată cu preluarea liniei ferate trebuie făcute studii de fezabilitate, proiecte tehnice, trebuie reparată pe tot traseul de la Sibiu la Agnita, apoi păzită, cumpărate locomotive şi vagoane, apoi angajaţi mecanici, naşi pentru găuritul biletelor, şefi de gară etc. Asta în ideea că mocăniţa va trebui să devină tren de transport persoane şi marfă de la Sibiu la Agnita şi retur.
 |
| Prietenii mocăniţei înlocuiesc traverse. |
Pe Valea Hârtibaciului (din păcate) nu se mai cultivă sfeclă de zahăr, lemnele se transportă cu mijloace auto, la fel şi mărfurile comerciale, cât despre călători, aceştia vor prefera să facă o oră şi jumătate cu autobuzul decât trei ore cu trenul, aşa că nu ar avea nici un sens refacerea vechii mocăniţe. Ar costa enorm şi ar fi foarte puţin utilă.
Trenul care circula, inclusiv noaptea, trezind prea devreme oamenii şi contribuind astfel la creşterea natalităţii, nu va mai șuiera pe Valea Hârtibaciului. Dar pentru folosirea liniei ferate în vederea dezvoltării turismului se pot găsi soluții.
La început ar fi suficient să fie sprijinită asociaţia „Prietenii Mocăniţei” pentru dezvoltarea acţiunilor cu ciclo-drezina şi moto-drezina. Trebuie ajutați să înlocuiască şinele furate (şi sunt rezerve) din zona Caşolţ – Cornăţel. Acest traseu adăugat la cel dintre Cornățel și Hosman are o lungime de 14 km, suficient pentru distracția copiilor (şi nu numai) veniți la Ferma Școală Cornățel.
Apoi se poate achiziţiona o locomotivă cu aburi sau Diesel şi amenajat mai bine vagonul reparat de Prietenii Mocăniţei în 2010.Atunci se va putea concepe un pachet turistic compus dintr-o plimbare cu mocăniţa de la Caşolţ la Hosman, cu vizitarea bisericilor săseşti şi româneşti, degustări de produse la stânile din zonă ori la pensiuni, plimbări pe dealuri sau vizite la Moara Veche din Hosman şi la Ferma Şcoală Cornăţel.
Mai târziu traseul se poate extinde treptat până la Nocrich, Alţîna, Beneşti şi Coveş, fiecare localitate având obiective ce merită să fie cunoscute.
În Germania am văzut, într-o fostă gară, două vagoane amenajate ca hotel iar din discuţiile purtate cu patronul am înţeles că era foarte mulţumit de această investiţie şi nu ducea lipsă de clienţi. Investiţia a fost făcută tot prin programul LEADER.
În cele patru vagoane salvate de la fier vechi, prin strădania Consorţiului, a lui Stănuţ Chirion şi a „Prietenilor mocăniţei” , ar putea fi amenajat un hotel mobil în care turiştii ar putea să se odihnească, să mănânce şi să se oprească unde doresc. Din locurile de oprire pot face excursii pe jos ori cu căruţele, în satele sau pe dealurile de pe Valea Hârtibaciului. O asemenea ofertă i-ar interesa pe mulţi consăteni ai prinţului Charles, dornici să se întoarcă cu o sută de ani în urmă şi să-şi spele ochii şi sufletul cu imagini demult pierdute pe meleagurile lor natale.
Demararea acestor proiecte se poate face și prin accesarea de fonduri europene prin programul LEADER. Pentru aceasta solicitantul trebuie să facă dovada proprietăţii întregului obiectiv şi dovada că este împuternicit să facă acest lucru.
În prezent o parte din obiectiv – linia ferată, terenuri şi construcţii- se află în proprietatea SAAF, o parte din terenuri în proprietatea unor primării iar anumite construcţii în proprietatea statului. Este imperios necesar şi posibil ca acestea să fie trecute în totalitate în proprietatea Consiliului Judeţean Sibiu. Să fie ale judeţului Sibiu şi nu ale unor instituţii din Bucureşti. Consiliul Judeţean Sibiu poate apoi să concesioneze întregul obiectiv cuiva dispus să acţioneze pentru a valorifica această proprietate. Poate un investitor ar fi interesat să intre într-un parteneriat public – privat dacă linia ferată ar fi al unui singur proprietar.
La ora actuală există un contract de concesionare între SAAF şi ADI „Consorţiu de dezvoltare intercomunitară Sibiu- Agnita”, care va expira la sfârşitul anului. Din păcate Consorţiu este deocamdată nefuncţional. Preşedintele acestuia, economistul Ionel Vişa primarul comunei Nocrich, şi-a depus demisia din această funcţie iar Adunarea Generală a Consorţiului nu a ales alt preşedinte. După retragerea ing. Radu Curcean din Consorţiu ceilalţi membrii nu se mai implică în activitatea acestuia. În această situaţie, după expirarea contractului cu SAAF, linia ferată va fi iarăşi „administrată” de nişte funcţionari bucureşteni, pe care ştim noi unde-i doare de mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului.
Şi de fapt, de ce i-ar durea pe ei dacă pe cei care sunt mai aproape nu-i doare?
În 2006 constatam cu amărăciune că în Consiliul Judeţean Sibiu nu exista nici un consilier de pe Valea Hârtibaciului şi că această zonă era reprezentată de un consilier care n-a fost niciodată prin zonă
Acum hârtibăcenii pot fi mândri. În Consiliul Judeţean Sibiu şi-au votat patru hârtibăceni: Boltres Reinhaldt, Cioca Lucian Ionel, Lia Maria Bologa şi Terea Ioan. Mi-ar face mare plăcere să-i pot informa pe cititorii acestei publicaţii despre acţiunile lor în Consiuliul Judeţean, referitoare la Valea Hârtibaciului. Poate chiar unele ce vizează redarea mocăniţei şi dezvoltarea turismului.
I. Bârsan