Elevii din şcolile din satele de pe Valea Hârtibaciului s-au implicat cu entuziasm în concursul “Mocăniţa noastră” lansat de Asociaţia Prietenii Mocăniţei – s-au documentat despre istoria liniei, au căutat fotografii şi obiecte vechi, au aflat de la părinţi poveşti şi anecdote despre mocăniţă, au intervievat oameni care au lucrat la linie iar apoi au ilustrat prin desene şi au descris în cuvinte cum trebuie să arate “mocăniţa lor” şi de ce e important să fie repornită.
Sâmbătă 14 decembrie 2013 la Teatrul Gong au fost premiaţi peste 100 de elevi pentru contribuţia lor în acest concurs iar la final toţi au strigat în cor “Mocăniţaaa!”. Este semnalul pe care acesti copii îl trimit tuturor oamenilor “mari” care pot face ceva, atât la nivel regional cât şi central, pentru repornirea mocăniţei. Copiii sunt din acest moment în mod oficial “prieteni ai mocăniţei” şi se vor implica activ în activităţile de voluntariat pe linie.
Ştiam până în prezent că mocăniţa este sufletul Văii Hârtibaciului dar aşa cum reiese din poveştile culese de elevi mocăniţa era şi ceasul văii, ceas în funcţie de care localnicii îşi organizau viaţa zilnică (mergeau la câmp, mâncau la amiază, se întorceau de la câmp s.a.m.d.). În septembrie 2001 acest “ceas” a fost oprit pe Valea Hârtibaciului din motive ce ţin de interese mărunte.
Iată câteva argumente oferite de cei mici pentru cei “mari”:
Trenuţul era foarte plăcut: vara se circula cu geamul deschis şi neavând viteză mare, nu se făcea curent şi pătrundeau înăuntru toate miresmele pădurii şi ale câmpului înflorit. În tren se legau prietenii, se făceau cunoştinţe, se aflau veşti... Duminica după-amiaza trenul era plin de elevi care plecau în oraş la şcoală. Toţi se cunoşteau între ei şi-şi povesteau atâtea încât nu le venea să mai coboare. Iarna, în tren era cald, iar călătorii urcau îngheţati din gări, se aşezau şi aţipeau fără grijă pentru că se găsea întotdeauna un cunoscut să-i trezească când ajungeau la destinaţie. Eu spun cu părere de rău că nu am văzut Mocăniţa, dar aş dori foarte mult să călătoresc măcar o dată cu “trenuţul” din copilăria părinţilor mei. (Bârsan Gabriela, clasa a VIII-a Marpod)
Eu m-aş bucura dacă ar circula din nou trenul pentru că părinţii mei ar fi fericiţi. (Stoica Abigaela, clasa a VI-a Alţâna)
Eu sunt de părere că mocăniţa trebuie să revină pe traseul ei pentru ca noi să mergem în excursii amuzante, să vedem peisaje noi şi să cunoastem frumuseţile României. (Andreea Dragan, clasa a V-a Agnita)
Mocăniţă eşti tren sfânt / Unică pe-acest pământ / Tu esti trenul românesc / Şi de-aceea te iubesc. (Săsăujan Adela, clasa a VIII-a, Chirpăr)
Când a venit prima dată Mocăniţa oamenii i-au pus în faţă fân crezând că este o “ghibolă”. (Boborodea Alexandra, clasa a IV-a Vurpăr)
As vrea să fie un vagon unde să fie multe jucării şi de ce nu chiar o mică bibliotecă. Mocăniţa să fie mai spaţioasă iar călătorii să se plimbe în voie prin ea. Conductorul să poarte costum românesc. Ferestrele să fie mari iar călătorii să privească minunăţiile ţării noastre. Iarna să fie căldura în ea iar vara răcoare. Dacă chiar ar fi cum mi-aş dori eu, o să mă plimb cu ea peste tot să văd peisaje deosebite şi multe altele despre care nu am auzit. (Hauţ Camelia, clasa a V-a, Vurpăr)
După ce mi-a povestit bunica amintirile ei dragi în legătură cu mocăniţa am stat şi m-am gândit că ar fi frumos să fie reintrodus acest mijloc de transport pe Valea Hârtibaciului. Într-o eră a vitezei în care oamenii nu mai au timp să socializeze, o plimbare cu mocăniţa ar fi binevenită. Să cunoşti oameni sau chiar să te îndrăgosteşti în timp ce călătoreşti cred că este ceva deosebit. (Botoşăneanu Mihaela cls. a V-a, Nocrich)
Mama ne-a dorit întotdeauna binele. Când o aud cu cât drag ne povesteşte despre copilăria ei, îmi doresc ca atunci când voi fi mare să am şi eu amintiri aşa de frumoase. Mocăniţa este pentru mama nu doar un tren cu care făcea naveta, ci şi un tren care i-a înfrumuseţat copilăria. Îmi doresc şi eu un tren de acesta! (Banea Cornel cls. a VI-a, Nocrich)
Era multă lume în vagoane – un adevărat furnicar. Oamenii erau bine dispuşi, râdeau şi povesteau tot felul de întâmplări. Chiar dacă mocăniţa mergea încet, timpul trecea foarte repede. Tata spune că poveştile auzite în timpul călătoriilor cu mocăniţa i-au înfrumuseţat copilăria şi au fost adevărate lecţii de viaţă. Mi-ar plăcea să se reintroducă mocăniţa pe Valea Hârtibaciului ca să pot asculta şi eu poveştile oamenilor. (Bălăban Miruna cls. a VI-a, Nocrich)
Mie mi-ar plăcea să se pună în circulaţie din nou mocăniţa pe Valea Hârtibaciului. Pentru că merge foarte încet ai posibilitatea să citeşti o carte sau să admiri peisajul deosebit de frumos: pădurile umbroase, dealurile pe care ciobanii îşi pasc oile. Poate pentru unii o călătorie cu mocăniţa însemnă o pierdere de timp pentru că durează foarte mult până ajungi la destinaţie, dar pentru mine înseamnă o adevărată provocare de a cunoaşte lucruri noi şi de a lega prietenii trainice. (Fâţan George cls. a V-a, Nocrich)
Acest proiect este implementat de Asociaţia Prietenii Mocăniţei în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu, GAL Microregiunea Hârtibaciu, Consorţiul pentru Dezvoltare Interregională Sibiu – Agnita, Asociaţia Mioritics, Asociaţia Monumentum şi Asociaţia Hosman Durabil cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Campania aduce în discuţie contextul şi rolul repunerii în circulaţie a mocăniţei în Valea Hârtibaciului şi prezentarea beneficiilor la nivel regional şi local a acţiunilor ce urmează a fi întreprinse.