joi, 28 februarie 2013


Pr. Sebastian Toma (Movile)
 
Dragi creştini şi cititori de pe Valea Hârtibaciului, vă aducem la cunoştinţă că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25 octombrie 2011, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod în legătură cu declararea de către Patriarhia Română a anului 2013 ca „Anul omagial al Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena” care a fost aprobat în Şedinţa de lucru din 7 noiembrie 2011, dat fiind faptul că se împlinesc 1700 de ani de la Edictul de toleranţă de la Milano din anul 313. În acest context se vor organiza pe tot parcursul anului 2013 o serie de manifestări care vor consta în: Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio TRINITAS, TRINITAS TV, ZIARUL LUMINA) va realiza programe şi emisiuni, filme documentare, materiale publicistice etc. pentru promovarea, în anul 2013, a „Anului omagial al Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena”. În acest scop se va solicita colaborarea centrelor eparhiale pentru identificarea în biserici şi mănăstiri, precum şi în biblioteci, a celor mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii, reprezentând pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena. De asemenea pe tot parcursul acesui an se vor realiza studii, comentarii şi bibliografii cu conţinut patristic, istoric, dogmatic, liturgic, catehetic, pastoral, social-filantropic şi ecumenic pentru prezentarea „Anului omagial al Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena”. La nivelul Patriarhiei Române se va organiza un congres internaţional, ale cărui rezultate vor fi publicate într-un volum academic, iar la nivelul eparhiilor şi al instituţiilor de învăţământ teologic, se vor organiza dezbateri, colocvii şi seminarii pe tema “Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii”. Se vor organiza expoziţii de icoane, fresce, mozaicuri reprezentând pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena; pelerinaje la Roma, Milano, Constantinopol, Ierusalim, Niş, precum şi în alte locuri unde se află vestigii ale ctitoriilor Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena;se va publica un album omagial consacrat „Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena în evlavia ortodoxă”. Patriarhia Română va emite o medalie jubiliară cu Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena. Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2013 se va trata tema „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii”, cu posibilitatea aprofundării acesteia la una din conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie. În luna octombrie la Palatul Patriarhiei se va organiza o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema „2013 - Anul omagial al Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena”, precum şi o expoziţie tematică cuprinzând cele mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri, vitralii, fotograme, reprezentând pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, precum şi biserici şi mănăstiri reprezentative cu hramul “Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena”.
În acest context în paginile foii noastre religioase veţi putea lectura şi dumneavoastră, cititorii ziarului nostru, articole scrise de preoţii din protopopiatul Agnita şi care vor conţine teme ca: Persecuţiile religioase până la Constantin cel Mare, Viaţa Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Postul cel Mare – calea spre Înviere, Edictul de la Mediolanum, Sfântul Constantin cel Mare şi sinodul I ecumenic - Niceea, 325, Impactul reformelor împăratului Constantin cel Mare asupra imperiului şi evoluţiei creştinismului, Viaţa creştină în imperiul bizantin, Influenţa reformelor împăratului Constantin cel Mare asupra evoluţiei vieţii bisericeşti în Răsărit, Sfântul Constantin cel Mare şi bisericile ortodoxe din Agnita. De asemenea vom pubilca  în numerele următoare poze cu icoane ale Sfinţilor Împăraţi din Bisericile de pe  Valea Hârtibaciului şi  istoricul Bisericilor ce poartă acest hram. Pentru început aveţi alături icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care apar de cele mai multe ori încadrând Sfânta Cruce, icoană aparţinând Bisericii Ortodoxe Sf. Nicolae din Movile. Ea este picată pe lemn în secolul XVIII, când încă se scria cu litere chirilice şi aminteşte de pelerinajul împărătesei Elena la Ierusalim pentru aflarea cinstitului lemn al Sfintei Cruci şi înălţarea acesteia de către Episcopul Macarie (14 sept. 326). Această frumoasă icoană, dar şi altele le puteţi vedea în Movile, în cadrul Colecţiei de icoane şi obiecte bisericeşti Sf. Nicolae.
Aşteptăm de adresa redacţiei ortodoxiapevaleahartibaciului@yahoo.com 
şi alte sugestii din partea cititorilor.