“Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul
Adevărului”. Acesta este Mângâietorul nostru, acel Mângâietor pe Care
L-a trimis Domnul Iisus Hristos ucenicilor Lui când S-a înălţat de la ei la
ceruri. El a spus: N-am să vă las orfani, vă voi trimite vouă pe Duhul Sfânt,
Mângâietorul; El vă va aminti vouă toate câte v-am spus mai înainte. Şi aceasta s-a împlinit: n-au
rămas orfani ucenicii Lui, nici lumea creştină. S-a înălţat de la noi Domnul
Iisus Hristos, dar locuieşte printre noi Duhul Sfânt, Mângâietorul, pe Care El ni L-a trimis. El
este Mângâietorul nostru, Cel care umple golul inimilor noastre, Care alungă de
la noi tristeţea. El este Cel care poate mângâia cu adevărat. Sunt mulţi cei care nu cred în Dumnezeu, care nu-L
cunosc pe Duhul Sfânt, care nu se roagă Lui şi care zac într-o stare de grea întristare. Conştiinţa
golului şi a nimicniciei vieţii proprii le umple sufletul. Şi şovăiesc, se
întristează şi suferă fără nici un sens în viaţa lor şi nu rareori îşi încheie
viaţa prin sinucidere. Ei nu-L
cunosc pe Duhul Sfânt, nici nu-L caută pe El, pentru că nu L-au cunoscut,
pentru că trăiesc fără Dumnezeu. Ei nu simt mângâierea deplină, profundă, acea
mângâiere pe care o încearcă inimile creştinilor...Ne
mângâie Duhul Sfânt şi pe noi, pe toţi, care suntem departe de sfinţenia
creştinilor de odinioară, ne mângâie atunci când în vremea necazurilor recunoaştem
în inimile noastre că sunt meritate aceste necazuri, aceste întristări, când ne îndreptăm mintea şi ochii duhovniceşti în
inima noastră şi vedem acolo mulţime de păcate şi necurăţie, când
ne vom căi şi vom spăla necurăţia inimii noastre şi-L vom chema: „Împărate
ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului” — tot atunci
va veni Mângâietorul şi va da cea mai deplină mângâiere. Trebuie să doreşti din
toată inima această mângâiere, s-o cauţi, să fii vrednic de ea, să-ţi curăţeşti
inima, fiindcă într-o inimă necurată nu este loc pentru Duhul Sfânt. Astfel ne mângâie Duhul Sfânt pe noi, pe cei slabi
şi atât de departe de acea desăvârşire pe care o cere Hristos. Duhul Sfânt este
numit Duhul Adevărului, fiindcă în El şi numai în El este toată deplinătatea adevărului. Adevărul îl cunoaşte doar cel care
are comuniune cu Duhul Sfânt. Adevărul îl ştie numai acela care primeşte harul
Duhului Sfânt, care-şi îndreaptă gândurile şi simţurile pe calea adevărului. Sunt
mulţi oameni care caută adevărul acolo unde acesta nu este, care nu ştiu că tot
adevărul este în Duhul Sfânt…Adevărul autentic, adevărata
profunzime a cunoaşterii, profunzimea sentimentelor se află doar în comuniunea cu
Duhul Sfânt, fiindcă Duhul Sfânt este plinătatea oricărui adevăr. Sfinţii
Apostoli au fost simpli pescari, necărturari. Majoritatea cuvioşilor şi
sfinţilor au fost oameni neştiutori de carte, dar Duhul Sfânt, pe Care L-au
atras în inimile lor, i-a făcut purtători ai adevărului. Cine, oare, mai mult decât Sfinţii Apostoli, a
cunoscut adevărul şi l-a propovăduit întregii lumi creştine?
„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Carele
pretutindenea eşti şi toate le împlineşti…“ Ce înseamnă „Carele
pretutindenea eşti şi toate le împlineşti“? În limba slavonă cuvântul „împlineşte”
înseamnă “cel ce le
umple”. Iată, în acest sens trebuie să pătrundem! Trebuie să cunoaştem că prin El
trăieşte întreaga făptură, fiindcă El este Dătătorul de viaţă. Nu-L cunosc şi
nu-L vor cunoaşte învăţaţii pe Duhul Sfânt, nu vor şti de unde s-a creat viaţa.
Este cea mai mare enigmă pentru ştiinţă. Din cele mai vechi timpuri ştiinţa a încercat să pătrundă în taina vieţii
şi să explice cum din natura moartă a apărut brusc viaţa. De unde vine ea?...Această
putere de viaţă o poate da doar Acela Care dă viaţă la toate, Care este
începutul vieţii – Duhul Sfânt…Cerurile sunt create cu cuvântul lui Dumnezeu,
cu Duhul lui Dumnezeu. Cu Duhul gurii lui Dumnezeu au fost create toate
puterile cereşti. Duhul lui
Dumnezeu a însufleţit şi primul trup al omului, creat de El din tina pământului,
trupul lui Adam…Numai Duhul Sfânt dă viaţă, numai de
la Duhul Sfânt începe orice viaţă şi este absurd să cauţi un alt izvor de viaţă.
Ce este sufletul omenesc? Ce este
duhul omenesc?...Duhul omenesc este suflarea Duhului
Sfânt. Dar să nu credeţi că doar
duhul omenesc îşi are început de la Duhul lui Dumnezeu. Totul
este creat, totul trăieşte şi totul se mişcă doar cu acea energie
duhovnicească, izvorul căreia este Însuşi Duhul Sfânt. Cu energia duhovnicească,
puterea Duhului Sfânt, care este izvorul oricărei energii materiale – doar cu
această energie trăieşte şi se mişcă întreaga lume. Energia duhovnicească, Duhul lui Dumnezeu,
pătrunde totul, sfinţeşte totul, însufleţeşte totul…Daca
n-ar fi însufleţit Duhul Sfânt toată natura, organică şi anorganică, n-ar fi putut
exista lumea creată cu toată măreţia ei, aşa cum se prezintă ea în faţa
privirii noastre. Lumea a fost creată prin revărsarea dragostei lui Dumnezeu,
iar dragostea lui Dumnezeu este ceea ce se numeşte energie duhovnicească. Totul este creat şi se mişcă prin dragostea lui
Dumnezeu, prin dragostea Duhului, în El trăim şi ne mişcăm şi
suntem, precum spunea Apostolul Pavel.
Totul trăieşte, totul se mişcă, totul se însufleţeşte prin Duhul Sfânt, fiindcă
El “pretutindenea este şi toate le
împlineşte”. V-aţi gândit vreodată ce însemnătate
are pentru noi şi pentru întreaga natură acea minunată frumuseţe a lui
Dumnezeu care străluceşte în toată lumea? De unde este frumuseţea? De ce există frumuseţea? Putem noi oare să gândim că
frumuseţea are numai un scop practic, utilitar? Sigur că nu! Frumuseţea străluceşte în toată lumea
şi Dumnezeu ne-o arată chiar şi în cele mai gingaşe, în cele mai slabe fiinţe. Dacă
natura ascunde în sine atâta frumuseţe, forţă, putere şi propovăduieşte despre
ea, atunci ce putem spune despre izvorul acestei puteri şi frumuseţi – ce putem
să spunem despre Domnul Însuşi? El
este izvorul acestei frumuseţi şi puteri, El toate le pătrunde, toate le umple.
Măreţia uimitoare a forţelor naturii nu este altceva decât manifestarea
însufleţirii întregii naturi despre care v-am vorbit. În tot
ce ne înconjoară este prezent Duhul Sfânt. El „pretutindenea este şi toate le împlineşte“, totul
este pătruns de puterea Duhului lui Dumnezeu şi de dragostea Lui. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani,
a spus exact ce vă spun acum, cu cuvinte foarte simple: “Cele
nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică
veşnica Lui putere şi dumnezeire”(Romani 1, 19-20). În natură se poate observa
puterea lui Dumnezeu, deci sunt fără cuvânt de apărare toţi cei
care sunt orbi şi nu vor să vadă că Duhul Sfânt este pretutindeni. Sunt orbi şi
surzi cei care nu simt măreţia frumuseţii, cei care nu simt suflarea Duhului
Sfant în tot ce ne înconjoară, şi de aceea sunt fără cuvânt de apărare. Chiar dacă n-au auzit de la oameni propovăduirea
despre Dumnezeu, natura însăşi propovăduieşte despre El…
Duhul
Sfânt mai este numit „Vistierul bunătăţilor”. Al căror bunătăţi? Al tuturor bunătăţilor, nu doar
al celor pe care le caută oamenii mândri şi încrezuţi, care s-au lipit de cele
pământeşti. Duhul Sfânt este izvorul tuturor bunurilor, mai ales al celor
duhovniceşti, El este Dătătorul puterilor înalte ale duhului omenesc, El îşi
revarsă dragostea asupra a tot ceea ce este viu şi cu această dragoste ne mângâie.
Toţi cei care merg pe calea lui Hristos, care îşi poartă crucea,
simt ajutorul Duhului Sfânt şi dragostea Lui care îi întăreşte…Scopul vieţii
noastre constă în a fi părtaşi dumnezeirii. Dar cum putem deveni partaşi
dumnezeirii? Prin comuniunea cu Duhul Sfânt, fiindcă duhul
nostru este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Prin faptul de a te împărtăşi de Duhul Sfânt, de a fi în
permanentă comuniune cu El. Este sarcina cea mai înaltă şi mai
sfântă a vieţii omeneşti.Cum să dobândeşti această comuniune cu Duhul lui
Dumnezeu? Cum să primeşti această
măreaţă mângâiere — mângâierea dragostei Duhului Sfânt? În ce şi când avem
comuniune cu Duhul lui Dumnezeu? Întâi de toate, în rugăciune.Orice om care a avut comuniune cu
Duhul Sfânt a fost întotdeauna nevoitor al rugăciunii. Un exemplu poate fi Cuviosul Serafim
de Sarov, care 1000 de zile şi nopţi le-a petrecut îngenunchiat pe o piatră,
rugându-se lui Dumnezeu. Doar cel
care se roagă astfel poate avea comuniune deplină cu Dumnezeu. Prin
rugăciune neîncetată şi prin îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu atingeau
sfinţii curăţia inimii, eliberarea ei prin Duhul Sfânt de orice întinăciune. De aceea este mare însemnătatea ultimelor cuvinte
ale rugăciunii Sfântului Duh: „Vino
şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea”. Să strigăm neîncetat spre Duhul Sfânt: „Împărate
ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Carele pretutindenea eşti şi toate le
împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te
sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte,
Bunule, sufletele noastre”. Şi El va veni şi Se va
sălăşlui întru noi şi ne va face din întinaţi şi păcătoşi, sfinţi şi drepţi.
