duminică, 30 iunie 2013

gânduri pe marginea rugăciunii către Duhul Sfânt

 

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului”. Acesta este Mângâietorul nostru, acel Mângâietor pe Care L-a trimis Domnul Iisus Hristos ucenicilor Lui când S-a înălţat de la ei la ceruri. El a spus: N-am să vă las orfani, vă voi trimite vouă pe Duhul Sfânt, Mângâietorul; El vă va aminti vouă toate câte v-am spus mai înainte. Şi aceasta s-a împlinit: n-au rămas orfani ucenicii Lui, nici lumea creştină. S-a înălţat de la noi Domnul Iisus Hristos, dar locuieşte printre noi Duhul Sfânt, Mângâietorul, pe Care El ni L-a trimis. El este Mângâietorul nostru, Cel care umple golul inimilor noastre, Care alungă de la noi tristeţea. El este Cel ca­re poate mângâia cu adevărat. Sunt mulţi cei care nu cred în Dumnezeu, care nu-L cunosc pe Duhul Sfânt, care nu se roagă Lui şi care zac într-o stare de grea întristare. Conştiinţa golului şi a nimicniciei vieţii proprii le umple sufle­tul. Şi şovăiesc, se întristează şi suferă fără nici un sens în viaţa lor şi nu rareori îşi încheie viaţa prin sinucidere. Ei nu-L cunosc pe Duhul Sfânt, nici nu-L caută pe El, pentru că nu L-au cunoscut, pentru că trăiesc fără Dumnezeu. Ei nu simt mângâierea deplină, profundă, acea mângâiere pe care o încearcă inimile creştinilor...Ne mângâie Duhul Sfânt şi pe noi, pe toţi, care suntem departe de sfinţe­nia creştinilor de odinioară, ne mângâie atunci când în vremea necazurilor re­cunoaştem în inimile noastre că sunt meritate aceste necazuri, aceste întristări, când ne îndreptăm mintea şi ochii duhovniceşti în inima noastră şi vedem acolo mulţime de păcate şi necurăţie, când ne vom căi şi vom spăla necurăţia inimii noastre şi-L vom chema: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului” — tot atunci va veni Mângâietorul şi va da cea mai deplină mângâiere. Trebuie să doreşti din toată inima această mângâiere, s-o cauţi, să fii vrednic de ea, să-ţi curăţeşti inima, fiindcă într-o inimă necurată nu este loc pentru Duhul Sfânt. Astfel ne mângâie Duhul Sfânt pe noi, pe cei slabi şi atât de departe de acea desăvârşire pe care o cere Hristos. Duhul Sfânt este numit Duhul Adevărului, fiindcă în El şi numai în El este toată deplinătatea adevărului. Adevă­rul îl cunoaşte doar cel care are comuniune cu Duhul Sfânt. Adevărul îl ştie numai acela care primeşte harul Duhului Sfânt, care-şi îndreaptă gândurile şi simţurile pe calea adevărului. Sunt mulţi oameni care caută adevărul acolo unde acesta nu este, care nu ştiu că tot adevărul este în Duhul Sfânt…Adevărul autentic, adevărata profunzime a cunoaşterii, profunzimea sentimentelor se află doar în comuniunea cu Duhul Sfânt, fiindcă Duhul Sfânt este plinătatea oricărui adevăr. Sfinţii Apostoli au fost simpli pescari, necărturari. Majoritatea cuvioşilor şi sfinţilor au fost oameni neştiutori de carte, dar Duhul Sfânt, pe Care L-au atras în inimile lor, i-a făcut purtători ai adevărului. Cine, oare, mai mult decât Sfinţii Apostoli, a cunoscut adevărul şi l-a propovăduit întregii lumi creş­tine?

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Carele pretutindenea eşti şi toate le împlineşti…“ Ce înseamnă „Carele pretutindenea eşti şi toate le împlineşti? În limba slavonă cuvântul „împlineşte” înseamnă cel ce le umple. Iată, în acest sens trebuie să pătrundem! Trebuie să cunoaştem că prin El trăieşte întreaga făptu­ră, fiindcă El este Dătătorul de viaţă. Nu-L cunosc şi nu-L vor cunoaşte învăţaţii pe Duhul Sfânt, nu vor şti de unde s-a creat viaţa. Este cea mai mare enigmă pentru ştiinţă. Din cele mai vechi timpuri ştiinţa a încercat să pătrundă în taina vieţii şi să explice cum din natura moartă a apărut brusc viaţa. De unde vine ea?...Această putere de viaţă o poate da doar Acela Care dă viaţă la toate, Care este începutul vieţii – Duhul Sfânt…Cerurile sunt create cu cuvântul lui Dumnezeu, cu Duhul lui Dumnezeu. Cu Duhul gurii lui Dumnezeu au fost create toate puterile cereşti. Duhul lui Dumnezeu a însufleţit şi primul trup al omului, creat de El din tina pământu­lui, trupul lui Adam…Numai Duhul Sfânt dă viaţă, numai de la Duhul Sfânt începe orice viaţă şi este absurd să cauţi un alt izvor de viaţă. Ce este sufletul omenesc? Ce este duhul omenesc?...Duhul omenesc este suflarea Duhului Sfânt. Dar să nu credeţi că doar duhul omenesc îşi are început de la Duhul lui Dumnezeu. Totul este creat, totul trăieşte şi totul se mişcă doar cu acea energie duhovnicească, izvorul căreia este Însuşi Duhul Sfânt. Cu energia duhov­nicească, puterea Duhului Sfânt, care este izvorul oricărei energii materiale – doar cu această energie trăieşte şi se mişcă întreaga lume. Energia duhovni­cească, Duhul lui Dumnezeu, pătrunde totul, sfinţeşte totul, însufleţeşte to­tul…Daca n-ar fi însufleţit Duhul Sfânt toată natura, organică şi anorganică, n-ar fi putut exista lumea creată cu toată măreţia ei, aşa cum se prezintă ea în faţa privirii noastre. Lumea a fost creată prin revărsarea dragostei lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu este ceea ce se numeşte energie duhovnicească. Totul este creat şi se mişcă prin dragostea lui Dumnezeu, prin dra­gostea Duhului, în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum spunea Apostolul Pavel. Totul trăieşte, totul se mişcă, totul se însufleţeşte prin Duhul Sfânt, fiindcă El pretutindenea este şi toate le împlineşte. V-aţi gândit vreodată ce însemnătate are pentru noi şi pentru întreaga na­tură acea minunată frumuseţe a lui Dumnezeu care străluceşte în toată lumea? De unde este frumuseţea? De ce există frumuseţea? Putem noi oare să gândim că frumuseţea are numai un scop practic, utilitar? Si­gur că nu! Frumuseţea străluceşte în toată lumea şi Dumnezeu ne-o arată chiar şi în cele mai gingaşe, în cele mai slabe fiinţe. Dacă natura ascunde în sine atâta frumuseţe, forţă, putere şi propovăduieşte despre ea, atunci ce putem spune despre izvorul acestei puteri şi frumuseţi – ce putem să spunem despre Domnul Însuşi? El este izvorul acestei frumuseţi şi puteri, El toate le pătrunde, toate le umple. Măreţia uimitoare a forţelor naturii nu este altceva decât manifestarea însufleţirii întregii naturi despre care v-am vorbit. În tot ce ne înconjoară este prezent Duhul Sfânt. El „pretutindenea este şi toate le împlineşte“, totul este pătruns de puterea Duhului lui Dumnezeu şi de dragostea Lui. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, a spus exact ce vă spun acum, cu cuvinte foarte simple: Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire (Romani 1, 19-20). În natură se poate observa puterea lui Dumnezeu, deci sunt fără cuvânt de apărare toţi cei care sunt orbi şi nu vor să vadă că Duhul Sfânt este pretutindeni. Sunt orbi şi surzi cei care nu simt măreţia frumuseţii, cei care nu simt suflarea Duhului Sfant în tot ce ne înconjoară, şi de aceea sunt fără cuvânt de apărare. Chiar dacă n-au auzit de la oameni propovăduirea despre Dumnezeu, natura însăşi propovăduieşte despre El…

Duhul Sfânt mai este numit „Vistierul bunătăţilor. Al căror bunătăţi? Al tuturor bunătăţilor, nu doar al celor pe care le caută oamenii mândri şi încrezuţi, care s-au lipit de cele pământeşti. Duhul Sfânt este izvorul tuturor bunurilor, mai ales al celor duhovniceşti, El este Dătătorul puterilor înalte ale duhului omenesc, El îşi revarsă dragostea asupra a tot ceea ce este viu şi cu această dragoste ne mângâie. Toţi cei care merg pe calea lui Hristos, care îşi poartă crucea, simt ajutorul Duhului Sfânt şi dragostea Lui care îi întăreşte…Scopul vieţii noastre constă în a fi părtaşi dumnezeirii. Dar cum putem deveni partaşi dumnezeirii? Prin comuniunea cu Duhul Sfânt, fiindcă duhul nostru este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Prin faptul de a te împărtăşi de Duhul Sfânt, de a fi în permanentă comu­niune cu El. Este sarcina cea mai înaltă şi mai sfântă a vieţii omeneşti. Cum să dobândeşti această comuniune cu Duhul lui Dumnezeu? Cum să primeşti această măreaţă mângâiere — mângâierea dragostei Duhului Sfânt? În ce şi când avem comuniune cu Duhul lui Dumnezeu? Întâi de toate, în rugăciune. Orice om care a avut comuniune cu Duhul Sfânt a fost întotdeauna nevoitor al rugăciunii. Un exemplu poate fi Cuviosul Serafim de Sarov, care 1000 de zile şi nopţi le-a petrecut îngenunchiat pe o piatră, rugându-se lui Dumnezeu. Doar cel care se roagă astfel poate avea comuniune deplină cu Dumnezeu. Prin rugăciune neîncetată şi prin îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu atingeau sfinţii curăţia inimii, eliberarea ei prin Duhul Sfânt de orice întinăciune. De aceea este mare însemnătatea ultimelor cuvinte ale rugăciunii Sfântului Duh: Vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea. Să strigăm neîncetat spre Duhul Sfânt: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Carele pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Şi El va veni şi Se va sălăşlui întru noi şi ne va face din întinaţi şi păcătoşi, sfinţi şi drepţi.

(fragmente din Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, Bucureşti, 2009)