“Un om îmbunătăţit, un om cu sufletul bun purifică spaţiul prin care trece. El este ca o ploaie pe timp de secetă, aduce viaţă fără să ştie, luminează şi despovărează fără să facă nimic. În jurul unui om bun timpul curge altfel. În jurul unui om bun se respiră mai uşor, se gândeşte mai profund, se iubeşte mai intens. În preajma omului bun poţi să devii om bun.
Omul bun nu e neapărat celebru. Adeseori neştiut trece printre noi şi la fel ca şi aerul care nu se vede, el este cel care ne menţine în viaţă toate părţile bune ale sufletului. Omul bun e sursa “oxigenului” cu care se hrăneşte sufletul. Dacă mai există bunătate în oameni, cu siguranţă pe undeva încă mai există surse ale bunătăţii. Fie ca bunătatea din noi să crească şi să devină izvor de viaţă pentu toţi cei din preajma noastră.”