Fiind şi ziua mândrului său prenume, i-am oferit prioritate, în vorbe şi în fapte, lui Florin Dragomir, preşedintele Asociaţiei „Mioriţa” a Văii Hârtibaciului, cu sediul în localitatea lui natală, comuna Vurpăr:
- „Iarba pentru păşunat, ca şi fâneţele pentru cosit şi balotat, inclusiv culturile de lucernă, trifoi, borceag, porumb-boabe, orzoaică şi grâu, nu văd un gram de îngrăşăminte chimice sau de ierbicide. Păstrăm culturile curate de buruieni şi ferite de boli şi dăunători prin lucrarea ca la carte a pământului, folosind numai mijloace mecanice moderne de arat, grăpat, semănat, prăşit, recoltat, secerat şi depozitat. Utilaje usturător de scumpe. Ca, de altfel, şi motorina. Fertilizăm ierburile şi culturile cerealiere prin târlire, mutând din loc în loc ţarcurile şi mulgătorile oilor. Primăvara, în mustul zăpezii, când dă colţul ierbii, cărăm pe câmp gunoiul din saivanele oilor şi din grajdurile vacilor, igenizându-le. Una cu alta, membrii asociaţiei, au 20 de mari stâne şi saivane cu peste 40.000 de oi şi capre-mame, precum şi tot cam atâţia miei, iezi şi ieduţe. Toate ecologice, cu certificat. După ce reţinem prăsila proprie, cei care ne rămân îi vindem de Paşti şi de Rusalii”.
Oierul Gheorghe Dobrin, om tânăr, venit în sat, prin căsătorie, de pe meleaguri vâlcene, este tare mândru că unul dintre cei patru berbeci ai săi din rasa ţurcană românească a fost cotat ca cel mai de fală din întreaga expoziţie, vânzându-l unui consătean-prieten la prima strigare a licitaţiei.
- Mulţămit de preţul căpătat?
- Tare mulţămit. Am cerut 1850 de lei şi atâta am primit. La toamnă va ajunge în turma de oi pentru al şaselea an. E în floarea puterii de „bărbat de oi şi de tată de miei”!
Trebuie să vă spun că în afară de aproape 1000 de oi, mai am în grija mea şi a ortacilor mei salariaţi, încă 70 de vaci cu lapte şi 20 de scroafe gestante. Veniţi la vară, la stâna-saivan din dealul dintre satele Ţichindeal şi Nocrich, să aprindem focurile sub ceaunul de tocăniţă şi sub oala de mămăligă, să ne omenim pe cinste. Ciobanii şi strungarii fiind mărgineni ştiu a zâce din fluiere şi cavale precum jinarii, orlăţenii şi răşinărenii Mărginimii Sibiului! Iar la urmă să bem o cupă cu jintiţă! Ş-apăi cine o fi ca noi! Să vedeţi acolo frumuseţe de hotar! Nu-l dau pe tot restul lumii!
- Cum vă descurcaţi cu laptele, îi întreb pe fraţii-oieri Giurgiu: Ion şi Traian. Primul fiind printre cei mai găzdoi oameni ai Vurpărului.
- Până mai acum un an l-am dat unui lăptar grec din Baraolt-Covasna. Din vara trecută vin cu cisternele-frigorifice din inox alimentar, strălucitor de curate, şi-l duc zilnic la o fabrică privată din Horezu de Vâlcea. Primim 3,50 lei/litru, la grăsimea de 6,5. Nu-i nici mult şi nici prea puţin. Dar ne descurcăm în aşa fel încât să trăim şi noi bine, cât şi ei. Am auzit că brânzeturile oilor văii sibiene a Hârtibaciului ajung în ţările celor mai bogăţi, pretenţioşi şi mofturoşi europeni.
- Satul nostru, Vurpărul, are în Germania cel puţin 100 de familii de saşi, care s-au stabilit acolo definitiv. După ce inugurăm noul cămin cultural, în prima duminică din luna viitoare, ei au întâlnirea anuală într-un orăşel nu departe de izvoarele Dunării. Iar primarul nostru , Lienerth, sas şi el, merge să le spună o vorbă bună din partea consătenilor lor români. Totdeauna ne-am avut bine unii cu alţii! Dovadă că mulţi dintre ei şi-au păstrat casele, grădinile şi delniţele de la margine de sat.
- Duc dor de ţară, de sat, de biserică, de şcoală, ca şi de străbunii lor care se odihnesc în cimitirul „Bisericii din deal”. Iar când vin, vorbesc mai mult româneşte şi între ei, parcă n-ar mai pleca de-aici.
Sibiu, miercuri, 16 aprilie 2014
Ioan Vulcan-Agniteanul
(ioan.vulcan@yahoo.ro)
Hristos a Înviat!