Daniela PÃNÃZAN LÕRINCZI
Da, FIECARE ZI ESTE UN MIRACOL! Pentru că trăim, pentru că suntem sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefericiţi, trişti sau bucuroşi, pentru că iubim sau suntem iubiţi, pentru ceea ce oferim sau păstrăm pentru noi, pentru că suntem indiferenţi, ignoranţi sau nepăsători, pentru că primim ceea ce merităm sau nu merităm, pentru că murim şi înviem într-o singură zi de sute de ori...
Da, FIECARE ZI ESTE UN MIRACOL! Pentru că învăţăm să trăim, să iubim, să oferim, să cerem, să răbdăm, să facem, să dorim, să credem, să aşteptăm, să fiinţăm...
Da, FIECARE ZI ESTE UN MIRACOL! Toţi căutăm fericirea, confortul, stăpânirea de sine, liniştea, iubirea, să avem cât mai multe, să fim buni sau faini şi cu cât căutăm mai mult acestea devenim tot mai nemultumiţi de condiţia noastră şi suferim, plângem, ne răzvrătim, suntem nefericiţi, nu ne mai găsim nici liniştea, nici echilibrul, nici iubirea...
Toţi vrem să o ducem bine, să avem bani cât mai mulţi, funcţii, să ne aprecieze ceilalţi, să le dovedim celor din preajma noastră că suntem superiori, învăţaţi, cultivaţi, manieraţi...
Şi aproape toţi sfârşim prin a fi mai răi, aroganţi, mândri, insensibili, sfidători... şi-ntr-un final tot mai nefericiţi deşi avem poate mai mult decât ne-am dorit vreodată...
Şi cu toate acestea, FIECARE ZI ESTE UN MIRACOL! Pentru că învăţăm să ne controlăm fiinţarea, iubirea, limitele, normalitatea, dezamăgirile, suferinţele, pentru că învăţăm SĂ MULŢUMIM!
Învăţăm că viaţa este grea deşi greutatea ei depinde cel mai mult de propria noastră voinţă şi de capacitatea de a lupta, învăţăm că viaţa este dură cu cei nepregătiţi s-o înfrunte, deşi aceştia sunt mai înţelepti pentru că nu acceptă lupta cu puteri nevăzute.
Învăţăm că Fericirea nu există iar Iubirea poate să fie mai rea decât ura, deşi ele se ascund deseori sub imaginea indiferenţei şi a nepăsării...
Şi cu toate acestea, FIECARE ZI ESTE UN MIRACOL! Descoperim în noi puteri nebănuite, unii ne întoarcem la Dumnezeu, alţii ne îndepărtăm tot mai mult, convinşi că El ar fi pricina nefericirii noastre.
Avem revelaţia că suntem buni şi că ceilalţi au nevoie de ajutorul nostru dar ne trezim că de fapt noi nu putem trăi fără ceilalţi, că în ei se află dragostea noastră, pe care am tot căutat-o aiurea prin lume.
Şi ajungem ziua în care ne este teamă până şi de noi înşine, ne este teamă să nu pierdem ceea ce am adunat cu atâta muncă, pasiune, să nu pierdem agoniseala trudei noastre, să nu rămânem în pagubă, să nu ne fure ceilalţi, să nu-şi bată joc de noi...
Şi ne este teamă să înfruntăm adevărul, să rămânem fără mediocritatea şi rutina de fiecare zi, care ne asigură confortul şi, credem noi, bunăstarea...
Şi cu toate acestea, FIECARE ZI ESTE UN MIRACOL! Învăţăm să trăim şi fără oamenii pe care i-am iubit dar care
ne-au trădat iubirea, fără agoniseala noastră preţioasă, fără să ne bucurăm de roadele muncii noastre...
Învăţăm că Fericirea înseamnă să dăruiesti, nu să primeşti, că Iubirea este Abandon şi Sacrificiu, că suferinţa şi durerea sunt stările obişnuite ale existenţei noastre chinuite iar stările de Bucurie nu vin decât pentru a le compensa şi-a ne aduce aminte de Dumnezeu, pentru că SINGUR DUMNEZEU ESTE IUBIRE!
Am ajuns la convingerea că nimic nu este mai important decât propria noastră mântuire, fiindcă într-o zi vom da socoteală pentru tot ceea ce spunem, facem sau gândim.
Ceilalţi, chiar dacă îi iubim sau ne iubesc, sunt trecători prin viaţa noastră şi oricând pot să plece sau să revină în noi şi chiar dacă îi reprimim, totul este iterativ în viaţa omului iar o ceartă cere o alta, un gând rău un altul, o palmă o alta si tot aşa, atâta timp cât permitem acestea în existenţa noastră.
Iar când ne dăm seama că am tolerat iubirea (nu că a fost doar a noastră!), că răsplata ei presupune sacrificii zadarnice, este prea târziu. Suntem îmbătrâniţi în plină
tinereţe şi ne resemnăm spunându-ne că asta este soarta omului, trebuie să sufere şi să accepte că este un nefericit.
Ar trebui să vorbesc lumii despre Dragoste, despre Fericire, despre Suferinţă sau despre Tristeţe...
Ar trebui să povestesc tuturor trăirile mele spirituale, visele si idealurile mele, ca să ştie şi ceilalţi cât de mare este Preţul Fericirii unui om care înţelege că Iubirea este cea mai preţioasă comoară a inimii omului, că viaţa este prea scurtă ca să gândim la ceilalţi altfel decât cu Iubire, fiindcă DUMNEZEU ESTE IUBIRE.
Dacă ar fi să scriu acum un roman, l-aş intitula TIMPUL IUBIRII. Eu cred că fiecare vârstă, copilăria, adolescenţa, tinereţea, maturitatea, are o mare Iubire şi numai oamenii de calitate şi de valoare ştiu să treacă de la una la alta, să nu trăiasca niciodată nici în trecut, nici în viitor, ci doar în prezent. Fiindcă iubirea este precum un abur, acum este, mâine nu mai este. Şi-apoi, în zadar sunt toate sforţările noastre.
Viaţa trece, oamenii vin şi pleacă iar noi rămânem cu amintirile din care nu mai putem să ieşim ca să retrăim Iubirea. Noroc că Timpul Iubirii este veşnic, că niciodată nu este prea târziu pentru o Iubire şi mai mare, că sper în Iubire, fiindcă Iubirea mea trebuie să fie tot mai multă, până în clipa când voi pleca din această viaţă!
De aceea, cred cu sinceritate că FIECARE ZI ESTE UN MIRACOL!
Fiecare Zi, fiecare Bucurie, fiecare Tristeţe, fiecare Suferinţă, fiecare Boală, fiecare Necaz, fiecare Durere, fiecare Dor este UN MIRACOL al fiinţării fiecărui om care îşi caută în această viaţă Iubirea, Împlinirea, Mulţumirea, Fericirea!
FIECARE OM ESTE UN MIRACOL prin felul cum înţelege să iubească, să ocrotească, să existe, să dăruiască!
Întreaga existenţă să ne fie UN MIRACOL!