MERG ÎNCET ŞI DAU DE BINE,
Răul se ţine de mine.
Plec iute să scap de rău,
Răul-în piciorul meu:
Arde-te-ar focu’ de rău.
Lasă, lasă, răule,
Că va veni binele.
Mi-a veni şi al meu bine
Şi nu mă mai uit la tine,
Arză-te focu’ de bine.
Mă-ntreabă puiu’ de cuc
Ce dor duc de mă usuc?
Dar eu cucului i-am spus:
Cuce, câte doruri nu-s?
Dor de mamă, dor de sat,
Dor de cei care-au plecat,
Părinţii şi i-au lăsat
Şi nu s-au mai înapoiat.
Mihăilă Ana, 67 de ani, Coveş, 19 mai 1988