joi, 28 februarie 2013

de Cătă Şulumberchian
Aşteaptă-mă într-o seară cu lună plină la fereastră, când stelele se vor aprinde pe bolta cerească voi veni şi te voi răpi. Te voi duce pe un covor de lumină tivit cu steluţe aurii. Vom pluti deasupra tuturor şi ne vom opri într-o misterioasă poiană...o poiană adormită.
 Nu vom tulbura liniştea ce ne înconjoară, vom vorbi...tăcând. N-am să-ţi ofer un tron precum meriţi, dar te voi învăţa să simti firele de iarbă cum cresc la picioarele noastre, te voi învăţa să asculţi glasul tăcerii...al tăcerii ce ne înconjoară. Singurul care ne va tulbura va fi un mic greieraş care va cânta un imn de bun venit în această împărăţie. El va trezi toate vieţuitoarele şi plantele, care îti vor face aceeaşi urare. Pentru un timp vei uita supărările şi tristeţile care au fost în sufletul tău. Eu voi fi acelasi pescăruş capricios şi plin de curiozităţi...
Ce este mai frumos decât să fii stăpânul acestui loc atât de fermecator, iar eu pajul unei fiinţe atât de dragi !?
Când zorii îşi vor face apariţia, vestindu-ne prin geana de aur şi de purpură a soarelui, eu îmi voi lua zborul şi mă voi întoarce în universul meu. Luna şi stelele care înotau în negrele şi îndepartatele adâncuri ale nemărginirii se vor retrage în împărăţia lor. Ţie îţi va fi somn şi vei adormi. Intr-un târziu te vei trezi şi te vei întreba :
- Ce-a fost oare?
O noapte de vis...sau un vis de-o noapte?
Nu vei şti niciodata...