Politica socială şi religioasă a împăratului
Constantin cel Mare a avut un evident caracter creştin. El a promovat
demnitatea publică a creştinilor, a consacrat duminica ca zi de odihnă obligatorie
în tot imperiul, atât pentru creştini, cât şi pentru păgâni, a emis monede cu
monograma creştină şi a inaugurat o nouă capitală creştină la Constantinopol,
simbol al renaşterii şi înnoirii religioase şi social-politice a imperiului
roman. Biserica a fost încurajată şi sprijinită sa-şi organizeze sinoade pentru
apărarea învăţăturii de credinţă şi a unităţii ei. Clerul a fost scutit de
impozite, a primit permisiunea de a ocupa funcţii publice şi a fost interzis
accesul în rândul clerului al celor consideraţi nedemni. Au fost restituite
comunităţilor creştine bunurile confiscate în timpul persecuţiilor (pământuri,
grădini, capele, cimitire). Comunităţile creştine au fost sprijinite să-şi
construiască şi să-şi administreze patrimoniul în vederea asigurării educaţiei
creştine şi ajutorării celor nevoiaşi. Pe fondul libertăţii religioase s-a
putut dezvolta şi organiza viaţa liturgică, arta şi arhitectura creştină au
luat un avânt deosebit, construindu-se biserici noi pe întreg teritoriul
imperiului. În anul 335 împăratul Constantin cel Mare a inaugurat Biserica
Învierii din Ierusalim, iar mama sa Elena a făcut pelerinaj la Ierusalim pentru
aflarea cinstitului lemn al Sfintei Cruci şi înălţarea acesteia de către episcopul
Macarie la 14 septembrie 335. A fost promovată educaţia în familia creştină şi
virtuţile creştine: cumpătarea, milostenia, evlavia, dreptatea faţă de supuşi,
iubirea de familie, fidelitatea, postirea, rugăciunea. Constantin a fost
preocupat şi de educaţia creştină a copiilor săi, a preţuit-o în mod deosebit
pe mama sa Elena, emiţând şi o monedă cu chipul acesteia. Constantin cel Mare a
văzut în Biserică un factor de educaţie, sprijinind-o în acest sens. De
asemenea a confecţionat 50 de codici ai Sfintei Scripturi. Constantin şi Elena au
avut o grijă deosebită faţă de cei nevoiaşi, săraci, orfani, bolnavi, văduve.
Actualizarea principiilor politicii religioase, sociale, legislative şi
filantropice a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena poate avea un rol deosebit şi poate fi de
mare folos în societatea contemporană.
Pr. Ioan
Scutea (Retiş)