Noi pomenim pe sfintele femei mironosițe, care s-au dus la mormânt cu miresme pregătite și cumpărate de ele ca să aducă cinstire Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sigur că femeile au știut că Domnul Hristos a fost uns cu miresme de Iosif și de Nicodim. E amintit acest lucru în Sfânta Evanghelie de la Ioan, și știind ele aceasta n-au fost mulțumite numai cu câte miresme au adus cei doi, ci au vrut și ele să aducă ceva Domnului Hristos. Sfântul Evanghelist Marcu spune că femeile mironosite au cumpărat miresme, dar Sfântul Evanghelist Luca spune că au pregătit miresme. Acum cum este? Au pregătit sau au cumpărat? Au si cumpărat, dar au si pregătit. Cum? Au cumpărat ce nu aveau, si au pregătit din ceea ce au cumpărat cu ceea ce aveau ele, probabil având si ele ceva. Deci, au pregătit miresme din ceea ce au procurat si din ceea ce au cumpărat. Si s-au dus cu miresmele pe care le-au pregătit, să ungă trupul Domnului Hristos. Dar le-au pregătit degeaba. De ce? Pentru că atunci când au mers la mormânt au constatat că Domnul Hristos nu mai este acolo, că a înviat din morti. Li s-a spus de către un înger c-a înviat din morti. Si atunci n-au mai întrebuintat miresmele, dar Domnul Hristos le-a primit dorinta lor de a-L cinsti. Pentru că a venit vorba de a cumpăra si de a pregăti miresme, ar putea pune cineva întrebarea: oare cât au plătit femeile pentru ceea ce au cumpărat, ca să pregătească miresmele? Cât au plătit? Că Sfântul Evanghelist Marcu spune că au plătit, că le-au cumpărat. Când cumperi plătesti. Nu ni se spune cât au plătit pentru cât au cumpărat. De ce oare? Pentru că tot Sfântul Evanghelist Marcu spune că femeia aceea care L-a uns pe Domnul Hristos cu miresme, în viată fiind El, înainte de moarte, a întrebuintat mir care putea fi vândut cu mai mult de 300 de dinari. Stiti cât valorează 300 de dinari. Pretul a 300 de zile de lucru. De unde stim? Stim că este o pildă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în care se spune că cei care s-au tocmit cu un stăpân ca să lucreze în vie, au primit un dinar pe zi. Deci, dacă într-o zi de lucru primeai un dinar, înseamnă că 300 de dinari era pretul a 300 de zile de lucru. Asa de mult a costat mirul acela pe care l-a vărsat femeia peste Domnul Hristos. Nu ni se spune însă cât a costat ceea ce au cumpărat femeile mironosite ca să pregătească mir. Oare de ce? Eu mă gândesc că de aceea n-a spus Sfântul Evanghelist Marcu aceasta, pentru că ceea ce au adus femeile la mormântul Mântuitorului, ceea ce au vrut ele să aducă drept cinstire Mântuitorului, nu are pret. Nu poate fi pretuit cu nimic. De ce? Pentru că femeile si-au pus în miresmele acelea toată inima lor. Inima nu costă. Inima lor si-au pus în miresme! Si atunci cât a costat? A costat inima mironositelor. Or asa ceva nu se poate pretui în bani. De ce mi-a venit mie în minte gândul acesta? Asa, citind de mai multe ori, si totdeauna cu bucurie, o scrisoare a Sfântului Apostol Pavel nebăgată în seamă de multi si care este cuprinsă în Sfânta Scriptură, în Noul Testament, si anume Epistola către Filimon. Ce se spune în Epistola către Filimon? Înainte de toate, Epistola către Filimon e o scrisoare de recomandare pe care Sfântul Apostol Pavel i-a dat-o unui rob fugar din casa lui Filimon. Pe robul fugar îl chema Onisim. Sfântul Apostol Pavel l-a câstigat pentru credinta crestină si l-a trimis înapoi la stăpânul său, pe care Sfântul Apostol îl cunostea. Si i-a scris o scrisoare de recomandare. Nu l-a trimis cu mâna goală, ci l-a trimis cu o scrisoare ca să-l primească cu bunăvointă Filimon. Si acum să vedem ce frumos spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filimon. Zice, vorbind despre Onisim, despre robul lui fugar: „Pe acesta ti l-am trimis, pe el însusi, adică inima mea” (Filimon 1, 12). Deci ce trimit? Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Ti-l trimit pe el, pe omul acesta care a fugit de la tine. Dar să stii că acesta nu-i un om oarecare, ci inima mea. Îmi pun inima mea în el. Îl primesti pe el, zice: „cum m-ai primi pe mine“. „Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine!”. Eu cred că la asa ceva s-au gândit femeile mironosite. Da. Aici nu-i pret mare sau mic, e inima noastră. Inima mea Doamne Ti-o dau aici când îti aduc miresmele. Si aceasta nu se poate plăti, si de aceea Sfântul Evanghelist n-a scris cât a costat ce-au cumpărat ele pentru miresme. Ti-l trimit pe el, zice Sfântul Apostol Pavel, chiar inima mea. Îti dau mirul acesta Doamne, vreau să-Ti dau mirul acesta, să stii că-Ti dau chiar inima mea, a putut zice fiecare dintre mironosite. Primeste-l pe el Doamne, cum m-ai fi primit pe mine. Ori mirul acesta, ori eu, e acelasi lucru. Ori mirul acesta, ori inima mea, e acelasi lucru. Asa zice Sfântul Apostol Pavel despre Onisim. „Ti-l trimit pe el chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine”. Sunt niste lucruri care te coplesesc. Te fac mic sau te ridică prin puterea lui Dumnezeu. Asa a fost atunci, dar acum cum e? Mai putem noi să dăm ceva Domnului Hristos cum au dat femeile mironosite? Asa cum au dat ele nu putem. Dar putem să dăm dorinta noastră de cinstire fată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Care-i mirul nostru acuma? Avem si noi un mir de dat? Dacă avem, care-i mirul nostru? Să ne amintim o alcătuire pe care ati auzit-o poate-n Postul Pastilor. Ea zice asa: „Lacrimi dă-mi mie Dumnezeule ca oarecând femeii păcătoase, si mă învredniceste să ud preacuratele Tale picioare, care pe mine din calea rătăcirii m-au izbăvit. Si mir de bună mireasmă să aduc Tie, viată curată întru pocăintă mie agonisită, ca să aud si eu glasul Tău cel dorit”. Ce-ti aduc Doamne? As vrea să-Ti aduc lacrimi si n-am. Dă-mi lacrimi ca să-Ti aduc lacrimi. As vrea să-Ti aduc mir ca femeia păcătoasă, dar n-am. Dă-mi Tu ceea ce ar trebui să-Ti aduc. Viată curată, mirul meu este viată curată întru pocăintă mie agonisită. Deci, viata curată agonisită, câstigată prin pocăintă, este mirul nostru! [...] Si acum, având în vedere toate lucrurile acestea, ne mai rămâne ceva. Ne rămâne să stim că lui Dumnezeu nu-I aducem anumite lucruri, anumite părti din viata noastră, ci toată viata noastră trebuie să fie o slujire adusă lui Dumnezeu. Tot ce facem pentru Dumnezeu este mirul nostru. Tot ce facem pentru Dumnezeu este cinstirea noastră. Tot ce facem pentru Dumnezeu este izvor de bucurie pentru noi. Femeile mironosite s-au dus la mormânt, nu L-au găsit pe Domnul Hristos, dar au găsit bucuria învierii Lui. Nu se poate să-I dai ceva lui Dumnezeu si să nu primesti ceva de la Dumnezeu. Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Si mai spun ceva frumos. În Sâmbăta lăsatului sec de carne când este Sâmbăta mortilor, este un cuvânt în Sinaxarul din acea zi, un cuvânt al Sfântului Atanasie cel Mare, care zice asa: „Cel ce unge cu miresme pe altul, el mai întâi miroase frumos”. Ce înseamnă aceasta? Că orice bine pe care îl facem în lumea acesta este un fel de mir, si dacă facem un bine pentru altul, ne rămâne si nouă, si noi rămânem îmbogătiti cu binele făcut, chiar dacă binele pe care l-am făcut nu este anume pentru noi, ci este pentru altcineva. Pentru că nu poti unge cu miresme pe cineva fără ca tu însuti să te împărtăsesti mai întâi de mirosul frumos al mirului. … Să înmultim mirul în lumea aceasta ca să mirosim noi însine frumos si atunci vom putea să ducem Domnului Hristos nu numai fapte singuratice, ci mai ales inima noastră. Să nu uităm cuvântul: Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine.
